Skip to main content

Mihnea Vasiliu: de la un Oltcit rablagit la primul director general român al Ringier

 

Publicitate

ACTUALIZARE:  Ringier România a anunţat oficial numirea lui Mihnea Vasiliu. Anunţul la sfârşitul articolului.

Mihnea Vasiliu este primul român care conduce operaţiunile Ringier în România, de când elveţienii au intrat pe piaţa autohtonă în 1992. În această după amiază, Vasiliu urmează să fie anunţat oficial la conducerea Ringier în România.

Povestea lui Mihnea Vasiliu în presă începe în 1990, după un stagiu de şase luni ca electronist la IPRS Băneasa. A început la Cotidianul şi apoi la Mediafax, ca reporter. Conducea un Oltcit roşu.

Traseul primului manager general român al Ringier, în continuare.

Mihnea Vasiliu (44 de ani) a terminat Facultatea de Electronică a Politehnicii din Bucureşti, în 1990. A profesat doar şase luni, la IPRS Băneasa. Prin intermediul unor prieteni care îl cunoşteau pe Ion Raţiu, ajunge să se angajeze ca reporter la Cotidianul, în decembrie 1990.

După doi ani la Cotidianul vine la agenţia Mediafax. Tot ca reporter, pe domeniul politic. Conducea un Oltcit roşu rablagit, îşi amintesc colegii lui de atunci.

Agenţia Mediafax abia se înfiinţase. Avea în jur de 20 de angajaţi, unii din vechiul Agerpres, alţii cu puţină experienţă în presă. După un an ca reporter, Mihnea Vasiliu avansează ca redactor şef, apoi ajunge director al agenţiei de presă.

În 1998, a fost promovat în grup, ocupându-se, pe lângă agenţia Mediafax, de Ziarul Financiar, de reviste, dar şi de zona de printing. În 2002, în zona de coordonare a lui Mihnea Vasiliu au mai intrat şi alte divizii ale Media Pro: Media Pro Entertainment, MediaPro Pictures, Pro Video.

În 2006, Mihnea Vasiliu pleacă din grupul lui Adrian Sârbu. Timp de un an, face un MBA la London Business School. Este o perioadă în care nu lucrează nicăieri. O clauză din contractul din Media Pro îl împiedica, timp de un an, să lucreze într-un trust concurent.

După Masterul de la Londra, Mihnea intră în grupul Realitatea Caţavencu, ca şef al Diviziei Quality, după care este numit director general adjunct al grupului Realitatea Caţavencu.

Mihnea Vasiliu, Carte de vizită:

Data naşterii: 29 iunie 1966

  • Căsătorit, trei copii.

Studii:

  • Executive MBA, London Business School – 2006-2007
  • Facultatea de Electronică, Politehnica Bucureşti – 1985 - 1990

Experienţă:

Realitatea Media, director Divizia Quality şi director general adjunct (august 2007 – octombrie 2010)

Media Pro Group (2002 – 2006), Chief Executive Officer

  • Diviziile coordonate: Publishing, Printing, News Publishing, Cinema, TV production and Home Entertainment, Cinema and Home Entertainment Distribution.
  • Din această poziţie, îi raporta direct lui Adrian Sârbu, şeful Media Pro.

Chief Executive Officer Media Pro (1998 – 2002), pe diviziile Publishing, Printing şi News Publishing

  • A dezvoltat strategia pentru Ziarul Financiar.
  • S-a ocupat de strategia pentru publicaţiile locale ale grupului.
  • A fost implicat în lansarea Playboy şi Maxim, în parteneriat cu Attica.

Director general al agenţiei Mediafax 1993 - 1998

Ringier România: Mihnea Vasiliu este numit General Manager al Ringier România

Zurich / Bucuresti, 13 octombrie 2010

Mihnea Vasiliu (44) a fost numit General Manager al Ringier România. Din această funcţie, el va asigura conducerea strategică şi operaţională precum şi dezvoltarea tuturor activităţilor companiei Ringier România. Mihnea Vasiliu este succesorul lui Marius Hagger, care a decis să accepte o nouă provocare profesională.

Mihnea Vasiliu îşi va prelua noul său rol de General Manager al Ringier România la mijlocul lunii noiembrie. El va raporta direct lui Florian Fels, CEO Ringier Central Europe.

Vasiliu cunoaşte în profunzime piaţa media din România, având o experienţă vastă în cadrul unor companii media de top. Cea mai recentă funcţie deţinută de Vasiliu este aceea de Director Executiv al companiei Realitatea Media. Anterior, acesta a deţinut funcţia de CEO al Media Pro Group.

Vasiliu este absolvent al Facultăţii de Electronică din cadrul Institutului Politehnic Bucureşti şi deţine un MBA obţinut la London Business School. Este căsătorit şi are trei copii.

Mihnea Vasiliu preia conducerea companiei Ringier România de la Marius Hagger. Aşa cum a fost anunţat şi în iulie, Hagger a aceptat o nouă provocare profesională în cadrul grupului NZZ din Elveţia, decizând să părăsească compania Ringier.

"Am toată încrederea că Mihnea Vasiliu, cu experienţa sa dovedită pe piaţa media din România şi în special datorită calităţilor sale strategice, va influenţa în mod decisiv dezvoltarea afacerii noastre din Romaniaa€œ, spune Florian Fels, CEO Ringier Central Europe.

Ringier România are aproximativ 400 de angajaţi şi publică, printre altele, ziarul tabloid Libertatea, revistele dedicate tinerilor Bravo şi Bravo Girl!, precum şi revistele pentru femei Unica şi Bolero; de asemenea, deţine portaluri de internet şi o tipografie.

Foto: Adplayers

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Catalina Matei Catalina Matei
    Nu-l cunosc pe Mihnea Vasiliu, dar ii doresc succes. Ringier merita sa se reabiliteze economic. Pana in 2008, a fost singurul trust care dezvoltase o politica editoriala absolut independenta. Managementul defectuos practicat de Claudiu Serban, dublat de efectele crizei, a pus pe tava clanului Paunescu cele mai respectabile publicatii Ringier, EVZ si Capital. Cee ce e pacat. Poate ca declinul intreprinderii elvetiene nu poate fi stopat usor, dar mi-as dori mult sa redevina reper.
  • jackie chan jackie chan
    Pe mine ma distreaza ca a simtit nevoia sa scrie in CV ca ii raporta direct lui Sarbu, seful Media Pro. A se remarca termenii: "raporta", "direct" si "seful". Este esenta acestui CV. haha
  • Andrei Andrei
    Nu pot sa cred cata lume abereaza chiar si aici. Ma gandeam ca acest site nu este de interes decat pentru oamenii din domeniu. Se pare ca ,,meseriasi'' care comenteaza pe net au ajuns si aici. @udi alan Cine a stiut de Mihnea Vasiliu? Cam toata lumea care a avut tangente cu piata de media.
  • Pandele Pandele
    Publicitare, pe vremea cand Mihnea promova in Media Pro nu era nimeni cu experienta, poate doar cu experienta in presa comunista. Iar promovarile in Media Pro se faceau (si se mai fac inca) strict dupa criteriile personale ale lui Sarbu. Mihnea chiar si-a facut bine treaba si este omul care a impus Mediafax pe piata, in niste vremuri cand treaba asta era al dracului de grea.
    Apoi omul si-a atins limitele, care s-au vazut cel mai bine cand a ajuns la Realitatea - Catavencu. Din pacate Mihnea nu a aratat ca poate depasi modelul de business Media Pro. A vrut doar sa construiasca o replica la R - C. N-a mers... Va afla si Ringier despre limitele lui, dar trebuie sa mai treaca vreo doi ani.
  • Agamemnon Agamemnon
    @paul S: Bun comentariu man. Daca in '90 un Oltcit era deja rablagit, inseamna ca Mihnea era un sofer extrem de prost. Si nici trafic in Bucuresti nu era pe atunci. :)) Petrisoare tata, ce-i cu intrebarile astea servite la fileu?
  • publicitarul publicitarul
    poate-mi explica si mie cineva cum a ajuns asta redactor sef din simplu redactor fara experienta intr-un an, cind acolo lucrau si oameni cu experienta. si apoi, in inca 4-5 ani, a ajuns sef peste tot trustul lui sirbu. e ceva putred aici. iar mba-ul ala... sa fim seriosi. a stat si el un an pe tusa, ca avea interdictie de la tata sirbu, si ca sa nu zica c-a recat menta, dadea mai bine sa spuna c-a facut un MBA. sa ne-arate diploma in original.
  • Petrişor Obae Petrişor Obae
    @ udi alan: nu te ambala, nu te-a cenzurat nimeni, a fost o problemă cu internetul. :)

    Ca tot ai întrebat, comentariile trebuie să respecte câteva reguli minime (unele de bun simț). Le găsești pe site. Nu poți, ascuns după un pseudonim, să arunci cu invective sau sa împrăștii tot felul de calomnii.
  • udi alan udi alan
    ce trb sa scrii pe "obae" sa nu fii cenzurat?! trb sa aplauzi materialele? sa l pup pe vasiliu ?!
    care vasiliu?! cine a stiut de vasiliu pana de vreo 2 3 zile de cand ni l baga obae pe gaat?!
    romania tot o galeata de laturi ramane , oricat de savant si gigant si studios prin strainatati ar fi un...vasile!
  • udi alan udi alan
    de cateva zile parca, tot aud de vasiliu asta pe aici la obae...
    bai frate, bine, o fi omu savant, treaba lui, dar...sa aruncam un ochi fix la ce se petrece chiar in clipa asta in tara de bastina, asta in care savantul vasiliu deveni savant: functionarii din min de finante si au luat cu asediu propriul minister si ministru! dc?...poate or avea oamenii lipsuri!nu au bani de mancare, pt copii, pt intretinere, pt un blug, etc...
    ba, daca era vasile asta asa branza mare...dc dracu tara asta e asa de kkt!??
  • esceciu esceciu
    Stiti ce sa-si aminteasca generatiile de peste 40 de ani? Cat de greu se lua la Electronica inainte de 1989. Cat de grea era apoi facultatea. Si cu asta am zis totul.
  • Coperta IV TOP100 CAPITAL 2002 Coperta IV TOP100 CAPITAL 2002
    Strict din perspectiva de business cred ca a fost un alt bastinas care merita postu'... Alta ar fi fost acum pozitia Ringier-ului in Romanica. Pacat ca helvetii numesc un GM roman "de inchidere".
  • Stere Stere
    O fi fost si Oltcit 12 TRS cu 62 de cai putere te pomenesti! Pai, stai asa, nenicule! Aia era masina de fiu de nomenclaturist sau sef de unitate GOSTAT. Pun pariu ca isi pusese si manusa chirurgicala pe delcou. Nu te supara, Petrisor, vorba lui Paul S, nu era rau deloc. Tu stii cum fugea masina asta??? Abia o tineai pe drum. Jur! A avut tatal unui coleg care era mare smecher pe la NAVROM. Sigur o luase pe parai...
  • Pinocchio Pinocchio
    interesanta singura piesa de rezistenta a cv-ului (in afara de oltcit rosu): un MBA la LBS.

    e ciudat ca a facut un MBA intr-un an. pe site la LBS scrie ca dureaza 2 ani. si chiar si asa, e un mba la fara frecventa (vineri si sambata) pentru cine are peste 50 de mii de lire de aruncat pe o diploma. cred ca asta spune totul despre adevarata valoare a managerului vasiliu

    http://www.london.edu/programmes/emba/programmedetails.html
  • paul S paul S
    Sa nu fim patetici aiurea.
    Sa nu varsam lacrimi cand nu e cazul.
    Se emotioneaza bietii oameni degeaba.
    Si emotiile astea "cauzeaza".
    In 1990, un Oltcit nu putea fi deja rablagit.
    Din contra, era cea mai moderna masina care putea fi achizitionata, noua, pe vrema lui ceasca.
    Avea si ceas electornic.
    Era masina perfecta pentru un tanar inginer.
    Cred ca il si admiaru letconistele de la Baneasa.

    Si de ce ai ales tocami Oltcitul pentru a emotiona poporul? Puteai scrie ca a plecat de la niste biete patine cu rotile "Germina", sau de la un amarat de "Pegas cu coarne", sau de la o tricicleta "Prichindel".

    Si precis a mancat Eugenia si a mestecat Gumela!
    Si uite-acuma unde a ajuns!

Trimite un comentariu

sus