Skip to main content

Vîntu: Participarea la profit va fi 80%- 20%. Ghiţă: Vor fi investiţii de 75 mil. euro

 

ACTUALIZARE 3: Stelian Tănase: “Dacă lucrurile merg în direcţia începută astăzi, înclin să accept poziţia de director genereal şi să îmi termin proiectul. Este încurajator”. “Acum o săptămână eram gata să renunţ“. Declaraţiile lui Tănase pentru paginademedia.ro, în articol.

Publicitate

ACTUALIZARE 2: O parte din bani au intrat deja astăzi în conturile Realitatea Media. E vorba de aproximativ 2 milioane de euro.

ACTUALIZARE 1: Investiţiile Asesoft pe primele şase luni se ridică la 10 milioane de euro. Din cele 75 de milioane de euro, potrivit informaţiilor paginademedia.ro, 15 milioane se vor duce în amenajarea unei hale multimedia.

Cota de participare la profit în contractul de management Realitatea Media-Sebastian Ghiţă va fi de 80% Asesoft-20% Realitatea, a declarat pentru paginademedia.ro Sorin Ovidiu Vîntu, la doar câteva minute de la anunţul făcut în faţa angajaţilor.

Sebastian Ghiţă a declarat pentru paginademedia.ro că va investi 75 de milioane de euro în cei cinci ani de contract şi că în perioada următoare vor fi plătite toate salariile restante din Realitatea Media, ceea ce include Realitatea TV, Realitatea FM, The Money Channel şi Radio Guerrilla.

Paginademedia.ro a stat de vorbă cu Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă chiar în sala de la Ramada în care a avut loc întâlnirea cu angajaţii, imediat după ce aceasta s-a terminat. Declaraţiile făcute la cald de Sorin Ovidiu Vîntu şi Sebastian Ghiţă pentru paginademedia.ro,  în continuare:

Sebastian Ghiţă

Primele măsuri:

  • “Vom plăti toate salariile oamenilor şi datoriile către parteneri".
  • "Vom investi 75 milioane de euro în dezvoltarea de noi oportunităţi."
  • De ce a intrat în media: "Ca să fac profit. Niciodată piaţa nu a fost mai jos. De la fundul prăpastiei nu poţi merge decât în sus".
  • "Am calculat că pe piaţa din România pot obţine o rentabilitate de peste 35%, mult peste media europeană".
  • Cum a ajuns la Realitatea: "Prin intermediul echipei de manageri. Sunt prieten cu Dragoş Nedelcu şi Sorin Freciu. Ei mi-au propus şi eu am acceptat".

Sorin Ovidiu Vîntu:

  • "Performanţele în management l-au recomandat pe Sebastian Ghiţă".
  • "Sebastian Ghiţă se ocupă de management şi se asigură că grupul de media are toate resursele financiare de care are nevoie pentru a funcţiona".
  • "Consiliul de Administraţie rămâne neschimbat (Sorin Freciu – preşedinte, Dragoş Nedelcu –vincepreşedinte). În consiliul de administraţie va avea şi Asesoft un reprezentant".
  • "Am făcut o socoteală pe cinci ani. În funcţie de abilitatea lui poate face profit".

Foto: Mediafax Foto

Stelian Tănase: “Voi fi gata cu proiectul săptămâna viitoare”. “Acum câteva zile chiar mă gândeam să renunţ”

Dacă lucrurile merg în direcţia începută astăzi, înclin să accept poziţia de director genereal şi să îmi termin proiectul. Este încurajator”, a declarat Stelian Tănase pentru paginademedia.ro.

În urmă cu două săptămâni, Tănase declara într-un interviu acordat paginademedia.ro că va bate palma cu Sorin Ovidiu Vîntu după o lună, timp în care îşi va pregăti proiectul.

Declaraţiile lui Stelian Tănase, pentru paginademedia.ro:

  • "Eu voi fi gata cu proiectul la mijlocul săptămânii viitoare. Atunci va fi discuţia finală. Voi prezenta şi strategii de dezvoltare pentru anul viitor, poate şi o grilă de programe."
  • "Acum o săptămână, mă gândeam să renunţ. Astăzi lucrurile s-au aşezat pe baze aproape normale. Lucrurile au luat o turnură pozitivă."
  • "Sunt condiţii mai clare, în sensul în care există un management şi un buget pe care te poţi baza. În aceste condiţii, suntem pe un teren favorabil."
  • "Ceea ce se întâmplă este un lucru foarte bun pentru Realitatea atât din punct de vedere financiar, cât şi din punct de vedere editorial. Cel care a preluat managementul a spus că priveşte Realitatea ca pe o afacere. Este o abordare managerială, fără conotaţii politice."

Foto: Adevărul

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mihai Popescu Mihai Popescu
    Ba se leaga foarte bine: business.

    In Ploiesti trebuie sa iasa cine sustine Asesoft.
    In rest, trebuie sa ai prieteni cu putere/potential de putere, indiferent de coloratura politica.

    Cine a zis ca un om poate sa aiba doar 2 fete sau ca trebuie acuzat pentru asta?
  • sictir total sictir total
    Angajatii de la Rtv ar trebui sa fie fericiti. Au scapat de lunile in care doar asteptau salariile. Pana la urma, totul se reduce la bani si influenta, nu? Culmea e ca Realitatea va deveni un Promise land pentru altii din presa. Stiati ca la Antena, ilustrul necunoscut Romascanu a distrus o redactie intreaga? Teroare, spirit de turma si nesimtirea unor incompetenti. Asta traiesc oamenii de la Antena de cateva luni. E bine sa Realitatea a fost resuscitata...poate asa vede si Voiculescu faptul ca nu e bine sa iti bati de jjoc de oameni, ca poate te lasa balta
  • ionut bm ionut bm
    In tara radio guerrilla nu emite de 3 luni, in statiile locale din Baia Mare, Tg. Mures, Craiova si celelalte orase din retea, deoarece sant faliti, nici bani de cafea nu mai aveau. PACAT CA INCA UN RADIO BUN ESTE APROAPE DE DISPARITIE, SPER SA FI FOST DOAR O PROBLEMA TEMPORARA SI SA REVINA SI IN FM, ACUM CA AU SI UN NOU SPONSOR.
  • ruxa ruxa
    Ba mie mi se pare ca basescu i-a luat-o sau vantu a cedat-o nu mai conteaza acum.
  • and and
    Nu vreau sa par ca ii tin apararea lui Stelian Tanase, dar orice proiet are nevoie de finantare. Daca nu erau bani, era si normal sa renunte. Acum ca vin banii, ramane pentru as materializa proiectul...mi se pare logic:)
  • uck uck
    prima reactie a lui Tanase dupa publicarea steneogramelor a fost ca el continua proiectul de la Realitatea, desi era evident ca nu mai avea nici o credibilitate pentru a realiza ceva echidistant. n-am citit nici o declaratie de-a lui in care se gandea sa renunte.
    http://economie.hotnews.ro/stiri-media_publicitate-7942321-stelian-tanase-continua-ocupe-repozitionarea-postului-discutia-vantu-plecat-afirmatia-lui-nu-amesteca-politica-editoriala-daca-amesteca-plecat.htm
    acum spune ca va continua desi era gata-gata sa renunte. e destul de trist ce-a fost si ce-a ajuns Stelian Tanase.
  • fitness fitness
    O investitie buna care cade bine pe timp de criza. Sa le fie intr-un ceas bun
  • iontzu iontzu
    la situatia de acu , cu greve, cu salarii taiate ,etc ..daca rtv se da pe partea lui basescu - boc o s-a ajunga audienta zero ,precum b1 tv ,
  • Valentin Grigorescu Valentin Grigorescu
    Ceva nu este in regula cu acest contract de management.
    Ghita a dat "comanda" in grup ca toti angajatii sa sprijine alegerea primarului PDL din Ploiesti. Apoi a organizat congresul PSD pe banii lui.
    Apoi semneaza un contract de management in schimbul unui profit ipotetic, cu Vantu inca actionar majoritar...
    Ceva nu se leaga deloc.
  • andrei duban andrei duban
    Dupa episodul stenograme (desi se vedeau licrurile de dinainte) Realitatea e ZERO BARAT! tara e intr-un mare rahat si RTV vrea sa o bage intr-unul si mai mare! Adevarul iese tot timpul la iveala. Am dubii ca o companie pierde 39 de mil de €, la o.cifra de afaceri de 30 mil € poate fi un business de investit 75 mil €. Tipic pt Vantu: anunta investitii mirobolante, desi in spate sunt sume mult mult mai mici. Brrrrr, unde e Vantu e ceva necurat.....
  • Osama bin Laden Osama bin Laden
    Stelica, da, mare caracter. Va dati seama cat a stat el pe branci sa traga tare cu noul proiect... Va face revolutie, o sa vedeti ca aia de la Fox News, BBC si CNN vor vor sta la coada sa invete meserie de la el!
    E interesant daca Ghita a marit lefurile si soborului de manageri din zona. Noroc ca Vasiliu, Rosca, Turcescu si altii au mai si plecat, ca astia rupeau ATM-urile in ziua de salariu. Daca don Sebi ii tine in continuare, poa' sa falimenteze si Asesoftul cu ei.
  • udi alan udi alan
    mie imi place cum s a sucit stelica...
    cum a venit sacul cu banet, cum a lasat deoparte gandul pensiei umilitoare...
    ca gazetar, omu nu cred ca are vana, adica "multi ca el".
    ca si caracter...se poate mult mai mult!
    ...10 mil in primele 6 luni, asta inseamna materie prima pt ducerea unui razboi, vom vedea in cateva zile daca va fi pro sau contra "javrei ordinare"...
    P.S. ghita, poate ti trb o bucatareasa la echipa de baschet...sincai! zeiceasca, preparator fizic! tatulici, la magazie!
  • The Bad Boy The Bad Boy
    Toti cei care i-au injuat cu sarg pe Nedelcu si pe Freciu ar trebui sa ii cinsteasca cu niste lazi de bere. Uite ca astia doi i-au scos din foame...
  • paul S paul S
    Ghita este om de business.
    Ca business, Realitatea nu mai avea absolut nicio sansa, fiind 100% discreditata de stenograme.
    Nu Ghita trebuie sa bage bani.
    Vantu trebuie sa-l plateasca pe Ghita pentru a spala grupul de presa.

    Cei cu imaginatie bogata, cu teoria conspiratiei, bla bla, ar spune ca exact asa se intampla e fapt.

    Adica, Ghita este pus sa zambeasca la Grivei (vorba lu' nea'Stelu) din fereastra unei televiziuni imaculate.

    In timp ce in subsol, la lumina flacarilor de sub cazanul de termoficare, printre paianjeni, sobolani, gandaci... ceva sticleste!
    Ce sa fie oare?
    Ochii lui Sorin Ovidiu Vantu!

    Sau, la fel de interesant, citind topula bogati, unul cu 100 de milioane, cumpara business-ul de la unul cu 1.000 de milioane.
  • Horatius Horatius
    Dar restantele catre cei diponibilizati la 31 martie? Este vorba de cei din fosta divizie LifeStyle. Eu, de ex., am de incasat salariul pe martie si 3 compensatorii. Nu sunt bani multi dar zilele astea ar conta foarte mult...

Trimite un comentariu

sus