Skip to main content

11 noiembrie: Mircea Radu: "Televiziunea publică e prima mea dragoste"

 

Mircea Radu revine, din 27 noiembrie, cu „ÎnTrecerea anilor“, o emisiune ce va face o retrospectivă a jumătate de secol de muzică, televiziune, cinema, sport şi literatură. În încercarea de a redeveni lider sâmbăta seara, aşa cum era pe vremea „Surprize, Surprize“, TVR 1 îl „aruncă-n luptă“ pe Mircea Radu, care va lansa o nouă producţie, scrie Adevărul.

Publicitate

În acest show se vor confrunta două echipe ce reprezintă două decade - din anii '50 până în anii '90. Totodată, vom face o prezentare a jumătate de secol de muzică, televiziune, cinema, sport, modă, literatură etc. Va fi şi o prezentare a mentalităţilor, a scării de valori, a climatului social, economic şi istoric al acelor ani. Eu cred că acest program este o ocazie importantă de a reflecta, atât pentru tineri, cât şi pentru cei mai puţin tineri, dacă prezentul este mai bun sau mai rău decât timpul care a trecut. Vom avea invitaţi de valoare din ţară şi din străinătate”, a declarat Mircea Radu într-un interviu pentru Adevărul.
Mircea Radu: „Televiziunea publică e prima mea dragoste“

Televiziunea Mediaset Italia, parte a grupului italian Mediaset controlat de Silvio Berlusconi, va fi lansată şi pe piaţa audiovizualului românesc, a declarat pentru Mediafax Anda Mânza, Senior Sales Manager Chello Networks SRL, compania care deţine drepturile de distribuţie a canalului în România.

"Deocamdată, canalul Mediaset Italia va fi retransmis doar în limba italiană şi, pe măsură ce va exista un interes crescut şi la cererea expresă, îl vom traduce şi în limba română", a spus Anda Mânza, prezentă, miercuri, la Convenţia de Comunicaţii prin Cablu. Ea a precizat că societatea Chello Networks SRL, parte a companiei Chello Central Europe, deţine drepturile exclusive de distribuţie în România a canalului Mediaset Italia.

În momentul de faţă, Chello Networks SRL poartă negocieri cu operatorii de cablu şi DTH din România, pentru distribuţia canalului Mediaset Italia în grilele lor.
Televiziunea Mediaset Italia, din grupul lui Silvio Berlusconi, va fi lansată în România

Televiziunile de filme FilmBox Family şi FilmBox Extra şi postul de acţiune FightBox HD vor fi lansate în următoarele luni şi în România, a anunţat Piotr Reich, CEO SPI International, miercuri, în cadrul Convenţiei de Comunicaţii prin Cablu, relatează Mediafax.

Televiziunea FilmBox Family difuzează programe pentru întreaga familie - filme, seriale, dar şi desene animate, în timp ce FilmBox Extra transmite filme premium, iar FightBox HD este un canal de acţiune, centrat pe difuzarea sporturilor precum box, kickboxing, wrestling etc. Potrivit lui Piotr Reich, operatorii de cablu şi DTH parteneri ai SPI pe piaţa românească sunt în prezent Romtelecom şi UPC.
Posturile FilmBox Family, FilmBox Extra şi FightBox HD vor fi lansate în România

Cât de adevărată este afirmaţia potrivit căreia Yahoo! a pierdut trenul spre lumea reţelelor sociale odată cu închiderea portalului de comunicare Yahoo 360? Matthew West, director of content and expasion markets în cadrul companiei americane a răspuns într-un interviu pentru Wall-Street.ro:

"Cred că reţelele sociale sunt încă în faza de început. Pentru mine personal Facebook devine irelevant. Nu pot să-mi exprim părerile pe Facebook fără ca acestea să nu deranjeze pe cineva. Nu pot să spun nimic despre muncă întrucât şeful meu este printre prietenii mei, nu pot spune nimic despre familia mea pentru că fratele meu este online. Este un mod de comunicare bun, însă în acelaşi timp restrictiv. (...) Noi avem deja o platformă socială, avem milioane de oameni care comunică prin e-mail sau messenger. Lucrurile evoluează şi încă o data jocul nu s-a încheiat. Yahoo 360 nu a fost un produs bun, de aceea s-a renunţat la el. Nu trebuie să insistăm dacă un lucru nu merge şi să mergi în altă direcţie.”
INTERVIU Oficial Yahoo! în România: Luptă în social media nu s-a încheiat

Americanca Dawnmarie Souza a dat în judecată firma la care lucra, American Medical Response, din cauza ca a concediat-o după ce a postat pe Facebook un mesaj în care îşi critica şeful, scrie DailyBusiness.ro, care citează Yahoo News.Reprezentanţii American Medical Response au explicat că politica firmei interzice angajaţilor să posteze mesaje legate de companie pe Facebook sau alte reţele sociale, motiv care a dus şi la concedierea lui Dawnmarie Souza.
Îţi critici seful pe Facebook? Ai grijă că ai putea fi concediat

Compania americană Google, ce administrează motorul de căutare pentru Internet cu acelaşi nume, va acorda o mărire de 10% celor 23.000 de angajaţi ai săi, scrie DailyBusiness.ro, care citează Wall Street Journal. Creşterea va fi acordată angajaţilor din toată lumea şi va intra în vigoare începând cu luna ianuarie 2011.
Ei nu sunt în criza: Google mareşte salariile cu 10%

http://news.yahoo.com/s/yblog_upshot/20101109/us_yblog_upshot/can-criticizing-the-boss-on-facebook-get-you-fired
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • zoltan zoltan
    Cu sinceritate, abia am asteptat. Chiar daca am 26 de ani, dar am prins vremuri bune cu Tvr.
    As vrea sa mai vad Scoala Vedetelor, emisiunile bune.
    Va pup!
  • Sic Sic
    Succes Mircea. Chiar ai un segment de piata bun in Romania pentru genul de emisiuni deja consacrate.
  • Horea Horea
    Prima ta dragoste? Povesti!
    De obicei nimeni nu se mai intoarce la PRIMA DRAGOSTE. Desigur, ea (dragostea --> prima)nu se uita. Si atat.
  • Silviu Silviu
    Apăi noh, din dragoste, bre...

Trimite un comentariu

sus