Skip to main content

12 ianuarie: Ruxandra Săraru nu mai este directorul de comunicare al radioului public

 

Demeter Andras, preşedintele-director general al Radioului Public, a declarat pentru MediafaxRuxandra Săraru nu mai este director al Direcţiei Comunicare şi Marketing din Societatea Română de Radiodifuziune (SRR).

Publicitate

Acesta a precizat că acest post este vacant începând de luni şi va fi scos la concurs. Iniţial, Ruxandra Săraru şi-a depus demisia, în decembrie 2010, din funcţia de director al Direcţiei Comunicare şi Marketing din Societatea Română de Radiodifuziune, după cum ea însăşi declara, la momentul respectiv, pentru Paginademedia.ro. Ulterior, Ruxandra Sărarua revenit asupra demisiei sale, depunând o cerere prin care solicita retragerea demisiei sale.


Ruxandra Săraru nu mai este directorul Direcţiei Comunicare din SRR

Agenţia de comunicare interactivă Interactions a înregistrat afaceri de 4 milioane de lei în cei doi ani de actvitate pe piaţa locală de publicitate, timp în care şi-a extins atât echipa, cât şi portofoliul de clienţi, scriu DailyBusiness.ro şi  IAA.ro. "Cifra noastră de afaceri este făcută în proporţie majoritară din activităţi de dezvoltare de strategie şi creaţie, programare şi mentenanţă de programe de dialog cu consumatorii. Avem o marjă de profit de aproximativ 15%", a declarat Adrian Alexandrescu, managing partner Interactions. Agenţia a fost lansată în ianuarie 2009 de Adrian Alexandrescu, fost director al One-to-One Communications, din cadrul OgilvyOne.

Alexandru Pomană este noul director de creaţie al Tempo Advertising, notează Wall-Street.ro, HotNews şi IAA.ro. El va asista şi celelalte companii din grup în procesul de generare şi integrare a ideilor de comunicare. Pomană a lucrat la dezvoltarea de campanii pentru clienţi precum Kraft Foods, Avon, Citroen, Friesland Foods, Jurnalul Naţional, Altex, Cancan, Alka şi UniCredit, activând vreme de 6 ani în cadrul Grupului Leo Burnett, ultima poziţie fiind la 23 Communication Ideas. La Tempo, poziţia de director de creaţie a fost ocupată timp de 2 ani şi jumătate de Adrian Preda, care urmează să părăsească grupul de comunicare.

Prezentatorii de talk-show-uri de astăzi nu mai moderează discuţia şi şi-au creat reputaţia de „agresori“ ai invitaţilor. Tipul de moderator pe care Florin Călinescu şi Marius Tucă l-au introdus în România pare să fie o specie pe cale de dispariţie în peisajul audiovizual autohton, scrie Adevărul într-o analiză. Unii dintre noii moderatori TV, precum Dana Grecu, ajung să fie somaţi de CNA pentru lipsa de imparţialitate şi de echilibru. „Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă. Nu e o fire interogativă: are, încă dinaintea emisiunii, toate răspunsurile", observa Andrei Pleşu într-un editorial publicat în Adevărul. Şi Florin Călinescu acuza, într-un interviu acordat Adevărul, lipsa de potenţial a noilor moderatori TV. Analistul media Iulian Comănescu caracterizează noua breaslă a moderatorilor TV drept „ceva mic cu gura mare". Întrebat care ar fi soluţia pentru schimbarea atitudinii moderatorilor, Comănescu spune că „ar avea efect dacă publicul nu s-ar mai uita la bramburelile astea".
Cine face show la televizor: Moderatorul cu aere de judecător

Berarii Ursus Breweries au îmbrăcat marca Ciucaş în "€œhaine” noi, inspirate de natură. Noua etichetă se prezintă în tonuri de verde şi maro, iar cerbul este în continuare parte din identitatea vizuală Ciucaş, scrie Financiarul. "Timp de nouă luni, o echipă Ursus Breweries formată din berari şi specialişti în cercetare şi marketing a urmărit îndeaproape dorinţele consumatorilor de a oferi produsului o imagine pe masura”, a declarat Camelia Panait, Group Brand Manager Ursus Breweries. În perioada decembrie 2010-aprilie 2011, Ciucaş desfăşoară o amplă campanie de comunicare pe TV şi outdoor.
Ciucaş îşi schimbă imaginea

Elevi de a XI-a şi a XII-a au transmis de la şedinţele de Consiliu Local, au scris investigaţii despre datoriile şcolii şi au intervievat cerşetori şi deţinuţi, ajutaţi de doi mentori jurnalişti, prin programul „Reporter de liceu“, scrie Adevărul. Câteva zeci de liceeni din opt oraşe au experimentat jurnalismul cetăţenesc printr-un proiect finanţat de Fundaţia Soros. Dintre cele 173 de echipe înscrise în programul Fundaţiei Soros, au fost selectate opt, a câte patru tineri, coordonaţi de unul dintre profesorii de la clasă. În decembrie, fundaţia i-a premiat pe cei mai buni dintre tinerii practicanţi ai jurnalismului cetăţenesc.
Jurnalişti încă de pe băncile liceului

La doar câteva zile după ce Discovery Channel a anunţat că s-a asociat cu Vaticanul pentru a produce un serial TV ale cărui episoade vor prezenta cazurile de exorcism investigate în trecut de Biserica Catolică, reprezentanţii Sfântului Scaun au negat existenţa unei colaborări cu postul american, scrie Mediafax. "Nici statul Vatican, nici Sfântul Scaun nu au fost de acord cu această colaborare", a declarat, marţi, pentru agenţia de presă italiană ANSA, ofiţerul de presă al Vaticanului, referindu-se la presupusul parteneriat dintre Discovery Channel şi Biserica Catolică, încheiat cu scopul de a produce un serial de 10 episoade, intitulat "The Exorcist Files".
Vaticanul a negat implicarea sa în serialul despre exorcism produs de Discovery Channel

Investiţiile brute (fără discounturi - n.r.) în publicitatea la TV, presa scrisă şi radiourile din Fraţa s-au majorat anul trecut cu 11% comparativ cu anul precedent, ajungând la 16,4 miliarde de euro, scrie Financiarul, care citează Le Figaro. Potrivit unui studiu al institutului Yacast, volumul investiţiilor brute alocate presei scrise franceze (mai puţin cea specializată) au cunoscut o creştere de 10% în 2010, ajungând până la nivelul de 4,92 de miliarde de euro, pe când cele ale televiziunilor şi radiourilor s-au majorat cu 15% respectiv 5%, ajungând la 8,09, respectiv 3,42 miliarde de euro.
Franţa: creştere de 11% a investiţiilor în publicitate

Business-ul de cupoane şi reduceri online Groupon, start-up lansat în urmă cu doi ani şi care a atins venituri de 500 mil. dolari în 2010, a atras o rundă de finanţare record din partea investitorilor în valoare de 950 mil. dolari, scrie Wall-Street.ro, care citează New York Times. Printre numele importante care investesc în Groupon se număra Andreessen Horowitz şi Kleiner Perkins Caufield & Byers.
Groupon atrage o rundă de finanţare record

Agentia de publicitate Saatchi&Saatchi, detinuta de Publicis Groupe, va creatia unei noi campanii de brand globale a producatorului de computere Lenovo, potrivit Advertising Age.
Lenovo a ales Saatchi&Saatchi pentru creatia unei noi campanii de brand globale

Microsoft, cel mai mare producator de software din lume, organizeaza un pitch pentru contul de media din Statele Unite, evaluat la aproximativ 1 miliard de dolari, potrivit Brand Republic. Contul este gestionat in prezent de agentia Universal McCann, detinuta de grupul de comunicare Interpublic.
Microsoft isi liciteaza contul de media din SUA, evaluat la 1 mld. $

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    Eu am deschis aceasta pagina pentru a transmite ceva pt. Ruxandra Sararu. Dar, undeva mai jos, am fost retinut de urmatoarea fraza:
    "Unii dintre noii moderatori TV, precum Dana Grecu, ajung să fie somaţi de CNA pentru lipsa de imparţialitate şi de echilibru. „Moderatorul român nu moderează: ia la întrebări, dojeneşte, demonstrează şi condamnă. Nu e o fire interogativă: are, încă dinaintea emisiunii, toate răspunsurile”, observa Andrei Pleşu într-un editorial publicat în Adevărul. Şi Florin Călinescu acuza, într-un interviu acordat Adevărul, lipsa de potenţial a noilor moderatori TV. Analistul media Iulian Comănescu caracterizează noua breaslă a moderatorilor TV drept „ceva mic cu gura mare".
    Ca sa va convingeti de asemenea ADEVARURI cautati-o pe Dana Grecu. Cum unde? Pe Antena 3.

Trimite un comentariu

sus