Skip to main content

2 februarie: Promovarea brandului turistic afară costă 4 mil. euro. Huidu revine în ţară

 

Ministerul Dezvoltării intenţionează să cheltuiască 17,2 milioane de lei (4 mil. de euro), fără TVA, pentru difuzarea de spoturi publicitare pe canale TV internaţionale în anul 2011, în vederea promovării României ca destinaţie turistică şi creşterea gradului de conştientizare asupra noului brand turistic naţional, notează HotNews, Mediafax, Financiarul, Money.ro, Wall-Street.ro, DailyBusiness.ro şi Evenimentul Zilei. În acest sens, Ministerul Dezvoltării a postat pe e-licitaţie.ro un anunţ de participare.

Publicitate

Ofertantul va asigura distribuţia spoturilor pe durata unei campanii de 12 luni iar numărul difuzărilor va fi distribuit în mod egal pe zile. MDRT doreşte ca cel puţin 60% din spoturile difuzate pe fiecare din cele trei posturi să fie difuzate la ore de maximă audienţă corespunzătoare fiecărei regiuni geografice acoperite de fiecare dintre acestea.

Şerban Huidu va reveni sâmbătă în ţară, după ce a stat internat mai mult de o lună într-un spital din Austria, în urma accidentului pe care l-a suferit la schi. Potrivit unor surse apropiate vedetei, realizatorul TV va reveni acasă sâmbătă, după ce medicii de la Spitalul Universitar din Innsbruck au decis că starea lui de sănătate s-a îmbunătăţit. Deşi reprezentanţii Prima TV nu au dat un răspuns clar privind sosirea lui Şerban Huidu în România, au dat de înţeles că vedeta postului se va întoarce cât de curând acasă, scrie Adevărul. Şi tatăl „cârcotaşului", Florin Huidu, a declarat pentru revista „VIP" că medicii au decis că fiul său va reveni în România la sfârşitul acestei săptămâni, indicând ziua de vineri.


Şerban Huidu se întoarce acasă

"Agenţia de Monitorizare a reacţionat târziu la un gest tipic unui fanatic acoperit în slujba sistemului şi a preşedintelui", spune Liviu Mihaiu referitor la se­si­za­rea către Comisia de Etică a TVR, fă­cută recent de Agenţia de Monito­ri­zare a Presei, în care organizaţia îşi exprimă îngrijorarea faţă de mesajul politic transmis de şefa ştirilor TVR, Rodica Culcer, la o conferinţă organi­za­tă de Institutul de Studii Populare, fundaţie afiliată PDL, şi transmisă parţial de TVR, relatează Jurnalul Naţional. "Când te uiţi la aceas­tă colaboratoare a regimului, ai im­pre­sia că vezi o luptătoare Hamas ga­ta să se sacrifice întru apărarea Profetului. În opinia mea, nu-i nimic mai ruşinos pentru un ziarist decât să apere Puterea. Iar doamna Culcer o apără până şi-n editorialele din Formula As”, mai spune realizatorul de la Radio Guerrilla.
Liviu Mihaiu: TVR, "sub jurisdicţia acestei Suzana Gâdea fără coc"

CNA a acordat, ieri, licenţă audiovizuală prin satelit televiziunii Dolce Info, deţinută de Romtelecom SA, care va difuza informaţii despre ofertele şi serviciile Romtelecom, meteo, ştiri din trafic, curs valutar, horoscop, programe de divertisment preluate, publicitate şi teleshopping, scrie Mediafax.
Televiziunea Dolce Info, deţinută de Romtelecom, a primit licenţă audiovizuală de la CNA

Unul dintre cei mai respectaţi spe­cialişti în marketing şi publi­citate din lume, John Griffiths, vorbeşte într-un interviu acor­dat Financiarul despre prin­cipalele greşeli în conceperea şi imple­mentarea campaniilor de marketing şi despre provocările social media. John Griffiths apreciază că oamenii reprezintă principala restricţie pentru utilizarea social media drept un canal eficient de promovare, „pentru că nu fac ceea ce vor marketerii să faca”. Întrebat despre cum crede că va evolua piaţă media globală în 2011, Griffiths a răspuns: “€œMarketerii nu pot stopa marketingul doar pentru că afacerile nu prea mai dis­pun de bani. Însă nu-şi vor investi bu­getul decât dacă sunt siguri că investiţia se va întoarce”.
”Marketerii vor continua să-şi investească bugetele în principal la TV”

Biriş Goran a gestionat cea mai mare tranzacţie a anului 2010 pe piaţa de publicitate - preluarea de către Publicis Groupe a Publicis România, Focus Advertising şi Publicis Events, scrie Wall-Street.ro. “€œPreluarea de către Publicis Groupe a celor trei companii locale a reprezentat o tranzacţie complexă, cu trimiteri la multiple arii legale interesante, printre care cea de achiziţii şi fuziuni şi proprietate intelectuală”, declară Daniel Vişoiu, Partener în cadrul casei de avocatură Biriş Goran şi coordonatorul echipei dedicate proiectului Publicis Groupe.
Biriş Goran a intermediat tranzacţia Publicis România

Numiri pe zona de comunicare a producătorului Continental. Din ianuarie, Alina Bratu a fost numită Coordonator de Comunicare pentru unităţile Automotive Group din România, Ioan Purdea va coordona procesul de comunicare pentru unităţile Rubber Group din România, iar agenţia Premium Communication se va ocupa de serviciile de relaţii cu media ale corporaţiei, scrie Financiarul.
Premium Communication se va ocupa de relaţiile cu media ale Continental

Băncile din România care şi-au făcut în luna ianuarie reclamă prin intermediul Google, cel mai mare motor de căutare din lume, la ofertele de împrumuturi au plătit şi şase dolari pentru a folosi cuvântul-cheie "credit" în anunţuri, potrivit datelor agregate de agenţia de web marketing Today's, scrie Mediafax. "Credit" a fost cel mai scump cuvânt-cheie plătit de băncile din România în luna ianuarie pe Google AdWords, potrivit sursei citate.
Cât plătesc băncile locale ca să-şi facă reclamă la credite pe Google

Fondul de investiţii privat KKR a intrat în parteneriat cu un grup turcesc pentru a licita achziţionarea activelor celui mai mare grup media din Turcia, Dogan Yayin, notează Financiarul, care citează Reuters. "€œKKR a încheiat recent un parteneriat cu un partener turc în licitaţia de achiziţionare a activelor media a grupului Dogan Yayin”, a declarat pentru Reuters un bancher apropiat situaţiei, fără să specifice numele grupului turcesc. KKR, Time Warner şi fondul de investiţii Texas Pacific Group se află în rândul licitatorilor ce au la dispoziţie o luna să-şi prezinte oferta finală, continuă bancherul.
KKR, Time Warner, Texas Pacific licitează pentru achiziţia activelor Dogan Yayin

Facebook, cea mai populară reţea de socializare din lume, a cunoscut anul trecut o evoluţie impresionantă, numărul utilizatorilor crescând de la 337 de milioane la 585 milioane, ceea ce înseamnă că în medie aproximativ 8 utilizatori şi-au creat un cont în fiecare secundă a anului, scrie Wall-Street.ro, care citează un studiu realizat de SocialBakers.
Febra Facebook: 8 utilizatori noi pe secundă

Rapperul american Eminem va primi 1 mil. de dolari dupa ce a acceptat sa apara într-un spot publicitar pentru brandul Lipton Brisk, realizat sub forma unui videoclip animat, ce va fi difuzat in pauza finalei campionatului de fotbal american (Super Bowl), scrie DailyBusiness.ro, care citează Mediafax.
Eminem, platit cu 1 mil. $ pentru o reclama difuzata in pauza Super Bowl

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus