Skip to main content

Sorin Oancea: Am fost mecanic auto la Autobaza Ferentari

 

Sorin Oancea, actualul patron de la B1 TV, povesteşte într-un material publicat de Kamikaze cum a lucrat, cu mult înainte de mass-media, ca mecanic la autobaza Ferentari, unde repara uşile autobuzelor.

Publicitate

Tatăl meu a fost şofer (...) După ce am terminat Liceul Industrial numărul 10, am dat la Drept şi am picat. Tatăl meu mi-a zis «Gata, nu ai luat, la muncă cu tine!»”, spune Oancea.

Iată câteva fragmente din interviul celor de la Kamikaze cu Sorin Oancea:

„Am lucrat ca mecanic auto la ITB, cîţiva ani de zile. Tatăl meu a fost şofer. După ce am terminat Liceul Industrial numărul 10, am dat la Drept şi am picat. Tatăl meu mi-a zis «Gata, nu ai luat, la muncă cu tine!» M-a dat acolo unde ştia el şi am lucrat la Autobaza Ferentari, apoi la capătul liniei 102, la Luică.

Reparam uşile de la autobuz, pe partea de lăcătuşerie mecanică, făceam reglaje, existau nişte cilindri de aer care se defectau şi nişte garnituri care trebuiau schimbate, pernele de aer se dădeau peste cap din cauza gropilor, trebuiau desfăcute nişte stabilizatoare, ţin minte şi acum două şuruburi de opt pentru care cheia de 13 era de bază."

Cu Imre, pe circuite de gheaţă, la Cercul Polar

"Am fost la cîteva cursuri de pilotaj, cu Audi, cu BMW, cursuri de condus pe gheaţă. Cea mai puternică a fost un RS 6, de la Audi, cu 450 de cai-putere şi tracţiune integrală. Am fost cu Peter Imre, am condus pe gheaţă în Finlanda, dincolo de Cercul Polar de Nord.

E pasionant. Recordul personal: 260 de kilometri la oră, pe circuit, în line dreaptă, cu o maşină M3, de la BMW, pe care o am în continuare.“

Mircea Badea a avut o ofertă pentru B1 TV, dar a refuzat-o

„Cu Dan Voiculescu am avut o relaţie extraordinară timp de 15 ani. Dar în ultimii 3-4 ani s-a degradat cu o viteză foarte mare. E un tip foarte posesiv. Mihai Gîdea? Nu l-aş lua la B1, dar Badea a avut o ofertă. A refuzat-o însă. Demult, el şi Oreste făceau un Late night la Antena 1, care începuse să meargă bine, ca o parodie la Chestiunea zilei."

Marius tot inventa întîlniri cu mine ca să vină şi Mircea Badea şi să îi dau serviciu

"Numai că au venit într-o zi şi au spus că au obosit, au plecat din Antenă trîntind uşa şi s-au apucat de afaceri, celebra fabrică de chibrituri. Apoi au ajuns tot mai rău, dar Mircea ţinea legătura cu Marius Tucă. Marius tot inventa întîlniri cu mine ca să vină şi Mircea şi să îi dau serviciu.

Neavînd job, neavînd salariu, neavînd nimic, am forţat puţin lucrurile şi l-am băgat pe Antena 1, i-am dat o revistă a presei dimineaţa. Văzînd că merge bine, atunci cînd a apărut Antena 3, l-am trecut acolo. L-aş fi luat, dar acum nu se potriveşte cu ceea ce se vrea B1."

Oancea despre Badea: Face comentariu politic, care nu îl prinde

"El a părăsit linia satirei sociale, a satirei politice şi face comentariu politic, care nu îl prinde, ceea ce i-am spus de foarte multe ori. Întîmplător sau nu, a dezvoltat şi o relaţie de prietenie cu Mihai Gîdea, foarte puternică. Într-un fel sau altul, s-a lăsat sedus de stilul lui Gîdea.“

Împreună cu Cristi Burci, am încercat să cumpărăm şi Realitatea

"Împreună cu Cristi Burci, am încercat să cumpărăm şi Realitatea. Am fost la un pas. Din nefericire pentru Vântu, a primit de undeva o altă ofertă, mai interesantă la acel moment, acel contract de management, care uite la ce l-a dus. Am mai încercat să cumpărăm o televiziune, dar nu s-a concretizat.“

"Dintr-un interviu cu Petrişor Obae", scrie materialul Kamikaze, "am reţinut cifra de două milioane de euro, cu care s-a pornit la reconstruirea B1". „Două milioane de euro înseamnă acoperirea de salarii şi cheltuieli pînă la şase luni. Aşa am estimat noi. Dar, între timp, televiziunea vinde, nu am pornit de la zero. Acuma doar s-a continuat la un alt nivel. Deocamdată stăm binişor. Nu grozav, ci binişor. Eu cred că în toamna asta B1 va fi destul de bine.“

Sursa foto: Evz.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Chiar posesor de Audi RS 6, adica o masina de vreo 100.000 de euro. :)
  • Dupa mine exista un Oancea fals ce a dat interviul in revista de succes, a nu se confunda cu publicatia la care dl Oancea a lucrat ani buni, Pretul succesului. Daca intradevar interviul este real, sunt profund deceptionat de omul Sorin Oancea. NU cred ca din galanta imagine pe care o avea sa fi decazut in asa de mult si sa ne trezim cu amintiri din copilarie, gen "ma jucam cu p... in tzarana alaturi de Vantu ;)) " Domnule Oancea, adevaratul SO (S -sorin O - oancea V - voiculescu = SOV ce asociere sinistra... )
  • Domnilor, sunt multi oameni care au ajuns departe si care provin din familii cu origini modeste. Un gentleman, un om cu caracter, insa, nu vorbeste de rau pe cel alaturi de care, bun, rau, cum o fi fost, a ales sa stea doua decenii. Oancea este un bun profesionist. Si mi-ar fi placut sa fie si un om de onoare.
  • De ce Turcescu face audiente sub 0,5? Si de ce Cristoiu e asa de penibil?
  • Noul B1 TV dovedeste ca a ramas la nivelul mecanicului auto-reparator de usi de autobuze (dupa parerea mea )
  • Oancea a uitat sa spuna ca a facut jurnalistca la Stefan Gheorghiu.
  • Intr-un fel mie imi pare rau pentru Oancea. Este chiar trist pentru un om care a cunoscut succesul, care a lucrat atata timp intr-un mediu profesionist, sa sfarseasca intr-o ruina cum este B1. Trist...
  • mecanicul oancea si seful de sala imre :) :) :)o sa faca echipa buna impreuna
  • Cam cat de ofticat poate sa fie Oancea? :))
    Cum, el care nu dadea 2 bani pe PR, acum da articole pe la reviste de buzunar cu amintiri din copilarie? Mai sa fie! Trebuie sa fie disperat rau sa faca asta.
    El avea impresia, si poate chiar spera, ca dupa ce va pleca el de la A3 si dupa ce va lua dupa el zeci de oameni, se va alege praful. Surpriza, ete ca nu !
    Prietene, esti expirat !
  • Cam penibil Oancea, sa ai un asemenea esec cu B1 si sa spui ca Badea e nasol doar pentru ca nu a vrut sa se bage in cocina renovata a lui Basescu... Neasteptat de adolescentin Oancea, frustrat si veninos.
  • Ma bucur ca B1 s-a reinventat pt ca era nevoie de putin echilibru pe o piata media in deriva totala din cauza "luatului prin batista" ... marca Vantu si Felix.
  • Pentru restabilirea adevarului : Oancea s- a dat la Pol cu Audi in calitate de posesor-cumparator.
  • Fara sa vrea, Sorin Oancea l-a deconspirat pe deontologul Peter Imre ca s-au dat gratis cu BMW-urile prin zapada din Finlanda. Interesant e ca astfel de excursii se fac pe banii importatorului de ani de zile si la ele sint invitate VIP-uri de genul celor doi. In lumea auto e de notorietate paranghelia, care se lasa si cu cadouri premium. Niste pedale de acceleratie sustin ca, alaturi de Imre, la mocaciunea de la Cercul Polar au mai fost si adjunctul sau, Andrei Stefan, basca directorul financiar Adrian Vasile. Acesta este triumviratul care conduce Adevarul Holding unde regula de baza este ca nimeni nu poate accepta astfel de invitatii si, mai nou, nimeni nu poate primi si accepta cadou nici macar un pix. Pentru cine nu crede, sa intrebe partenerii care au ramas cu un gust amar cand cozonacii trimisi de Pasti pentru colaboratorii din ADH le-au fost refuzati de portari fara ca macar destinatarii sa fie macar informati. Mai mult, cand cei de la Rosia Montana GC au invitat vreo 14 deontologi sa petreaca in Noua Zeelanda o saptamana de vis, Adevarul a sarit ca ars cu Imre in frunte. Carevasazica, Imre & co sunt mai presus de regulile pe care ei insisi le emit. Restul sint doar fraieri.
  • Hei,MT!
    Mai bine ti-ai da numele real decat sa bati campii!!!!
    Iar sa scrii ca se oftica oancea.......esti deja din alt film!!!
    Toata lumea stie ca nu e asa?!Nu s au redus salariile cu 40%?!!!!!
    Intreaba lumea inainte sa vorbesti!!
    Inseamna ca nu lucrezi pt intact sau lucrezi la greu!
    Si nu in ultimul rand nu stii sa citesti!

Trimite un comentariu

sus