Skip to main content

INTERVIU. Despre începuturile Divertis: Dacă am fi spus despre Ceauşescu ce se spune acum despre Băsescu într-o singură zi, probabil că ar fi fost scoasă armata în stradă

 

Silviu Petcu, Doru Antonesi şi Valentin Gora de la Distractis vorbesc despre începuturile Divertis, umorul în vremea lui Ceauşescu, cenzură şi reprezentaţiile secrete din camere de hotel.

Publicitate

"Dacă am fi spus despre Ceauşescu ce se spune acum despre Băsescu într-o singură zi, probabil că ar fi fost scosă armata în stradă", spun foştii Divertişi. Despre Băsescu: "Mie mi se pare că suportă bine, eu nu am mai văzut atâta bătuceală ca la Traian Băsescu, de dimineaţă până seara."

Un interviu despre începuturi, despre poantele epocii, despre relaţia cu oamenii cenzurii, despre scheciurile cu teme politice de azi şi cele din anii '80.

Din interviu:

Despre cenzură: "Venea cineva de la Asociaţia Studenţilor Comunişti, se uita la textele acelea, dar, spre norocul nostru, întotdeauna am avut tot felul de “protectori”. Multă lume se mira de ce spuneam. Dar dacă am fi spus despre Ceauşescu ce se spune acum despre Băsescu într-o singură zi, probabil că ar fi fost scoasă armata în stradă."

Despre textele cu substrat din anii '80: "Pe vremea aceea, până în 1989, textele se scriau cu subtext. Dacă acum ai lua ce scriam noi până în 1990, nu prea mai înţelegi, trebuie să stai să te gândeşti bine la ce a vrut să spună autorul."

Despre fostul preşedinte Emil Constantinescu: "Avea şi nişte secvenţe logice, era prea puţin absolutist, părea un om căruia, dacă-i aduci nişte argumente, îl poţi lămuri de o chestie. Atât Traian Băsescu, cât şi Ion Iliescu, nu par că pot fi lămuriţi de argumente logice. Între ei doi există o deosebire. De exemplu, Ion Iliescu nu ar fi suportat niciun fel de critică şi nu a suportat multă vreme."

Despre Traian Băsescu: "Mie mi se pare că suportă bine, eu nu am mai văzut atâta bătuceală ca la Traian Băsescu, de dimineaţă până seara."

Despre reprezentaţiile secrete: "Reprezentaţiile din camerele de hotel erau nişte chestii complet subversive, pe astea nu le vedea oricine. Nici nu vorbeam despre ele, nu ziceam uite, unde am fost aseară”.

 Interviul, pe larg:

Cristiana Constantinescu: În ce an s-a format grupul Divertis?
Doru Antonesi: Începuturile au fost în 1981, când s-a vorbit prima dată de grupul Divertis. Atunci erau Toni Grecu, Florin Constantin şi subsemnatul, Doru Antonesi.

Silviu Petcu: Eu m-am alăturat doi ani mai târziu, în 1983.

D.A.: Eram studenţi la Iaşi, la facultatea de Electrotehnică, eu eram mai mare decât Silviu cu 2 ani.

Câţi ani aveaţi?
S.P.: În 1981 eu aveam 21 de ani, iar Doru Antonesi 23.

Ce făcea Divertis atunci?
D.A.: Nişte numere de spectacol, atunci studenţii erau organizaţi într-un fel de Cântarea României studenţească, în care interveneau ca neprofesionişti, cu anumite talente. Era un fel de Comuniştii studenţi au talent!

S.P.: (râde) Da, exact aşa era! Cu juriu cu tot.

Deci avem tradiţie!
D.A.: Da, avem tradiţie. Mă rog, nu era niciun mare formator, Simon Cowell nu era pe vremea aceea. Apoi am fost câţiva ani la Cenaclul Flacăra, un super spectacol pe stadion, care bântuia întreaga ţară, şi, la fel, era o adunare de talente din rock, selecţionate de poetul Adrian Păunescu, dar erau şi nişte indicativi de public – cine avea succes în Cenaclu rămânea, cine nu avea succes trebuia să fie favoritul personal al lui ca să rămână.

“Am avut protectori pe vremea comuniştilor”

Aveaţi multe glume politice?
D.A.: Într-o oarecare măsură.

Sau mai degrabă pe seama sărăciei, a vieţii grele din România?
D.A.: Da, a sărăciei, a prostiei, chestii de partid, dar erau câteva subiecte despre care nu aveam voie să vorbim. Ca, de exemplu, despre Canal (Dunăre - Marea Neagră, n.r.), Canalul fiind până la urmă o lucrare inginerească făcută de nişte oameni, erau pur şi simpli oameni care lucrau acolo şi din când în când mai mergeau şi studenţii şi elevii şi se făceau că-i ajută, pe acolo, ca să înveţe cum se munceşte.

S.P.: Pe vremea aceea, până în 1989, textele se scriau cu subtext. Dacă acum ai lua ce scriam noi până în 1990, nu prea mai înţelegi, trebuie să stai să te gândeşti bine la ce a vrut să spună autorul. Numai aşa treceau de cenzură.

Cum funcţiona cenzura, practic?
D.A.: Venea cineva de la Asociaţia Studenţilor Comunişti, se uita la textele acelea, dar, spre norocul nostru, întotdeauna am avut tot felul de “protectori”. Multă lume se mira de ce spuneam. Dar dacă am fi spus despre Ceauşescu ce se spune acum despre Băsescu într-o singură zi, probabil că ar fi fost scosă armata în stradă. Atunci se făcea o aluzie foarte îndepărtată, cum era cunoscuta Viaţă lungă, sărăcia poporului, care era o chestie făcută după proverbul cunoscut, dar la care sala, după o secundă de îngheţ, râdea cinci minute şi nu se putea opri.

Nu vă era frică să spuneţi lucruri de genul acesta?
S.P.: Era inconştienţa tinereţii.

Dar nu vă abăteaţi niciodată de la “indicaţiile” cenzurii?
D.A.: Nu prea.

S.P.: Cenzura ne şi ajuta în unele texte. De exemplu, în 1985, eram la Cluj, la finala Festivalului Artei şi Creaţiei Studenţeşti (unde am fost cel mai bun grup din 1983 până în 1987). Eram cu băieţii, Doru Antonesi, Florin Constantin şi Toni Grecu, atunci ne numeam Distractis – de aici şi numele actual. Şi la un moment dat, în text, era “nici cuierele nu mai sunt ce erau altădată”. Faptul că am putut să spunem asta era, pentru sală, ceva incredibil. Lumea se distra fantastic când auzea de-astea.

Sau a mai fost ceva, în textul iniţia scria “am vândut concasorul cu fălci la ruşi pentru 200 de ruble”. Cenzorul a tăiat “ruble” şi a scris cu creionul “orice altă monedă”. Şi noi am spus exact cum a scris cenzorul – “ne-a costat 200 de orice altă monedă”. Lumea a râs mult, şi-au dat toţi seama că era cenzurat, era prea absurd. Deci făceam tot ce ne spunea cenzura!

Acum, genul acela de glume nu mai are nicio relevanţă. Multe erau reprezentate în al doilea, al treilea substrat al textului. Diferenţa este uriaşă acum, faţă de atunci.

Spectacolele studenţeşti şi videotecile, o supapă înainte de 1989

Aţi avut vreodată probleme pe vremea comuniştilor, din cauza acestui gen de glume cu substrat?
D.A.: Direct, nu.
S.P.: O singură dată a fost ceva, nu o să uit niciodată, era în decembrie 1989. Am avut un spectacol la Iaşi, pe 17 decembrie, şi începuse Revoluţia la Timişoara. Aveam un spectacol de Crăciun în fiecare iarnă la Iaşi, la faculatea de Electro. Noi terminaserăm de mult timp facultatea, dar veneam acolo în fiecare an la sărbătoarea Pomului de iarnă. Era o tradiţie, eram invitaţi speciali, ne invitau studenţii în fiecare an.

Ţin minte că am venit cu avionul, ne-au plătit ei avionul şi ne-au adus cu o maşină de la aeroport. Şi în faţa Casei de Cultură din Iaşi erau: Decanul Facultăţii de Electro, secretara de partid, încă cineva din staful comunist.

Securistul?
D.A.: Nuuu, securiştii, dacă erau, nu erau vizibili.

S.P.: Nu a venit nimeni, niciodată, să ne spună eu sunt de la Securitate. Nu am ştiut pe nimeni. Ştiam că înregistrau spectacolele noastre şi benzile erau ascultate, dar nu am fost arestaţi, nu am fost căutaţi, nici măcar întrebaţi.

D.A.: Din când în când mai eram chemaţi la UASCR (Uniunea Asociaţiilor Studenţilor Comunişti din România, n.r.) şi ni se spunea să o lăsăm mai moale, că s-au făcut valuri undeva, şi să avem grijă ce spunem.

S.P.: Şi, ca să termin cu ce începusem, au venit cei trei şi ne-au spus aveţi grijă, că e ceva în neregulă. În 14 decembrie, cei care au făcut Revoluţia au încercat ceva şi la Iaşi, a fost agitaţie şi apoi s-au dus la Timişoara, acolo era mai propice terenul, şi i-au dat drumul. Deci era foarte agitată atmosfera. Era puţină lume în sală, deşi la spectacolele noastre era supraplină sala, stăteau pe scări, agăţaţi de pereţi - de data asta nu era aşa.

Am recunoscut şi nişte figuri care nu aveau treabă cu studenţii. A fost un spectacol liniştit, fără nimic politic, fără şopârle. Ne-am speriat, dacă ne-au spus profesorii noştri, chiar şi cei de la Partid, să avem grijă ce facem, că e nasoală treaba.

D.A.: Bine, noi nu ştiam ce se întâmpla la Timişoara, abia după aceea am ascultat la Europa Liberă, atunci nu ştiam ce era agitaţia asta, dar am aflat imediat după.

S.P.: Şi a mai fost una, la Serbările Mării, parcă prin 1988, sau vara lui 1989, când Ceauşescu era plecat cu nevastă-sa prin Africa. Şi traseul lui Neptun, pe care îl spuneam noi la radio la Costineşti, era exact prin ţările prin care trecea Ceauşescu, a fost o coincidenţă prostească. Şi ne-au căutat ăia, au vrut să ne ia benzile, domnul Andrei Partoş, care era prietenul nostru de la Radio Vacanţa, a pus muzică populară peste benzile pe care le înregistraserăm. A fost puţină agitaţie atunci. Dar noi nu am aflat nimic la momentul respectiv, am aflat după Revoluţie, de la alţii.

Şi ce altceva aţi mai aflat?
D.A.: Cineva ne-a mai spus că Mohora, preşedintele UASCR, auzise spectacolul nostru şi l-a distrat foarte mult şi am auzit că în anumite împrejurări el ne-a ţinut spatele. Nu ştiu exact dacă e aşa, e o chestie pe care am auzit-o după 1990.

S.P.: Am avut mulţi prieteni în Partid atunci. Oameni deschişi la minte, şi în Iaşi, şi în alte părţi, care ne-au protejat sau au făcut în aşa fel încât să nu mai ajungă dosarele în altă parte. Pentru că Securitatea din Iaşi ştia totul, exact. Nu erau tâmpiţi în Securitate. Erau nişte băieţi care se prindeau repede despre ce e vorba.

D.A.: Lucrurile stăteau diferit în Bucureşti faţă de restul ţării. Îmi amintesc, am scris cu ToniAstă seară stau acasă”, pe care a jucat-o Ştefan Iordache la Teatrul Mic, care era un fel de “Monoloagele vecinului”, ca să spun aşa, că celelalte s-au inventat mai târziu. În Bucureşti s-a jucat fără probleme, deşi avea destul de multe bube, în sensul că eroul principal primea un telefon greşit din Statele Unite, vorbea în dodii cu ăla şi se înţelegeau diverse chestii, şi mai erau şi nişte numere foarte rele din punct de vedere ideologic.

Când acelaşi spectacol a fost jucat la Craiova, deoarece Purcărete, care era regizorul spectacolului, era din Craiova şi a vrut să le arate concitadinilor ce a făcut - imediat s-a făcut un raport la Securitate şi piesa s-a oprit. Deci, dacă a făcut o reclamaţie Securitatea în Craiova, s-a oprit spectacolul şi în Bucureşti, prin recul.

S.P.: Deci noi am avut un noroc - cred, de fapt, noi nu ştim, ni s-a spus, am aflat de la prieteni, după ‘90.

D.A.: Probabil şi pentru că era vorba de ceva mai hazliu.

S.P.: Da, mai este o versiune, că era lăsată intenţionat o supapă. În centrele mari studenţeşti, decât să ţină 20 000 de oameni pe stradă, care să dea cu bâta în magazine şi să dea foc - mai bine se duceau câte 1000 de oameni la spectacole (la noi, mai erau şi cei din Baia Mare, care aveau texte de ni se făcea noulă pielea de găină când îi auzeam, nu avea aluzii, ei spuneau direct).

D.A.: Erau filme care se dădeau în centrele video, un lucru care pentru noi era un mare mister, de ce filmele nu se dădeau la televizor, dar, în schimb, mergeai în orice oraş mai mare din ţară şi rulau la teatre sau centre dintr-acestea filme străine, care erau periculoase din punct de vedere ideologic. Sigur, le vedeau mai puţini, dar pentru Securitate ar fi fost foarte simplu să le blocheze. Pentru că ăia trebuiau să aibă autorizaţie ca să poată rula filme pentru mai mult de doi oameni, erau nişte legi clare. Presupun că era o metodă inventată de ei, ca să fie ca o refulare.

Aţi participat la revoltele studenţilor din Iaşi, de la sfârşitul anilor ‘80?
D.A.: Nu-mi aduc aminte în Iaşi decât de nişte marşuri organizate cu ocazia diverselor meciuri câştigate în fotbal, de revolte de genul ăsta nu-mi aduc aminte. Mai răcneau ăia prin cămin: “daţi-ne căldură”, sau vreo glumă dintr-asta, dar nu-mi aduc aminte de ceva organizat.

Ceauşescu, cel mai ofertant personaj

Aţi glumit pe seama lui Ceauşescu, Iliescu, Constantinescu şi Băsescu. Dintre toţi, care este personajul cel mai ofertant, la capitolul umor?
D.A.: După mine, cel mai puţin ofertant, sub aspectul comicului, a fost Emil Constantinescu.

De ce?
D.A.: Pentru că avea şi nişte secvenţe logice, era prea puţin absolutist, părea un om căruia, dacă-i aduci nişte argumente, îl poţi lămuri de o chestie. Atât Traian Băsescu, cât şi Ion Iliescu, nu par că pot fi lămuriţi de argumente logice. Între ei doi există o deosebire. De exemplu, Ion Iliescu nu ar fi suportat niciun fel de critică şi nu a suportat multă vreme.

Traian Băsescu suportă mai uşor?
D.A.: Mie mi se pare că suportă bine, eu nu am mai văzut atâta bătuceală ca la Traian Băsescu, de dimineaţă până seara.

Aveţi vreo reacţie din partea lui Traian Băsescu?
D.A.: Nu, singurul cu care am avut un oarecare contact, ca să zic aşa, a fost Emil Constantinescu, care ne-a invitat o dată la Cotroceni, de Crăciun, la o recepţie. Ion Iliescu nu ne-a invitat niciodată, iar Traian Băsescu nu cred că face aşa ceva.

S.P.: Emil Constantinescu a fost şi la două spectacole de-ale noastre.

Valentin Gora: A fost o dată la Iaşi, când era candidat, şi a fost o dată şi la Costineşti, când era preşedinte. O dată a venit în blugi, şi a venit la noi, în culise, unde au mai venit şi alţi doi spectatori să vorbeasă cu noi şi au avut surpriza să dea de Emil Constantinescu acolo, îmbrăcat în blugi. Au crezut că era Doru Antonesi, care de obicei îl imita pe Emil Constantinescu.

Şi totuşi, cel mai ofertant personaj?
D.A.: După părerea mea, Ion Iliescu, pentru că este cel mai contradictoriu în esenţa lui.

S.P.: Este foarte surprinzător, tot timpul are câte o chestie care iese din tiparul lui, şi face el ceva.

V.G.: Şi Ceauşescu era foarte ofertant, dar nu puteam… (râd toţi 3). Întrebarea asta era, nu? Ceauşescu era cel mai ofertant.

S.P.: Între noi, cele mai bune glume se făceau cu Ceauşescu.

D.A.: Da, erau multe bancuri, dar nu le-am spus în public niciodată.

Dădeau reprezentaţii secrete, în camere de hotel, cu scheciuri politice despre Ceauşescu

Puteţi să-mi mai povestiţi o întâmplare amuzantă din vremea comuniştilor?
V.G.: Îmi aduc aminte întâmplări haioase, dar nu pot fi povestite! (râd)
D.A.: Probabil sunt unele care ar face deliciul ziarelor Click sau Cancan.

Una care poate fi povestită?
V.G.: Sunt câteva de când eram la Costineşti şi făceam scheciuri într-o cameră din complexul A din Costineşti, cu Ioan T. Morar, care îl imita pe Ceauşescu şi făceam o scenă a înscăunării lui Ceauşescu ca Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române!

S.P.: Era singurul titlu care îi lipsea lui Ceauşescu, era Comandant suprem, Primul miner şi aşa mai departe. L-am înmormântat mai întâi pe Teoctist, la Patriarhie, iar Ceauşescu îşi ţinea discursul. Noi eram corul de călugări care-i făcea primirea.

D.A.: Îmi aduc şi eu aminte o chestie comică, atunci când a venit Gyuri prima dată la noi în grup, a bătut la uşa camerei de la cămin şi când a intrat l-am văzut pe Gyuri, care a zis “salut, ce faceţi? Cine are nişte pâine, că eu am o ceapă?!” Cam astea erau glumele, găseam câte o ceapă şi trebuia să mai găsim ceva de mâncare.

V.G.: Da, pe vremea aia era o tehnică, a aluziei, foloseai doar trimiteri spre personajele respective, şi nu era nevoie să foloseşti trimiteri foarte mari, pentru că oamenii de-abia aşteptau, râdeau înainte de multe ori.

D.A.: Mai este celebra poveste a lui Făt-Frumos şi Marianei Cosânzeana, ca să nu spunem Ileana, că era Elena Ceauşescu.

D.A.: Reprezentaţiile din camerele de hotel erau nişte chestii complet subversive, pe astea nu le vedea oricine. Nici nu vorbeam despre ele, nu ziceam “uite, unde am fost aseară”.

Aveaţi un public numeros la reprezentaţiile astea secrete?
D.A.: Nu, erau câţiva prieteni. Era cu uşile închise. Mai era Cristian Ţopescu, uneori era şi Ionela Prodan, asta la turneele prin ţară, deja nu mai eram studenţi, mergeam la Serbările Zăpezii, Serbările Mării, manifestări organizate de BTT (Biroul de Turisim pentru Tineret, cum era atunci) şi ne întâlneam cu astfel de oameni şi ne întrebau “când faceţi chestia aia?”. “Păi diseară”. Şi ei aduceau bere, că aveau bani, puneam pătura în geam şi închideam uşile.

Autor: Cristiana Constantinescu cristiana_conyahoo.com
viewscnt

Comentarii

  • A fost revolta studenteasca in Iasi in februarie '87 dar Doru Antonesi absolvise deja de aproape 3 ani. De la Azuga, unde inca mai era stagiar atunci, i'ar fi fost mai greu sa afle, cred.

    Dan Bacinschi era pre-Divertis cu Mircea "Ratza" Ungureanu si cu Toni Grecu.
  • Mare aiureala. Ditamai interviul pentru o singura concluzie: Basescu nu e dictator. Penibili au mai ajuns oamenii ăștia de la Divertis.
  • DISTRACTIS? PAWASONIC,SQNI,...Made in China.
    Probabil batrineii se pregatesc sa-si schimbe numele in PENIBILIS ,STUPIDILIS.... PACAT!
  • in mintea unor votanti USL daca nu-l injuri pe Basescu esti automat suporterul lui, nu poti fi impratial si obiectiv, trebuie neaparat sa te pozitionezi ori cu USL ori cu Basescu
  • "Mie mi se pare că suportă bine, eu nu am mai văzut atâta bătuceală ca la Traian Băsescu, de dimineață până seara."

    USL are 80% din audienta mass-media din Romania
    aia au un singur scop: sa-l injure pe Basescu
  • Adică ăia care nu-l injură sunt automat gâdilători sau cum ?
  • nici n-au inceput emisiunea si au si-nceput sa-l gadile pe basescu... mare pacat.

Trimite un comentariu

sus