Skip to main content

30 ianuarie. Virgil Ianţu se opune imbecilizării publicului de televiziune

 

Nu este rolul televiziunii să facă educaţie, dar nici să aducă publicul într-o zonă de subcultură şi de imbecilizare vădit intenţionată”, e de părere Virgil Ianţu .

Publicitate

Vedeta a declarat într-un interviu pentru Evenimentul zilei că televizorul nu educă, dar influenţează foarte tare publicul. „Sunt zone în ţară unde singurul contact al oamenilor cu lumea este televizorul. Acolo nici măcar presa nu se cumpără. Pentru copii, mai ales iarna, TV-ul este singura distracţie. Vara mai sunt la joacă sau la scăldat. Vrem, nu vrem, televizorul are un rol manipulator foarte puternic. Pare uşor să spui "gata, nu ne mai uităm şi închidem televizorul", dar nu este vorba numai despre noi…

Ianţu este de părere că în ultima vreme au apărut emisiuni care cresc calitatea divertismentului. „Nu sunt absurd, trebuie să exite reality-uri, dacă sunt în limita bunului simţ, sau formate mondene. N-aş vrea ca totul să fie ca pe TVR Cultural, deşi nu ar fi nimic greşit în asta. Nu este rolul televiziunii să facă educaţie, dar nici să aducă publicul într-o zonă de subcultură şi de imbecilizare vădit intenţionată”, e de părere Ianţu.


Virgil Ianţu se opune imbecilizării publicului de televiziune

Reprezentanţii statelor Uniunii Europene au semnat săptămâna trecută o rezoluţie de supunere la vot în Parlamentul European a Tratatului ACTA (Acordul de Luptă Împotriva Contrafacerilor), care îşi propune să protejeze proprietatea intelectuală, scrie Evenimentul zilei. Este o formă extinsă a controversatei legi SOPA din Statele Unite.
ACTA nu vizează doar conţinutul de pe Internet, protejat de dreptul de autor, ci şi medicamentele generice, ieftine, şi toate produsele ce pot fi copiate după branduri consacrate.
Furnizorii de Internet ar putea supraveghea reţelele proprii, pentru a furniza deţinătorilor drepturilor de proprietate intelectuală date ale unor presupuşi suspecţi şi poate utiliza mecanisme de identificare a unor presupuşi infractori.
ACTA - documentul care ar putea schimba lumea. România, în mijlocul celei mai mari controverse la nivel mondial: cenzurăm Internetul?

Realizatorul TV Robert Turcescu a făcut varicelă, însă emisiunea pe care o coordonează, Sub semnul întrebării, nu se va întrerupe, ci va fi prezentată de Florin Bichir, scrie Adevărul.
După anunţul de pe Facebook, potrivit căruia Robert Turcescu a făcut varicelă şi, prin urmare, nu mai poate participa la evenimente publice, unii au crezut că vedeta TV s-ar fi certat de fapt cu cei de la televiziunea B1TV şi ar fi „inventat" această boală pentru a părăsi postul. Nu este deloc aşa, Robert chiar are varicelă. „Stau acasă, mă ung cu alifie mentolată şi sper să trec cu bine peste frisoanele care mă mai încearcă din când în când. Am fost nevoit, din cauza bolii, să vorbesc cu Sorin Oancea şi astfel s-a decis să mă înlocuiască Florian Bichir. Desigur, şi Vlad Petreanu ar fi potrivit, şi Sanda Nicola. Toţi trei sunt jurnalişti cu o vastă experienţă în televiziune şi cred că se vor descurca foarte bine în această perioadă.O astfel de emisiune nu se poate realiza cu juniori, mai ales în contextul politic actual", a declarat Robert Turcescu.
Robert Turcescu: „Voi reveni bărbos“

Jurnaliştii cu experienţă din România pot aplica pentru programul Bursa pentru Excelenţă în Jurnalism şi pot câştiga o bursă în valoare de 2.000 de euro, de a primi indemnizaţii de călătorie şi cercetare şi de a participa la seminarii de dezvoltare profesională în Viena şi Skopje, scrie HotNews.

Participanţii trebuie să redacteze articole de investigaţie (maximum 2.000 de cuvinte), în limba engleză, pe un subiect la alegere, dar care să se încadreze în tema generală: "Comunităţi".
Burse pentru jurnalistii romani

Echipa emisiunii de business Arena leilor, difuzată la TVR, şi School for Startups România pornesc un turneu al preselecţiilor proiectelor de afaceri care vor fi prezentate în sezonul viitor al emisiunii.
Startul turneului va fi dat marţi, la Timişoara, potrivit DailyBusiness.ro.
"Arena leilor" începe preselecţiile pentru următorul sezon

Ponderea Internetului în piata de media a crescut la aproximativ 6-7% în perioada 2010-2011, comparativ cu 3%, cât înregistra în 2007. "Ţinând cont de rezultatele aferente primului semestru din 2011, de aproximativ 10,3 milioane de euro, şi de istoricul mixului veniturilor primul semestru versus al doilea semestru, conform ROADS, estimăm că piaţa publicităţii online a înregistrat în 2011 un volum relativ similar cu cel din 2010, şi uşor mai mare decât în 2008, situat între 20 şi 21 de milioane de euro", a spus Bogdan Belciu, partener Servicii de Consultanţă pentru Management la PricewaterhouseCoopers România.
"Copilul răsfăţat" al pieţei de media îşi continuă creşterea. Cât atrage publicitatea online

Facebook intenţionează să depună documentaţia necesară necesară pentru o ofertă publică iniţială (initial public offering-IPO) cel mai devreme în câteva zile, scrie Mediafax. Compania discută despre o evaluare la 75-100 de miliarde de dolari. Momentul depunerii actelor pentru IPO este încă discutat şi ar putea fi schimbat.

Oferta publică ar asigura Facebook fonduri pentru a se extinde în continuare şi pentru a respinge competiţia din partea rivalilor precum Google şi Twitter. Compania a discutat atragerea a 10 miliarde de dolari prin IPO, a declarat în noiembrie o sursă apropiată situaţiei.
Facebook ar putea depune în câteva zile documentaţia pentru listarea la bursă

Alina Bratu, Cristian Manafu şi Tudor Chirilă se află în spatele celor mai influente bloguri, potrivit topului realizat de ZeList, scrie Adevărul.
Site-urile din vârful ierahiei ZeList, serviciul de monitorizare şi analiză a blogosferei, twittosferei şi presei online, vin din trei zone diferite. Umbrelaverde.ro este blogul unei campanii de responsabilitate socială, manafu.ro se ocupă de social media, iar tudorchirilă.blogspot.com este identitatea online a unuia dintre cei mai cunoscuţi artişti din România.
Cei mai influenţi bloggeri români

Anul acesta va aduce o creştere de circa 10% faţă de 2011 pentru GolinHarris Bucureşti, companie care a avut o cifră de afaceri de circa 1,4 milioane de euro anul trecut, scrie Wall-Street.ro.
Avansul este determinat de creşterea proiectelor de PR digital şi de câştigarea de noi clienţi. De la inceputul anului, compania şi-a adăugat trei noi clienti in portofoliu, potrivit Hortensiei Năstase, managing partner al agenţiei de relaţii publice.
Previziunile noastre arată că piaţa de PR a avut anul trecut o revenire cu 10-20% faţă de 2010. Probabil că primele 15 agenţii de relaţii publice din România, cele care fac 80% din piaţă, au însumat anul trecut cifre de afaceri de peste 20 de milioane de euro. Iar piaţa de PR îşi va continua ascensiunea şi în 2012, când ne aşteptăm la o creştere de aproximativ 10%", a declarat Hortensia Năstase
Nastase, GolinHarris: Anul acesta crestem cu aproximativ 10%

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • aidan aidan
    iantu a fost prezentator in doua emisiuni.mari si late. si atat. a, a mai cantat in trupa lui banica jr.cand va face el emisiuni voi comenta altfel, in rest joaca un rol.deci cum se opune el?
  • BRAZCO BRAZCO
    Iantu e ca un shaormar care spune ca nu e bine sa mananci la Mc.
  • Dan Dan
    Cred ca este destul de clar in articol ca nu stie intrebarile, nu asta e rolul lui, care e problema? Ai citit sau nu articolul ca nu despre aste era vorba. Si da, Iantu nu face si n-a facut emisiuni proaste, ganditi-va un pic, nu cred ca a facut vre-un compromis din punctul asta de vedere.
  • Gogu Gogu
    Ce mare om de televiziune e acest Iantu, care lucreaza mai nou la un Kanal care asta produce: imbecilizare?!
  • aidan aidan
    am o intrebare:cum se opune virgil iantu imbecilizarii? sper ca nu se confunda cu rolul jucat in "vrei sa fii milionar?"si crede ca stie toate raspunsurile din concurs?. el doar le citeste.de stiut raspunsurile le stiu concurentii.nu iantu.
  • mami tau mami tau
    batranel tipu
  • Dani Dani
    Cel mai graitor exemplu este transformarea in erou de catre Antena 3 a lui Alexandru Gheorghe, militarul de la Campia Turzii, care vroia desfiintarea Parlamentului si conducerea tarii de catre o junta militara din care el sa aiba 50% din decizii! Psihiatrii au declarat ca are probleme grave, dar Antena 3, la care profesionalismul nu exista in fisa postului, i-a dat inainte ca prostii.
    Penibil, asa ceva nu exista in toata lumea asta!
  • seriosu seriosu
    Mi-ar placea sa fie septembrie acum...ar fi naibii mai cald.
  • seriosu seriosu
    Asa repede ati schimbat? Altadata cascati ochii!
  • observatorul observatorul
    30 septembrie?
    Sau 30 ianuarie?
    Alo, ati ramas inzapeziti?

Trimite un comentariu

sus