Skip to main content

Organizaţiile media: Difuzarea imaginilor cu Boc nu are nimic în comun cu informarea publicului

 

Agenţia de Monitorizare a Presei, Centrul pentru Jurnalism Independent şi Convenţia Organizaţiilor de Media au emis un comunicat prin care şi-au exprimat indignarea faţă de difuzarea imaginilor cu Emil Boc în ipostaze nud la emisiunea Un show păcătos de la Antena 1.

Publicitate

"Acest material nu poate fi considerat un produs jurnalistic, nu respectă nicio normă profesională şi nu are nimic în comun cu informarea publicului sau cu interesul public. Difuzarea sa nu poate fi justificată cu niciun argument", se arată în document.


"Astfel de practici iresponsabile decredibilizează grav mediul jurnalistic din România", au mai precizat semnatarii comunicatului de presă.

Comunicatul integral, în  continuare:

Organizaţiile semnatare îşi exprimă indignarea faţă de decizia postului de televiziune Antena 1 de a difuza înregistrarea în care fostul premier Emil Boc este filmat în ipostaze nud, cu ajutorul unei camere ascunse.

Acest material nu poate fi considerat un produs jurnalistic, nu respectă nicio normă profesională şi nu are nimic în comun cu informarea publicului sau cu interesul public. Difuzarea sa nu poate fi justificată cu niciun argument.

Considerăm că difuzarea filmului încalcă flagrant dreptul la viaţă privată. Sesizăm şi pe această cale Consiliul Naţional al Audiovizualului, solicitându-i să ia măsurile care se impun, proporţionale cu gravitatea faptei.

Astfel de practici iresponsabile decredibilizează grav mediul jurnalistic din România, erodând şi mai mult statutul unei bresle al cărei nivel de profesionalism se află într-o accentuată degradare.

Facem un nou apel către jurnalişti şi industria mass-media să dea dovadă de responsabilitate şi să respecte legea şi normele etice şi profesionale în practicarea meseriei.
Puteţi consulta Codul Deontologic Unificat, propus de Convenţia Organizaţiilor de Media, ca parte a procesului de auto-reglementare.

Active Watch – Agenţia de Monitorizare a Presei
Centrul pentru Jurnalism Independent
Convenţia Organizaţiilor de Media

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Si totul a inceput cu Elodia. daca si pe OTV...exista spoturi publicitare...pe bune...ne prostim unii pe altii aratandu-ne indignati si dand comunicate de presa!
    Cand Capatos cheama in studio fete sa se ia la intrecere cati morcovi pot baga in gura...a fost ok? Cate nuduri am vazut la acest show...unul in plus...?
  • Ma bucur ca au dat un comunicat de presa. S-au aratat indignati. Bravo lor. Un gest de PR si imagine. Faptele arata ca agentiile de publicitate de mana cu clientii lor au facut sa creasca astfel de comportamente TV, emisiuni. Din cauza lor exista Un show Pacatos, Acces Direct, Can Can TV...si restul. Jurnalistii s-au luat dupa ei. daca ei investesc bani in astfel de emisiuni...ei asta fac. Altfel, ii da afara ca nu sunt profitabili. Ce pana mea...! Parca nu traim toti pe aceiasi planeta.
  • Si ce fac? Lasa Intact sa apara cu altceva in campania electorala cum a facut Realitatea cu filmuletul trucat si nimic nu li se intampla? Amenda e prea putin!!!

Trimite un comentariu

sus