Skip to main content

17 mai: Campanie electorală cu cântec la Etno si Taraf TV. Vrea CNA manele electorale pe TV?

 

CNA NU S-A DECIS DACĂ APROBĂ MANELELE ELECTORALE ÎN CAMPANIE.Televiziunile Etno TV şi Taraf TV, controlate de familia Prigoană, vor să difuzeze videoclipuri muzicale şi concerte de susţinere a unor candidaţi la alegerile locale, pe toată durata campaniei, reprezentanţii posturilor solicitând în acest sens aprobarea CNA, au declarat pentru Mediafax surse.

Publicitate

În cadrul întâlnirii, reprezentanţii televiziunilor Etno TV şi Taraf TV i-au întrebat pe membrii CNA dacă pot lăsa candidaţii la alegerile locale "să se exprime" prin muzică, promovându-se prin intermediul unor videoclipuri muzicale sau concerte, care să fie difuzate în emisiunile celor două televiziuni, care ar putea fi marcate ca fiind programe electorale.

Aceleaşi surse au precizat că, dacă ar difuza astfel de videoclipuri şi concerte, Etno TV şi Taraf TV ar trebui să acorde timpi egali pentru toţi competitorii electorali, însă este foarte posibil ca nu toţi candidaţii să fie interesaţi să se promoveze prin clipuri muzicale şi concerte.


Etno TV şi Taraf TV vor să difuzeze videoclipuri muzicale de susţinere a candidaţilor, în campanie


JURNALIŞTI AGRESAŢI ÎN TIMPUL SERVICIULUI.De-a lungul timpului, jurnaliştii români au fost bruscaţi, ameninţaţi cu moartea, bătuţi şi chiar băgaţi în spital. Adevarul.ro trece în revistă câteva cazuri prezentate în presă, în ultimii zece ani.

La data de 6 ianuarie 2004, Constantin Bădoiu, redactor la publicaţia Obiectiv Mehedinţean, a fost atacat în propria casă şi bătut în faţa soţiei şi a copiilor de trei persoane, se arată în Raportul FreeEx 2004. Printre atacatori, ziaristul l-a identificat pe omul de afaceri sârb Turanovici, despre care jurnalistul tocmai efectua o investigaţie privind contrabanda cu ţigări la vama Porţile de Fier în care acesta ar fi implicat.
La 1 iunie 2004, Nicu Dîrdîiac şi Anton Dumitru, reporteri la cotidianul ATAC, au fost atacaţi de doi indivizi înarmaţi cu bâte de baseball şi cuţite, în timpul unei documentări pe care o efectuau în faţa sediului central al companiei Grivco. Cei doi agresori au spart parbrizul maşinii jurnaliştilor după care i-au pălmuit.
Jurnalismul, o meserie periculoasă. Cazuri de agresiuni împotriva ziariştilor


REVISTE VECHI PE iPAD. Aplicaţia de presă românească pentru iPad eChiosc a lansat „Franturi din trecut”, o secţiune pentru ziarele şi revistele autohtone apărute în perioada 1830 a€“ 1934. Preţul publicaţiilor vechi începe de la 0,79 de euro (3,5 lei) per exemplar, scrie Wall-Street.ro.
Categoria conţine deocamdată câte un exemplar din publicaţiile apărute în această perioadă, însă progresiv vor fi lansate cu noi titluri.
Printre publicaţiile prezente se regăsesc reviste de avangardă, umoristice, colecţii de imagini, albume cu schiţele unor inventatori români celebri şi o prezentare a uniformelor Armatei Române din perioada 1830-1930.
Vrei să vezi pe iPad cum erau revistele româneşti de la 1850? eChiosc a lansat o secţiune de publicaţii vechi


PROGRAMUL DE CAMPANIE AL TVR. Telespectatorii Televiziunii Române pot urmări în perioada 11 mai – 7 iunie 2012 jurnale electorale, emisiuni informative şi de dezbateri electorale pe trei dintre posturile sale: TVR 1, TVR Info şi TVR 3, cu aportul Studiourilor Teritoriale (Craiova, Iaşi, Târgu Mureş, Cluj şi Timişoara), scrie Evenimentul zilei.

Iată câteva exemple de emisiuni la posturile publice.
TVR Info: INFO Electoral – zilnic, de luni până vineri, la orele: 11.50, 15.50 şi 20.50) – cuprinzând informaţii privind sistemul electoral, tehnica votării şi activităţile de campanie ale competitorilor electorali;

TVR 1: Joia este la TVR 1 ziua confruntărilor. Asfel, în fiecare joi, timp de o sută de minute, începând cu ora 20.10, telespectatorii TVR 1 îi vor cunoaşte la România votează pe cei mai importanţi candidaţi la funcţiile de primari/preşedinţi ai consiliilor judeţene.
Campania electorală pentru alegerile locale, reflectată de TVR 


CNN VREA SA PRODUCĂ FILME. Reţeaua de televiziune prin cablu CNN, specializată în difuzarea de ştiri, intenţionează să intre în industria cinematografică de la Hollywood şi va produce filme şi documentare, scrie DailyBusiness.ro, care citează contactmusic.com.

Site-ul TVNews.com a anunţat, luni, că CNN plănuieşte să dezvolte sub marca CNN Films lungmetraje şi documentare care să fie proiectate în cinematografe şi difuzate la televiziune, probabil pe propriul post TV.
CNN va produce filme şi documentare


DOAR 15% DIN CĂUTĂRILE PE GOOGLE SUNT ACOPERITE DE ANUNŢURI SPONSORIZATE. Motoarele de căutare găsesc anunţuri sponzorizate relevante pentru doar 15% dintre căutările online ale românilor, în condiţiile în care aceste "match-uri" determină, de exemplu, decizia de achiziţionare a unui bun sau a unui serviciu, susţine Dan Bulucea, country manager Google România, relatează Mediafax.

În prezent, în România doar 15% dintre căutările de modă oferă anunţuri sponsorizate relevante, iar în cazul cărţilor online procentul este chiar mai mic, de numai 10%, a adăugat şeful Google România. În zona de turism, procentul este de 50%.
"Sunt miliarde de căutări. Noi încercăm să înţelegem ce îşi doresc utilizatorii. Căutările pe care le fac atunci când se uită după anumite produse diferă în funcţie de industrie, dar determină decizia de achiziţie", a mai explicat şeful Google România în cadrul evenimentului RoNewMedia.

CONFERINŢA RoNewMedia: Doar 15% din căutările online ale românilor sunt acoperite de companii prin anunţuri sponsorizate relevante


FACEBOOK AR PUTEA FI EVALUAT LA 104 MILIARDE DE DOLARI. Reţeaua de socializare Facebook se cotează astăzi pe bursa americană NASDAQ, investitorii din SUA şi din în­treaga lume aşteptând cu sufletul la gură să vadă la ce preţ îşi va vinde compania acţiunile şi la cât va fi evaluată aceasta, scrie Mediafax.
Astfel, dacă toate acţiunile vor fi vândute la preţul maxim de 38 de dolari, valoarea ofertei s-ar putea ridica la 16 mld. dolari şi ar evalua compania la peste 104 mld. dolari, ceea ce ar face ca Facebook să devină cea mai mare companie listată vreodată pe bursa americană.
Ziua Facebook: Reţeaua de socializare închide cea mai spectaculoasă ofertă publică iniţială din istorie


GENERAL MOTORS NU MAI VREA RECLAMĂ PE FACEBOOK. General Motors (GM) va renunţa la publicitatea pe Facebook, o sursă apropiată situaţiei precizând că grupul american consideră că spoturile publicitare distribuite pe reţeaua de socializare au un impact redus asupra consumatorilor, scrie Wall-Street.ro, care citează Mediafax.
Decizia GM, al treilea advertiser din SUA după bugetul alocat publicităţii, marchează primul eşec vizibil al strategiei Facebook şi subliniază temerile privind eficacitatea reclamelor afişate pe reţeaua de socializare în comparaţie cu mediile obişnuite de transmitere.
Facebook se pregăteşte pentru ofertă publică iniţială la sfârşitul acestei săptămâni, ţintind potrivit celor mai recente informaţii finanţare de până la 16 miliarde de dolari, în pofida incertitudinilor privind perspectivele de creştere ale companiei.
GM renunţă la reclamele pe Facebook

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus