Skip to main content

18 mai: Ponta: TVR este în stare de faliment şi are o conducere politizată

 

Publicitate

PONTA: TVR E CONDUSĂ POLITIC ŞI ESTE ÎN FALIMENT. Televiziunea publică este în stare de faliment, având datorii de peste 50 milioane euro şi o conducere profund politizată şi obedientă, a declarat premierul Victor Ponta, susţinând însă că nu se va implica şi nu doreşte să-i schimbe pe actualii directori cu persoane supuse faţă de noua putere, relatează Mediafax.

"Nu mi-am schimbat părerea despre modul în care funcţionează TVR, dar de când ocup funcţia de prim-ministru nu am făcut nicio declaraţie publică, nicun demers public şi nici nu am de gând să fac, tocmai pentru că împărtăşesc ideea că o televiziune care s-a obişnuit să fie obedientă cu cei de la putere nu foloseşte nimănui. ", a spus Ponta.


Ponta: TVR este în stare de faliment, cu datorii de peste 50 milioane euro şi o conducere politizată


GAFA DE LA REALITATEA A ISCAT UN SCANDAL CU DIGI24. Scandalul mediatic dintre Realitatea TV şi Digi 24, care s-a iscat de la o transmisiune în direct de la Constanţa în care o persoană a fost surprinsă în cadru aruncând cu nisip în spatele corespondentului, ia amploare. Reporterul de la Realitatea TV a fost acuzat că a regizat furtuna pentru a dramatiza situaţia, cameramanul de la Digi 24 spune că nu a fost el, scrie HotNews.ro.

Adrian Boioglu, reporterul Realităţii, s-a apărat menţionând că ştirea nu a fost regizată şi că fază cu nisipul a fost o glumă proastă a cameramanului Digi24.
Digi 24 infirmă acuzaţiile corespondentului Realitatea TV la Constanţa, Adrian Boioglu: "Acela este locul nostru de transmisie şi, în timp ce strângeam cablurile, colegii de la Realitatea aveau la rândul lor o transmisiune în direct. Eu în acel moment eram concentrat să strâng cablurile, eram în criză de timp, ne grăbeam către un eveniment".
VIDEO Scandalul dintre Digi24 şi Realitatea TV continuă


MIHAELA RĂDULESCU SPUNE CĂ  REALITATEA TV ÎI ASIGURA IMUNITATE ÎMPOTRIVA ATACURILOR ANDREEI MARIN. Mihaela Rădulescu şi Andreea Marin Bănică îşi încep în curând noile proiecte la Realitatea TV.
Cele două realizatoare TV au continuat războiul declaraţiilor înainte de debutul show-urilor şi în scurt timp s-a ajuns la "ameninţări".
"Dacă vom fi colege, nu va mai putea să spună lucruri urâte despre mine, conform contractului pe care-l am cu ei", a spus Mihaela, declaraţie contrazisă de post, dar şi de Andreea, scrie Evenimentul zilei.
Mihaela începe în forţă acest weekend, cu politicieni invitaţi în emisiunea de trei ore.
Printre aceştia se numără Sorin Oprescu şi familia lui, Elena Udrea şi Crin Antonescu. Alegerea invitatilor Mihaelei, în plină campanie electorală, a adus emisiunea în vizorul CNA.
Mihaela, lider în războiul divelor


SANCŢIUNI MINORE PENTRU TELEVIZIUNILE INTRATE IN CAMPANIE. CNA a decis să amendeze cu 5.000 de lei televiziunea OTV şi să someze public posturile România TV, Realitatea TV şi B1 TV, pentru încălcări ale legislaţiei audiovizuale în reflectarea campaniei electorale, scrie Mediafax.
OTV a difuzat pe 14 mai, în emisiunea "Dan Diaconescu Direct", o înregistrare în care candidatul la primăria sectorului 6, Cristinel Eftimie, a spus că Ştefan Florescu, contracandidat independent, este "impostor, grandoman, om cu două feţe, mincinos, laş, care în funcţia de Director General în Administraţia Pieţelor Sector 4 a avut posibilitatea să fure". Potrivit CNA, nu au fost prezentate probe în susţinerea afirmaţiilor lui Eftimie, aşa cum prevede legislaţia audiovizualului.
Care sunt posturile TV care au primit primele sancţiuni de la CNA, în campania electorală


VICTOR PONTA A LANSAT O APLICAŢIE PE IPHONE. Premierul Victor Ponta va întreba populaţia, printr-un sondaj de opinie pe care îl va lansa pe propria aplicaţie "vPonta" destinată utilizatorilor de iPhone şi iPad, dacă este de acord ca Executivul să retragă semnătura fostului Guvern Boc de pe acordul ACTA şi să reducă taxele pentru angajatori, scrie Mediafax.
"Eşti de acord ca Guvernul să-şi retragă semnătura de pe acordul semnat de România pentru ACTA de către Cabinetul Boc ?" şi "Eşti de acord să reducem taxele şi impozitele la angajatori pentru crearea de noi locuri de muncă" sunt întrebările care vor fi lansate de premier şi prezentate deja într-un clip de prezentare a aplicaţiei.
Ponta întreabă populaţia dacă este bine ca Guvernul să nu aprobe ACTA şi să reducă taxe la angajator


RCS&RDS OFERĂ CONVORBIRI ONLINE GRATUITE. RCS&RDS va lansa, în următoarele două săptămâni, un serviciu care, prin intermediul unei aplicaţii software gratuite, va permite convorbiri nelimitate prin Internet către orice destinaţie, oricărui utilizator, a declarat, joi, directorul de dezvoltare al operatorului, Valentin Popoviciu, notează Mediafax.
RCS&RDS va lansa un serviciu de convorbiri pe Internet către orice destinaţie, utilizator şi reţea


RECLAMELE ONLINE SE TRANSFORMĂ DIN BANNERE ÎN CLIPURI. Până în 2015 mai mult de jumătate din reclamele online vor fi în format video, mobilul va deveni interfaţa numărul unu pentru accesarea internetului, iar 75% dintre reclame vor fi de tip "social", susţine Alexandru Badinici, Strategic Partner Manager la Google, relatează Mediafax.
"Piaţa de publicitate şi în special piaţa de display (publicitate online n. r) sunt în schimbare. Până în 2015, mai mult de jumătate dintre reclame vor fi video, principalul indicator al succesului fiind CPV (cost per view - cât plătesc companiile pentru fiecare utilizator unic care urmăreşte reclama n.r.)", a precizat Badinici, în cadrul conferinţei RoNewMedia, potrivit gandul.info.
CONFERINŢA RoNewMedia - Previziunile Google: Până în 2015 mai mult de jumătate din reclamele online vor fi în format video


THINKDIGITAL ŞI Q2M SE UNESC. Thinkdigital România şi Q2M au anunţat joi la RoNewMedia intenţia de a intra în parteneriat. Conform parteneriatului semnat, cele două companii vor crea, începând cu 1 iulie 2012, o entitate unică pentru vânzări digitale în media pe piaţa din România, potrivit unui comunicat remis redacţiei, scrie HotNews.ro.
Thinkdigital România şi Q2M vor forma o entitate unică de vânzări digitale în media


FACEBOOK A OBŢINUT 16 MIL DE DOLARI DINTR-O OFERTĂ PUBLICĂ. Facebook a obţinut 16 miliarde de dolari prin cea mai mare ofertă publică iniţială efectuată vreodată de o companie din sectoul tehnologiei, preţul de 38 de dolari pe acţiune fiind la limita maximă a intervalului de preţ stabilit de compania de socializare pe Internet, scrie Mediafax.
Compania condusă de fondatorul Mark Zuckerberg, în vârstă de 28 de ani, a vândut 421,2 milioane de acţiuni, la preţul de 38 de dolari pe unitate, potrivit datelor Bloomberg.
Facebook a obţinut 16 miliarde de dolari prin cea mai mare ofertă publică a unei companii tehnologice


GOOGLE SE TRANSFORMĂ ÎNTR-O ENCICLOPEDIE ONLINE. Cel mai important motor de căutare a lansat oficial "Knowledge Graph" (n.r. - Graficul Cunoaşterii), o aplicaţie ce va oferi informaţii îQ", informează Daily Mail.
Google se transformă într-o altfel de Wikipedia. Care sunt schimbările motorului de căutare - VIDEO


GEMIUS VA MĂSURA AUDIENŢA ÎN UNGARIA. Asocierea dintre Gemius - companie originara din Polonia si un jucator important pe partea de cercetari digitale in regiunea Europa, Orientul Mijlociu si Africa - si Ipsos a fost selectata ca furnizorul urmatorului val de masurari ale audientei online in Ungaria, anunta un comunicat al companiei, scrie HotNews.

IAB Ungaria impreuna cu Asociatia Agentiilor de Comunicare din Ungaria (MAKSZ) a declarat Gemius, in cooperare cu Ipsos, castigatoarea licitatiei privind Masurarea Audientei Digitale (Digitalis Kozonsegmeresi Tender - DKT13 in Ungaria).
Gemius castiga licitatia pentru masurarea audientei online in Ungaria

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus