Skip to main content

30 mai. Raportul TVR, discutat luna viitoare în Parlament

 

RAPORTUL TVR, DISCUTAT DE PARLAMENT. La solicitarea USL, care are majoritate in Birourile permanente reunite ale Parlamentului, s-a decis trimiterea rapoartelor de activitate ale SRTv si SRR pe 2009 şi 2010 în dezbaterea şedinţei de plen din 12 iunie. Parlamentarii nu au mai discutat rapoartele de activitate ale celor două instituţii din 2010, când a fost respins raportul TVR pe 2008 şi, drept urmare, Consiliul de Administraţie condus până atunci de Alexandru Sassu a fost demis de drept, scrie HotNews.

Rapoartele de activitate ale TVR şi SRR vor fi discutate în plenul Parlamentului pe 12 iunie


JURNALIŞTII VERSUS LUCIA HOSSU LONGIN. Jurnaliştii Mircea Marian, Ioana Lupea, Andreea Pora şi Cătălin Prisăcariu au infirmat că ar fi fost plătiţi cu 10.000 de lei pe lună, sumă vehiculată de Lucia Hossu Longin, scrie Mediafax.

Mircea Marian precizează: "(...) suma maximă pe care eu am încasat-o de la această instituţie a fost de 50 de milioane de lei vechi pe lună. Această plată presupunea realizarea a zece ore de emisiune pe săptămână, în prime-time, inclusiv documentare şi preluarea unei părţi din atribuţiile care revin în mod obişnuit producătorului. După informaţiile mele, costurile acestei emisiuni sunt printre cele mai mici din România", spune Mircea Marian.

Ioana Lupea: "Nu este adevărat că în timp ce am lucrat la TVR aş fi fost angajata unei alte instituţii media. Când am acceptat propunerea TVR, în mai 2011, am demisionat de la Evenimentul Zilei. Nu este adevărat că emisiunile «Foc încrucişat», realizată de mine împreună cu Mircea Marian, şi «7din7» ar fi fost partizane. Echilibrul acestora este certificat de monitorizările CNA (Consiliul Naţional al Audiovizualului, n.r.). La aceste emisiuni au participat lideri ai actualei şi ai fostei puteri precum Victor Ponta, Crin Antonescu, Ilie Sârbu, Adrian Năstase, Teodor Baconschi, Anca Boagiu, Ioan Oltean, Marko Bela, Cristian Diaconescu".
Mircea Marian, Lupea, Pora şi Prisăcariu: Nu am încasat de la TVR sumele vehiculate de Longin


EFICIENŢA ÎN CAMPANIILE PUBLICITARE. "Există eficienţă fără creativitate în sensul cel mai cuprinzător al termenului; poate fi creativitate înglobată în produs, în vânzări, în mix-ul de media etc", a declarat Mihail Vârtosu pentru Adevărul.

“Dacă analizăm eficienţa versus calitatea creaţiei publicitare în sens restrâns, se poate spune că există numeroase cazuri în care, şi fără idei geniale, proaspete, s-au atins cote înalte de eficienţă, doar aplicând cu profesionalism regulile recunoscute ale comunicării de marketing. Vezi cazul campaniei pentru „Salam Săsesc" de acum 10 ani”.
Mihail Vârtosu, specialist în marketing, management şi comunicare: „Nu există eficienţă fără creativitate“


AGRESIUNE ASUPRA JURNALIŞTILOR. Un ziarist rus a fost violent agresat şi rănit cu lovituri de cuţit luni seara, la Moscova, la două săptămâni dupa ce afirmase, la un post de radio, că profetul Mahomed nu este "un personaj religios ci un om de afaceri" care "avea probleme sexuale" şi a "rescris Biblia aşa cum a putut", scrie HotNews.

Rusia: Un ziarist a fost violent agresat, dupa ce a afirmat ca profetul Mahomed nu este "un personaj religios, ci un om de afaceri" cu "probleme sexuale"


CONŢINUT EUROPEAN ÎN PRODUSELE VIDEO LA CERERE. Companiile şi persoanele care vor să lanseze un serviciu video la cerere, indiferent de modalitatea de difuzare-prin televiziune, internet şi alte reţele de comunicaţii electronice-, vor trebui să asigure o pondere de cel puţin 20% opere audiovizuale europene, potrivit unei Decizii adoptate de CNA, scrie Mediafax.

CNA a prevăzut un termen de un an pentru a evalua modul în care furnizorii de servicii video la cerere vor respecta obligaţiile culturale prevăzute în decizie. Totodată, Consiliul a fixat şi termenul de implementare, respectiv 3 septembrie.
CNA: Serviciile video la cerere trebuie să difuzeze cel puţin 20% opere audiovizuale europene


GIGI BECALI, CEL MAI MEDIATIZAT CANDIDAT. Monitorizarea campaniei electorale în online indică un trend ascendent al numărului de apariţii ai principalilor candidaţi incluşi în analiza Mediafax Monitorizare, candidaţii la Primăria Capitalei fiind mai mediatizaţi decât cei din ţară, iar cel mai vizibil este Gigi Becali.

Expunerea candidaţilor la primăriile din Bucureşti a crescut cu 45% (de la 3203 la 4645), in perioada 21-27 mai fata de perioada monitorizata anterior, 14-20 mai. In contrapondere, aparitiile in online ale candidatilor din tara au scazut cu 22%.
Cel mai mediatizat candidat la primarie in online este Gigi Becali - Vezi clasamentul complet


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ala ala
    50 de milioane pentru cateva ore de gargara pedelista, e cam mult dom' Marian !
    Ia gandeste si 'mneata cu capu matale si nu cu a lu' Pora, vrei ?!?

    PS - Salutari lu' Base ! ;)

Trimite un comentariu

sus