Skip to main content

14 Iunie. Pe urmele adevăraţilor locuitori din Fierbinţi

 


Publicitate

CÂT DE MULT SEAMĂNĂ ORAŞUL FIERBINŢI DIN FILM CU CEL DIN REALITATE. În Fierbinţi Târg-Ialomiţa, lumea s-a împărţit pe din două de când, o dată pe săptămână, oraşul - comună e vedetă într-un serial. Primarul e mulţumit că producătorii filmului au aşezat, într-un final, pe generic, " o atenţionare": că personajele din "Las Fierbinţi" n-au nicio treabă cu oamenii din sat sau orice asemănare este o pură concidenţă, scrie Evenimentul zilei într-un reportaj.

Realitatea nu e departe de ficţiunea de la TV. E bătaie pe primărie, consilierii locali nu votează proiecte doar ca să facă opoziţie, iar oamenii stau gură cască la toate astea. Scenariul e pe-aproape: vicele umblă prin sat să fure voturi, iar cârciumarul Bobiţă îl ajută.

"Mi-au sărit mulţi în cap că le fac oraşul de râs cu filmul ăsta. Dar eu i-am lăsat pe băieţi să-şi facă treaba, localnicii au mai câştigat de pe urma lor, că i-au luat figuranţi", spune primarul Iusein Yuksel, un PSD-ist de origine turcă, venit de la Constanţa de gura soacrei din Fierbinţi.
"Bă, aştia din film îşi bat joc de noi?!" 


NICI CANDIDAŢII LA LOCALE NU MAI SUNT INTERESAŢI DE RECLAMELE ÎN PRESĂCampania electorală pentru alegerile locale din Bucureşti a fost cea mai săracă din istoria presei centrale, scrie Forbes. Foarte puţin candidaţi au ales să cumpere machete publicitare în paginile ziarelor şi revistelor, spre deosebire de alegerile precedente.

Sorin Oprescu este „campionul absolut” al publicităţii electorale în presa scrisă centrală, în recenta campanie electorală. Pentru cele 47 de machete publicitare ale lui Oprescu s-au plătit circa 80.000 de euro.

Monitorizarea companiei Alfa Cont arată că, în perioada 11 mai – 7 iunie 2012, doar şase candidaţi din Bucureşti au avut machete publicitare în presă. Numărul acestor reclame este ridicol de mic: 72!
Câţi bani au băgat candidaţii în reclama electorală din presă


DE CE NU E AFECTATĂ AUDIENŢA ANTENELOR DUPĂ IEŞIREA DE PE DIGI? Unul dintre motivele pentru care ieşirea Antenelor din grila platformei de satelit a RCS&RDS, Digi, a avut o influenţă "minimă" asupra audienţelor de interes comercial este, potrivit Comitetului Tehnic al Asociaţiei Române pentru Măsurarea Audienţei (ARMA): "Gospodăriile cu DTH aveau şi au un consum mai mic pentru Antena 1 decât gospodăriile cu alte tipuri de recepţie".
Cum explica ARMA scaderea "minima" a audientelor la Antene dupa iesirea de pe Digi: Gospodariile cu DTH au un consum mai mic pentru Antena 1 decat celelalte

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus