Skip to main content

Lichidatorul Odyssey: Atâta timp cât eu nu am angajat serviciile societăţii să reprezinte Odyssey, nu ştiu cine a făcut-o

 

Publicitate

Ciucan & Associates a reprezentat Odyssey şi în momentul când a fost decisă intrarea în insolvenţă a agenţiei de publicitate deţinută de Dinu Patriciu, a declarat pentru paginademedia.ro Mihnea Dumitrache, şeful Acsis Solv, lichidatorul Odyssey.

De ce nu s-a făcut această precizare încă din timpul licitaţiei care a avut loc săptămâna trecută? "Am spus că are legături cu Adevărul prin prisma faptului că Adevărul, debitorul, care este executat silit, nu poate prin intermediari să-şi adjudece bunurile scoase la licitaţie şi atunci asta am vrut să relev calitatea de persoană interpusă pe care o avea faţă de Adevărul şi nicidecum faţă de Odyssey", a declarat Mihnea Dumitrache într-un scurt interviu pentru paginademedia.ro.

Potrivit lichidatorului Odyssey, Emilia Ciucan nu a plătit nici până acum pentru mărcile licitate săptămâna trecută mai bine de 2,5 milioane de euro. Mai mult, adunarea creditorilor a decis să acorde un răgaz pentru a rezolva problema dintre Adevărul Holding şi Odyssey.

Din aceste documente, prezentate de paginademedia.ro, se înţelege că Ciucan & Associates reprezintă Odyssey.

Mai evident de-atât.... da, Ciucan & Associates a reprezentat acest dosar, a reprezentat şi la fond Odyssey, atunci când s-a pronunţat intrarea în insolvenţă. La termenul de recurs s-a ridicat o problemă referitoare la mandatul Ciucan & Associates de reprezentare a scietăţii Odyssey, atâta timp cât eu nu am angajat serviciile societăţii să reprezinte Odyssey nu ştiu cine a făcut-o. Cert e că au venit cu o împuternicire avocaţială şi au depus aceste motive pentru recurs.

 Acest dosar a fost deschis încă din aprilie anul acesta.

Da, probabil că la data aceea. Acsis Solv este intimat la acest proces, nu recurent, deci eu sunt de cealaltă parte a baricadei.

Când a avut loc licitaţia Click!, se ştia că Ciucan & Associates a reprezentat Odyssey în trecut?

Da bineînţeles, că lucrurile acestea au fost oficiale. Ciucan & Associates a avut împuternicire avocaţială şi a fost la termenele de la Tribunalul Bucureşti. Au avut contract încheiat cu Odyssey înainte de a intra în insolvenţă.

 La licitaţie nu s-a precizat că Ciucan & Associates a avut legături cu Odyssey.

Am spus  că are legături cu Adevărul prin prisma faptului că Adevărul, debitorul, care este executat silit, nu poate prin intermediari să-şi adjudece bunurile scoase la licitaţie şi atunci asta am vrut să relev calitatea de persoană interpusă pe care o avea faţă de Adevărul şi nicidecum faţă de Odyssey.

Odyssey nu ştiu să mai aibă contract. Cel puţin eu nu i-am prelungit niciun contract.

Poate ieşti Odyssey din insolvenţă, pentru că mai sunt mulţi alţi creditori în afară de această firmă care a băgat iniţial agenţia în insolvenţă?

Eu nu pot să anticipez o soluţie luată de instanţă, pentru că instanţa decide. Dacă e investită cu o cerere în acest sens, probabil că se pronunţa pe ea.

Cu licitaţia de săptămâna trecută ce s-a întâmplat, a fost făcută plata pentru Click!?

Da, e cert că nu a făcut plata pentru că am fi ştiut dacă ar fi făcut plata, iar executorul judecătoresc ar fi procedat în consecinţă. După cum am mai zis, creditorii Odyssey au decis să acorde un răgaz Adevărul ca să rezolve această problemă, a creanţei. Mi-e greu să cred că s-a rezolvat într-o săptămână. La negocierile în ceea ce priveşte preluarea eventuală a creanţelor, eu sunt doar informat de ele pentru că sunt negocieri între creditorii lui Odyssey şi Adevărul sau orice altă persoană juridică.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cioculeţ cioculeţ
    cusută cu aţă albă, cu tupeu, neruşinare şi lipsă de respect duse până la nesimţire. chiar nu există o instituţie care să se autosesizeze de ilegalităţile care se întâmplă cu şi în toate firmele lui patriciu? Fiscul este cel mai mototolit dintre toate. evaziunea fiscală este la loc de frunte, dacă ne gândim numai la ziariştii care primesc (mă rog, din martie n-au mai primit) drepturi de autor în loc de o parte din salariu. care salarii – ITM-ule, se aude? – n-au fost plătite de două luni. de ce o fi patriciu aşa de (puţin) important, de nu se atinge nimeni de el?

Trimite un comentariu

sus