Skip to main content

Claudiu Lucaci, director interimar la ştirile TVR

 

Publicitate

Jurnalistul Claudiu Lucaci este, începând de astăzi, 12 iulie 2012, director interimar al Direcţiei Emisiuni Informative şi Sport (DEIS), fiind numit de noul şef al TVR, Claudiu Săftoiu.

Până acum, activitatea DEIS a fost coordonată de Anca Lăzărescu Olteanu, care este director al Departamentului Emisiuni Informative din cadrul DEIS.

În urmă cu o lună şi jumătate Claudiu Lucaci a fost implicat într-un scandal în Consiliul de Administraţie, despre care paginademedia.ro a scris AICI. Numele lui Lucaci era vehiculat încă de acum o lună şi jumătate pentru această funcţie. Preşedintelui Andi Lăzescu i s-a sugerat ca la şefia ştirilor să fie numit Claudiu Lucaci. În caz contrar, mâna lui dreaptă, Dan Radu, urma să rămână fără funcţie. Din cauza refuzului lui Lăzescu, poziţia lui Dan Radu a fost desfiinţată chiar de Ziua Presei.

Jurnalist din 1990, Claudiu Lucaci s-a alăturat echipei ştirilor TVR în 1994. Din 1998 este realizator de emisiuni la Direcţia Emisiuni Informative şi Sport.

Jurnalistul Claudiu Lucaci a fost, printre altele, purtător de cuvânt al cabinetului Năstase (2001-2003), apoi consul general al României la Los Angeles. A fost şef pe comunicare la Ministerul Tineretului condus de Monica Iacob Ridzi.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Care schimbare politica? Domnul L. este pdl de sus si pana jos. Cititi materialele de pe blogul dumnealui, cu osanale mai ceva ca ale lui ungureanu "utecistul".
  • mda... ce zicea poanta? ca nu vor fi schimbari politice decit pina la nivel de secretar de stat... intre timp s-au schimbat prefecti, inspectori scolari, directori de scoli si licee, directori de televiziune si radio publice, acum si director de stiri...
  • Claudiu Lucaci - omul căruia îi este lene şi să vorbească!

Trimite un comentariu

sus