Skip to main content

PAGINA DE EPOCĂ. 23 august la TVR în comunism

 

Publicitate

ARHIVĂ. Ce vedeau românii la Televiziunea Română, de 23 august, în comunism? Paginademedia.ro vă prezintă selecţiuni din programul TVR de fosta zi naţională, din ultimii 30 de ani.

Pentru acest articol, au fost folosite imagini de pe site-ul TVarheolog, care grupează programele radio şi TV din ultimii 40 de ani.

1964: Demonstaţie şi Jebeleanu

În 1964, TVR emitea doar de opt ani. Programul TVR a fost unul destul de scurt: transmisiune de la demonstraţie dimineaţa şi puţin peste o oră seara.

Programul TV la 23 august 1964:

În jurul orei 8.00: Transmisiune din Piaţa Aviatorilor a paradei militare şi a demonstraţiei oamenilor muncii din Capitală cu prilejul zilei de 23 august.

20.00. Oratoriul eliberării. Ecranizare după poemul lui Eugen Jebeleanu.

20.30. Reportajul filmat de la parada militară şi demonstraţia oamenilor muncii din Capitală.

20.45. Douăzeci de ani de pictură românească. Bilanţ al realizărilor noastre în domeniul picturii - documentar produs de Studioul cinematografic Alexandru Sahia,

21.00. Stele de august.

În încheiere: Buletin de ştiri. Buletin Meteorologic.

Programul era mai complex la Radio:

Radioul deschidea programul cu noaptea-n cap (la ora 5.00!) cu un concert de dimineaţă: "Bună dimineaţa, patrie iubită". La 6.30 era deja Radiojurnalul, iar zece minute mai târziu românii se delectau, dis de dimineaţă, cu muzică uşoară. La 7.15, după un sfert de oră de reportaj (Patria în sărbătoare), românii îşi mai luau o porţie de muzică, sub genericul "Cântec, joc şi voie bună".

După sesiunile muzicale, la ora 8.00 românii erau pregătiţi pentru transmisiunea "de la parada militară şi demonstraţia oamenilor muncii din Capitală cu prilejul zilei de 23 august."

Din programul din 1964 nu lipseau Gică Petrescu, Ioana Radu, Fănică Luca, Maria Lătăreţu şi un recital cu violonistul Ion Voicu (tatăl lui Mădălin Voicu).

Relevantă pentru epoca de atunci este prezentarea emisiunii "Poeţii noştri cântă ziua de 23 august":

"În versuri iradiind o nemărginită dragoste faţă de partid şi de patria socialistă, poeţii noştri slăvesc ziua de 23 august, "ziua răsăritului nou", cum a denumit Mihail Sadoveanu, măreaţa sărbătoare a eliberării poporului nostru de sub jugul fascist. Sunt versuri în care freamătă avîntul muncii entuziaste pentru continua înflorire a patriei, cîntecul furnalelor şi al noilor combinate, unduirea holdelor bogate ale pământurilor înfrăţite, năzuiţa fierbinte a poporului român de pace şi prietenie cu toate popoarele lumii".

1980: Cântece patriotice de la prima oră şi un mozaic de sărbătoare

În 1980, "Sub semnul măreţului august", românii se trezeau cu un Program de cântece patriotice. Trezirea TV era la 7.45. După un sfert de oră, începea transmisiunea de la "Demonstraţia oamenilor muncii cu prilejul celei de-a XXXVI-a aniversări a revoluţiei de eliberare socială şi naţională, antifascistă şi antiimperialistă din august 1944".

Din programul zilei:

12.00. Bun sosit, frumoasă zi de august! Spectacol al pionierilor şi şoimilor patriei. Emisiune de Ina Sterescu şi Stelian Munteanu.

12.20. Pagini alese din cartea muzicii româneşti (George Enescu, Ciprian Porumbescu)

13.00. Telejurnal.

13.10. Mozaic de sărbătoare.

Din Mozaic:

Ţară de vis - versuri închinate patriei.

Balada plaiurilor mele. Solişti Mihaela Mijea, Corneliu Finăţeanu, Dorin Teodorescu.

Întâlnire cu Corina Chiriac, Mirabela Dauer, Aurelian Andreescu, Cornel Constantiniu, Mircea Baniciu, Nicu Pop.

16.00. Fotbal: F.C. Baia Mare - Dinamo

18.05. În prim plan, cercetarea ştiinţifică. Documentar artistic.

19.00. Telejurnal

19.40. 23 august - Perspectiva istorică şi contemporană. Documentar Socialism, democraţie, suveranitate.

1990. Moştenirea familiei Guldenburg, Snap, Depeche Mode şi Cat Ballou

Primul 23 august de după Revoluţie nu îi mai trezeşte pe români cu muzică patriotică ci cu Hortoscopul zilei. Ora este una demnă de noul statut de ţară liberă: 9.50.

În primul 23 august post decembrist, românii s-au delectat, dimineaţa, cu Moştenirea familiei Guldenburg, iar seara cu festivalul de la Mamaia şi cu filmul american Cat Ballou.

După amiază, o porţie de muzică (nu Gică Petrescu, nici Corina Chiriac): Adamski, The Cure, Snap, Depeche Mode, Sonic Youth.

Evenimentul de la 23 august nu a fost însă ignorat: după Snap şi Depeche Mode, TVR a dat documentarul "Acum 46 de ani". Apoi, s-a revenit la programul liber: jumătate de oră de desene animate.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • pardon, era prin 1978-1980. adrian paunescu "era in toate, in cele ce sunt si-n cele ce maine vor rade la soare". toata ziua lua interviuri, camionagiilor, lui zamfir cel cu naiul magic, oamenilor la mici, la munca(unii munceau si pe 23 august,ca mine care eram blocata toata ziua la montaj)si seara ni se oferea un "regal" de interviuri marca a.paunescu! de neiutat a fost momentul in care naistul gheorghe zamfir ii trage microfonul din mana lui paunescu si zice:"pe malul acestui lac(herastrau) se afla un geniu!", paunescu isi smulge la loc microfonul si adauga:"ba, pe malul acestui lac se afla doua genii!" ce mai radeam la montaj!majoritatea celor cu care lucram atunci sunt trecuti la cele sfinte. ion pop simion, adrian paunescu, dan popovici, titi cristescu, marin stanescu. ma gandesc, daca ar fi trait ar fi fost acum,in anul de gratie 2012 disponibilizati in mod "democratic" si colectiv.comunismul avea si o chestie buna, daca erai tare pe meserie si platit prost, nu te dadeau afara chiar daca aveai rude in strainatate. stiau ca unul bun e greu de inlocuit.

Trimite un comentariu

sus