Skip to main content

12 Septembrie. Ziarişti ajunşi politicieni

 

Publicitate

AU PĂRĂSIT GAZETĂRIA PENTRU POLITICĂ. Radu Mazăre, Iulian Bădescu, Olguţa Lia Vasilescu, Dragoş Benea, George Scutaru, Cristian Ţopescu, Sergiu Andon, Adriana şi Claudiu Săftoiu au lăsat presa pentru politică. Adevărul face o radiografie a gazetarilor care au schimbat tabăra.

Sergiu Andon a devenit cunoscut imediat după Revoluţie, când a ocupat postul de redactor-şef adjunct la ziarul Adevărul, considerat la acea vreme un oficios al FSN. În 1991, Sergiu Andon scria un editorial intitulat „Fir-ai al naibii, Majestate!", în care îl înfiera pe Regele Mihai şi care a rămas în istorie ca un reper negativ al presei postdecembriste.

În 1995, când era directorul agenţiei Romedia, a intrat în politică. A devenit vicepreşedintele Partidului Umanist Român (PUR), formaţiunea lui Dan Voiculescu, transformată ulterior în Partidul Conservator. Andon s-a remarcat în toţi aceşti ani ca un apropiat al lui Voiculescu, pe care l-a apărat, ca avocat, în procesul cu Colegiul Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţi.

George Scutaru (PNL) a avut cea mai consistentă carieră în presa liberă. A colaborat cu „Zig-Zag" şi „Expres Magazin", în '92-'93, a fost redactor de politică internă la Mediafax (1993-1995) şi corespondent al PRO TV şi Mediafax la Moscova între 1996 şi 1998.

În Craiova circulă această legendă despre actuala primăriţă, PSD-ista Olguţa Lia Vasilescu: ea s-ar fi mândrit, în CV, cu peste 10.000 de articole publicate în presa scrisă. Acest număr ar situa-o pe un merituos loc 1 în topul celor mai productivi ziarişti din istoria postdecembristă.

În ianuarie 1990,la 21 de ani, Radu Mazăre a pus bazele unui săptămânal studenţesc, în Constanţa. Se numea „Contrast".

Mazăre a devenit celebru după legenda care spunea că Iliescu i s-a adresat în 1992 cu apelativul „Măi animalule!". Adevărul e că nu Mazăre a fost vizat de invectivă, ci un coleg al său, pe nume Paul Pârvu.
Ziarişti ajunşi politicieni


2 NEBUNI PE 4 ROŢI. Bill Wu, chiropractor, şi Gary Humphrey, fost soldat în armata britanică, formează echipa emisiunii 2 nebuni pe 4 roţi, difuzată de reţeaua Discovery. Cei doi se luptă cu natura în cele mai dure locuri din lume, scrie Adevărul.
Sunt total diferiţi. Bill Wu este americanul tipic din California, care, şi pentru a cumpăra un hamburger de la colţul străzii, s-ar urca în maşină. Gary Humphrey este musculos, a fost 17 ani în armată, iar în timpul liber urcă munţii în bocanci şi îi coboară pe schiuri. „Nu avem nimic în comun. Lui îi place să dea ordine, iar mie nu-mi place să urmez ordine", spune Bill. „Eu sunt cu natura, el este cu ingineria. Trebuie să învăţăm când să dăm înapoi. Lucrăm în echipă, în loc să ne certăm", întăreşte Gary.
Cum au ajuns „nebunii pe patru roţi“ la Discovery


POLITICIENI PE TV. PDL a înregistrat cea mai mare prezenţă în platourile televiziunilor, în luna august. Oficialii PDL au avut aproximativ 160 de apariţii televizate, înregistrând 185 de ore în platourile TV, scrie Adevărul.
Cel mai des invitat din cadrul PDL a fost Sulfina Barbu, preşedinta organizaţiei de femei a partidului, care a avut 13 prezenţe în cadrul platourilor de televiziune, potrivit agenţiei de monitorizare mediaTRUST România.
PSD-ul, pe locul doi în clasamentul celor mai mediatizate partide, a înregistrat 178 de ore, cu 156 prezenţe, iar PNL-ul, se află pe locul trei cu 148 de ore şi 120 de prezenţe
Membrii PDL şi PSD, cei mai prezenţi la TV în luna august


SCHIMBĂRILE SHOW-URILOR DE TALENTE. Dacă anul trecut Pro TV a ales să păstreze distanţa, iar Vocea RomânieI începea la aproape două săptămâni de la debutul show-ului Antenei 1, în sezonul al doilea X Factor începe duminică, 23 septembrie, urmat la două zile de Vocea României.
Antena 1 a schimbat în totalitate juriul, încercând să atragă public din mai multe zone muzicale. Mai mult, a riscat şi l-a alăturat pe controversatul Cheloo unor nume "cuminţi" ca Delia sau Dan Bittman.
De cealaltă parte, show-ul de la Pro TV s-a bucurat de un număr mai mare de participanţi, unii deja nume cunoscute, iar producătorii garantează că vom asista la o bătălie mai grea. Schimbări sunt şi la regulament: vor fi 14 concurenţi în fiecare echipă şi şase ediţii de audiţii pe nevăzute.
Rivalele intră în competiţie


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Laura Laura
    cat de rau arata Mazare in ultima vreme! Efectul portretului lui Dorian Grey in sens invers? :)
  • Iulia Bunea Iulia Bunea
    Aceasta este revista presei, iar acela este un articol preluat din ziarul Adevarul!
  • Liviu Liviu
    Parca as zice ca si Traian Radu Ungureanu, celebrul "TRU", actual parlamentar european, a cochetat cu gazetaria. Ah, tot din partea PDL, tot basist... Mda, asadar credibilitate maxima la paginademedia. Sa scrieti bine!
  • paul S paul S
    Foarte bun articolul!
    Scris de marii ziaristi ai prezentului.
    Documentare de doi lei.
    L-ati uitat pe Ionut Popescu si alti basisti.
    Asta mei e cum mai e dar... sa-l uitati pe Vadim???
    E normal ca dintr-o redactie condusa de un redactor-sef impostor si necioplit sa iasa asemenea articole.
    Este una dintre cauzele esecului trustului.

Trimite un comentariu

sus