Skip to main content

DERAPAJ. EVZ inventează un nou gen de presă: interviul comentat

 

Publicitate

Gen nou de presă în Evenimentul zilei de ieri. Pentru că răspunsurile nu erau de ajuns, interviul cu procurorul care l-a interceptat pe Traian Băsescu (cu titlul "Procurorul Drilea minte") este punctat cu comentariile tendenţioase ale redacţiei EVZ.

Cursul interviului comentat: Întrebare-Răspuns-Comentariul EVZ (pus între paranteze). Apoi întrebarea EVZ, răspunsul şi iar comentariul. Dacă în răspuns interlocutorul spunea că “nu există nicio sesizare împotriva mea”, comentariul EVZ puncta că, dimpotrivă, există, şi nu una, ci mai multe (deşi aceste lucruri, în mod normal, se expun în interviu, nu după).

Alt exemplu de comentariu, menit să puncteze, clar, că personajul intervievat “nu e de-al nostru”: “La fel de bine, procurorul putea să refuze să dea procurorilor dosarul la care lucra. Sau încearcă să arunce vina pe colegii săi!?”.

Comentariile nu lipsesc de la niciun răspuns al celui intervievat:

“Nu ştim de ce domnul procuror nu a vrut să răspundă direct la această întrebare.”

“Procurorul aruncă responsabilitatea pe instanţe, deşi nu are probe.”

“Procurorul de caz nu a dat răspunsul la întrebarea de ce a lăsat în dosar stenogramele discuţiilor dintre Sorin Blejnar şi Traaian Băsescu.”

Contactaţi de Paginademedia.ro, oficialii EVZ nu au comentat materialul şi modul lui de redactare.

Interviul comentat este şi pe site-ul EVZ, aici.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Mie sincer mi se pare o idee ... moderna si atat! Ziaristii sunt responsabili pentru comentariile / parerile lor si gata! Ce atata tam tam?
  • Antena 3 si RTV sunt o mare mizerie, mai dragilor! La EVZ e floare la ureche pe langa ce linsaj mediatic si dezinformari fac astia.
  • Petrisor dar ce face haznaua3 si rtv alt closet de ce nu te intrebi? dar ce aberatii scrie jurnalul national nu te mira? ei vezi cum esti/ am crezut ca tu esti impartial dar vad ca nu prea.
  • Acum am trecut la presa scrisa? Dar ceea ce face "jurnalul national" cand publica aberatii pe prima pagina cum se numeste jurnalism ? Analizam continutul ziarelor pertinent sau doar inclinam balanta spre o anumita directie.
  • ce face zilnic antena 3 si RTV cum se numeste? Ei.. cum vezi tu paiul dar nu vezi barna din ochii prietenilor tai...
  • Petrisor,
    Tu ne semnalezi o problema de stil si nu de fond.
    Nu exista in manualele serioase nicio interdictie cu privire la inserarea comentariilor (desi acestea nu sunt toate comentarii dupa parerea mea). Mai ales ca aici vorbim de anumite clarificari solicitate persoanei intervievate, intr-un anumit context,si nu de un interviu cu privire la gusturile alimentare sau muzicale ale Dlui Procuror.
    Ca sunt la sfarsit, la inceput sau in interiorul interviului , nu conteaza. Important este ca ele sa ofere informatii si lamuriri asupra realitatii existente, permitand astfel cititorului sa-si formeze o opinie obiectiva asupra subiectului abordat.
    In plus, pentru consumatorul de presa este mult mai usor sa urmareasca acest mod, cu precizari/clarificari incluse, decat sa citeasca la sfarsit o serie d einformatii, pe care apoi sa le insereze in articol, recitindu-l la fiecare observatie/comentariu.
    Era mai normal sa analizezi obiectivitatea comentariilor si nu modul unde au fost amplasate. Sau daca ele sunt sau nu comentarii. dar daca te apuci de asta, ne-am astepta sa incepi cu marele deontolog gadea, care are cea mai mare audienta, nu cu un cotidian aproape de partid.
    De curiozitate am citit si eu interviul. din cele 9 "comentarii", sunt 3 sau 4 care pot fi catalogate ca atare, restul sunt mai degraba precizari, care ajuta cititorul sa inteleaga bulshitu' aruncat de pilotu' lu' copylotu'.
    Concluzionand, mai grav decat amplasarea "comentariilor" mi se pare faptul ca si-a permis comentarii personale, acestea trebuind-si aici ne intalnim- publicate separat.dar faptul ca a inserat precizari cu privire la obligatiile procurorului, la plangerile existente, la alte clarificari pe care musiu le procuror le ignora, nu fac decat sa ajute.
    Parerea mea.
  • finantati de pdl, fac servicii pdl-ului, fara sa se gandeasca la orgoliul lor de jurnalisti. jenant, dar poate ca cecurile incasate ii fac sa se simta ma bine...

Trimite un comentariu

sus