Skip to main content

12 Decembrie. Iordache - Leo Burnett, despre ordonanţă: Se inventeaza o lege care sa schimbe mecanismul pietei libere

 

Publicitate

PUBLICITARII DESPRE ORDONANŢA ANTIREBATE. Reactia agentiilor de media in fata ordonantei de urgenta a guvernului: "Modul foarte dinamic si foarte competitiv al industriei noastre (...) a dus la o scadere a preturilor foarte, foarte mare. Dar aceasta este piata libera. In acest moment, de fapt asta se intampla: se inventeaza o lege care sa schimbe mecanismul pietei libere" spune Stefan Iordache, sef operational al grupului de comunicare Leo Burnett si vicepresedinte UAPR, intr-un interviu HotNews.ro pe tema ordonantei ce modifica Legea audiovizualului si regulile din publicitatea TV.

"Modelul vechi de vanzare la GRP este tot mai reparat, modificat, aranjat si sigur ca undeva, la marginea lumii civilizate, lucrurile capata expresia pe care noi o vedem aici in Romania, unde totul se transforma intr-o polemica politica", spune, la randul sau, consultantul Iulian Comanescu.

Cei doi au discutat despre nemultumirile agentiilor de media privind ordonanta ce modifica Legea audiovizualului, rebate, traseul banilor in publicitatea TV, si (dez)echilibrele de pe piata media.
VIDEO INTERVIU Iordache - Leo Burnett, despre ordonanta care modifica audiovizualul: Se inventeaza o lege care sa schimbe mecanismul pietei libere / Comanescu: La marginea lumii civilizate, totul se transforma in polemica politica


JURNALIŞTI ÎN ÎNCHISOARE. Numărul jurnaliştilor trimişi în închisoare, mai ales pentru acuzaţii de terorism şi alte infracţiuni împotriva statului, a atins un nedorit record în 2012, cele mai multe cazuri fiind consemnate în Turcia, Iran şi China, a anunţat Comitetul pentru protecţia jurnaliştilor (CJP), scrie DailyBusiness.ro.

La 1 decembrie, in Turcia se aflau in inchisoare cel putin 49 de jurnalisti, printre care zeci de kurzi acuzati de terorism, iar alti ziaristi de complot impotriva guvernului, afirma CPJ.

La aceeasi data, in Iran erau inchisi 45 de jurnalisti, in China - 32, in Eritreea - 28, in Siria - 15, in Azerbaidjan - noua, in Etiopia - sase, in Arabia Saudita si in Uzbekistan câte patru. in total, CPJ a identificat 232 de jurnalisti, redactori-sefi si fotografi aflati in detentie in 27 de tari.
Numar record de jurnalisti aflati in inchisoare in 2012


FACEBOOK, PROBLEME TEHNICE. Reţeaua de socialiare cea mai populară din lume, Facebook, cu peste un miliard de utilizatori, a fost indisponibilă pentru aproximativ 20 de minute luni seară, conform unui blog tehnololgic, citat de Mediafax. Explicaţiile şefilor Facebook nu au întârziat să apară: Totul a pornit de la o schimbare a setărilor de domeniu pe care Facebook a decis să o opereze.

Un purtător de cuvânt al Facebook le-a cerut scuze utilizatorilor pentru neplăcerile create. "Am făcut o schimbare la structura noastră de DNS ceea ce a condus la faptul că unii utilizatori nu au putut să-şi acceseze conturile. Am detectat şi rezolvat problema repede iar acum suntem la capacitate maximă. Ne cerem scuze pentru orice neplăcere creată", se anunţă în comunicatul de presă.
FACEBOOK a picat luni seară. Cum au fost afectate conturile


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus