Skip to main content

Jurnalista Oana Dobre cere falimentul Realitatea TV

 

Publicitate

Jurnalista Oana Dobre, realizatoare la Money.ro TV, a cerut falimentul Realitatea Media, pentru mai multe salarii neplătite. „Insolvenţa şi reorganizarea judiciară sunt nişte glume proaste în România. Falimentul e singura soluţie ca să-mi recuperez drepturile, îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a-l cere, deci ne vedem la tribunal”, a scris jurnalista, pe contul ei de Facebook.

Mesajul integral, postat de Oana Dobre pe contul ei de Facebook: 

„Pe principiul "Mama a plans destul, a venit şi vremea altora", tocmai am cerut falimentul Realităţii TV. Insolvenţa şi reorganizarea judiciară sunt nişte glume proaste în România. Falimentul e singura soluţie ca să-mi recuperez drepturile, îndeplinesc toate condiţiile legale pentru a-l cere, deci ne vedem la tribunal. Şi la Parchet, pentru plângere penală pentru deturnare de fonduri.”

Jurnalista Oana Dobre şi-a arătat intenţia de a da în judecată postul de ştiri încă de la sfârşitul lunii septembrie, după cum paginademedia.ro a anunţat aici. Postul de ştiri nu este la prima situaţie de acest gen.

În cazul Oanei Dobre, care este însărcinată, conducerea a încetat să-i plătească salariul după ce jurnalista a refuzat să meargă la negocieri cu Daniela Ionescu (preşedinte al comitetului creditorilor de la Realitatea şi director la GMG Media Box, firma lui Cozmin Guşă). “Sunt însărcinată şi legea română mă apără de orice intervenţii ale angajatorului în contract în această perioadă“, explica jurnalista, la momentul respectiv.

Vom reveni cu amănunte

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • de cate ori vad un basist care plange ma bucur, ai ce ce noi toti ceilalti avem de mult de cand tu il ridicai in slavi pe dictator
  • bai dar parca nu e real ce citesc!pai era mai bine cu astia inainte cand nu mai luam nimic sau acum cand cat de cat luam ceva!ce dracu sunteti tampiti?macar dana secretara se agita pt.bani!de la conta spuneau ca au inceput sa vina bani si de la altii nu numai de la agentia curuluicare ne umple de publicitate dar ieftina!traiasca ce a mai ramas din echipa frumoasa realitatea tv!sarbatori fericite pentru toti!la unii o sa va spun si personal!
  • @cred că glumiţi...: dar nu cei care sunt în față, pe ecran, au stabilit aceste grile de valorizare și salarizare, deci nu ei trebuie înjurați… asta încercam să spun, că problema e în altă parte, nu cred că, dacă cei de pe sticlă iau bani mai puțin, diferența ajunge la cei "din spate".
  • 'De unde mentalitatea asta că, dacă cineva are salariul mare, e o nedreptate față de ăia care au salariul mic?'

    Chiar trebuie să explic? Dacă mâine decid că m-am săturat, pun pixul jos şi spun 'poftim, luaţi ştiri, scriţi bete cum ştiţi voi şi faceţi traducere live fără să vă poticniţi!', s-a dus naibii treaba. Mult noroc ştiriştilor să lucreze în acelaşi ritm şi cu aceeaşi rigurozitate ca un redactor cu experienţă. Dar, aparent, valoarea nostră pe piaţă şi competenţele noastre sunt MINIME, dacă este să mă ghidez după comentariile de mai sus. Noi. oamenii care producem 90% din conţinutul care intră pe post!

    Da, nu mi se pare corect să scriu până când simt că începe să se învârstă sala în jurul meu şi să iau un salariu de ZECE ORI mai mic ca al doamnei Dobre. Dar aparent asta este situaţia. Profitul se face pe munca ieftină a oamenilor din spatele ecranului.
  • Cică "Unii oameni muncesc din greu doi ani pentru a castiga salariul Oanei pe o luna". Asta e situația, nu suntem toți egali, unii avem o valoare de piață mai mare, alții mai mică… De unde mentalitatea asta că, dacă cineva are salariul mare, e o nedreptate față de ăia care au salariul mic? Cu siguranță, dacă Oana Dobre ar fi avut salariul mai mic, ăia care îl au ffffff mic tot așa l-ar fi avut… Deci unde e problema?
  • nu e imposibil de falimentat realitatea, numai sa existe vointa si rabdare
  • Nu am mai deschis site-ul dvumneavoastra de ceva vreme insa as fi vrut sa citesc cateva informatii despre ce se mai intampla in presa! Nu se poate citi nimic de banner-ul cu fashion day! Lacomia si disperarea dupa banii din publicitate va mananca toti cititorii! Mai bine schimbati numele site-ului din paginademedia. ro in paginade reclame.ro! O zi buna si spor la incasarile din publicitate!
  • senzational, inedit, socant; dar unde se vor duce jurnalistele cu cizme de cauciuc de la realitatea? INEDIT, realitatea, CNN-ul romanesc da FALIMENT
  • Ca sa vedeti ca se poate si nu e vreo mare smecherie, va rog cititi http://www.capital.ro/detalii-articole/stiri/datornici-fara-vina-ce-pot-face-angajatii-cu-cas-ul-neplatit-174884.html Pe de alta parte, citind comentariile gaunoase de mai sus ... nu vad de ce si-ar mai bate capul cineva sa va dea macar idei, cu atat mai putin sa lupte pentru voi! Repet, faceti plangeri penale, sesizati ANAF-ul si ITM-ul in nume propriu ... pe persoana fizica. O sa ramaneti uimiti ca sistemul mafiot impus de gasca Gusa, Pacuraru & Co poate fi invins. Bafta!
  • Contactati-l pe avocatul Iulian Urban, fost senator PDL, daca nu ma insel.
  • da/nu daca tot ne dai pontul nu ne indrumi si catre un avocat bun care vrea 174 de clienti si sa dea in judecata AMS pt neplata salariilor.Si inca 174 de clienti care plecand de la Realitatea Tv la AMS nu au primit bani pe concediu neefectuat pe ultimi 2 ani.
    OANA DOBRE iti urez mult noroc ,dar din cate imi aduc aminte nu te-am vazut la sedinta angajatilor (iulie-august) cand cei de pe AMS propuneam o masura de protest impotriva conducerii. Sau poate stateai langa Tatulici si nu spuneai nimic.Chiar daca in acel moment reporterii,jurnalisti nu au facut nimic pt colegii lor(in opinia mea erau singurii care putea face ceva) eu iti doresc sa iti recuperezi bani.Bafta si mult succes.
  • Asa postati voi despre oamenii cu salarii mari de parca din cauza lor le aveti voi mici. Ma intreb ce va impiedica sa aveti si voi salarii mari? Banuiesc ca mai degraba competenta decat coloana vertebrala.
  • Cica de unde are bani Oana Dobre... Pai ea n-a incasat salariul cateva luni, insa atunci cand il incasa era o suma consistenta. Adica undeva pe la 6-7.000 euro lunar, incluzand aici si prime si alte bonusuri, spun cunoscatorii. Unii oameni muncesc din greu doi ani pentru a castiga salariul Oanei pe o luna.
    Asa ca mai usor cu compatimitul. O jurnalista ridicola.

    Apropo, misto burtiera.

Trimite un comentariu

sus