Skip to main content

Membrii CNA fac şedinţe „informale” înaintea celor publice

 
valentin-jucan-razvan-chirita
valentin-jucan-razvan-chirita

Publicitate

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului se întrunesc în şedinţe informale pentru a discuta anumite puncte de pe ordinea de zi, deşi, potrivit legii audiovizualului, toate şedinţele forului audiovizual sunt publice. Informaţia a fost confirmată şi de Valentin Jucan, membru CNA, care a refuzat să participe la aceste întâlniri pentru că nu le consideră legale.

„Am fost întrebat de ce nu particip la şedinţele informale. Şi am spus: pentru că nu este corect faţă de radiodifuzor, pentru că în momentul în care noi avem o discuţie înaintea momentului în care şi ei vin cu punctul lor de vedere este ca şi cum ne-am format un punct de vedere şi poate că am luat şi o decizie. Nu este corect. Nu este corect nici din punct de vedere statutar să ne întâlnim aici şi să spunem că nu este o şedinţă publică.”

Aceste şedinţe „informale” au fost introduse şi în noul Regulament de Ordine şi Funcţionare care nu a fost încă aprobat.

Despre ce se discută la aceste şedinţe? „Despre întreaga ordine de zi care urmează”, a declarat Jucan. „Dacă ar fi nişte discuţii punctuale, legate de un subiect, două care excită spritele, aş înţelege, să existe un consens. Dar să iei ordinea de zi şi a doua zi să vii în faţa radiodifuzorilor şi vorba noastră, a ardelenilor, să spui "No, ziceţi", nu mi se pare corect”, a mai completat el.

Şedinţe desfăşurate într-un cadru nelegal. „Dacă e să fie o dovadă a politizării instituţiei s-ar putea ca ăsta să fie un motiv. Pentru că vă întrebaţi de ce se discută ordinea de zi, cu o zi înainte şi cu uşile închise, poate fi de exemplu un răspuns, de genul "Păi pentru că din punct de vedere politic, trebuie să se înţeleagă", a încheiat Jucan.

Laura Georgescu, preşedintele desemnat al CNA, dar nevalidat încă de Parlament, a declarat: „Nu comentez declaraţiile domnului Valentin Alexandru Jucan, secretar de stat, dialoghez doar personal cu dânsul”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • cna=bani aruncati pe fereastra,pentru niste frustrati,care nu au loc in top

Trimite un comentariu

sus