Skip to main content

Claudiu Lucaci: Sunt angajaţi care depăşesc intenţionat programul, pentru ore suplimentare

 

claudiu-lucaci-gandul

Publicitate

Sunt angajaţi ai Direcţiei Ştiri care depăşesc intenţionat programul normal de lucru şi refuză să părăsească redacţia”, spune Claudiu Lucaci, şeful ştirilor TVR într-o scrisoare către angajaţi. Rezultatul: ore suplimentare nejustificate.

Într-o scrisoare pe care Paginademedia.ro o publică în continuare, Claudiu Lucaci spune că “este incorect ca unii reporteri să ducă greul la fiecare emisie, în timp ce alţii asistă sau refuză să participe”.

Şeful ştirilor TVR cere ca producătorii executivi să stabilească clar norma de ore a jurnaliştilor, astfel încât să se evite orele suplimentare nejustificate, dar şi supraîncărcarea unor jurnalişti, în defavoarea altora.

Lucaci, în scrisoare:

“Am constatat că unii prezentatori de jurnale sau membri ai echipelor de producţie editorială nu-şi pot justifica salariul sau timpul lucrat.

“Lipsa unor norme privind obligaţia jurnaliştilor de a realiza un număr minim de ştiri zilnic la un anumit standard de complexitate a condus, în timp, la situaţii anormale, în care raportul dintre numărul de materiale livrate şi numărul de persoane implicate în producerea lor să fie exagerat de redus în multe cazuri”

Din această lună nu se mai admit la plată ore suplimentare nesolicitate sau
plata zilelelor de weekend fără efectuarea normei de lucru şi a unor
activităţi editoriale în timpul săptămânii”, se mai arată în scrisoare.

Astăzi este termenul pentru ca şefii “să anunţe programul de lucru, norma de activitate, sarcinile editoriale sau activităţile curente ale fiecărui salariat al Direcţiei”.

Paginademedia.ro vă prezintă scrisoarea şefului ştirilor TVR, Claudiu Lucaci, către angajaţi:

Au trecut 2 saptamani de la numirea coordonatorilor de departamente si colective. Acestia au avut la dispozitie suficient timp pentru realizarea unui nou program de lucru si atribuirea de sarcini, in special pentru angajatii care se eschiveaza frecvent de la obligatiile profesionale.

Va atrag atenţia ca aceia care nu-si fac nici macar norma de lucru sunt pasibili de sanctiune si chiar de reducerea drepturilor salariale!

Aveti o sinteza a motivelor care ma obliga sa iau masuri si sa nu mai toleram incarcarea injusta de activitati asupra unora dintre noi.

Este incorect ca unii reporteri sa duca greul la fiecare emisie, in timp ce altii asista sau refuza sa participe. Daca in aceasta privinta sunt tot mai putine exemple, am constatat ca unii prezentatori de jurnale sau membri ai echipelor de productie editoriala nu-si pot justifica salariul sau timpul lucrat.

Din aceasta luna nu se mai admit la plata ore suplimentare nesolicitate sau plata zilelelor de weekend fara efectuarea normei de lucru si a unor activitati editoriale in timpul saptamanii.

Refuzul respectarii programului stabilit de catre sefii de colective sau al sarcinilor dispuse de acestia constituie abatere disciplinara.

Anomalii constatate pe parcursul ultimelor luni:

- numărul prea mic de reporteri pe teren;
- un număr disproporţionat de mare de jurnalişti care îşi desfăşoară activitatea numai în birouri; schema de personal nu ţine cont de repartizarea judicioasă în funcţie de fluxurile editoriale şi de producţie, ci doar de ocuparea unor posturi vacante pe măsură ce acestea sunt eliberate;
- lipsa unor încărcări cu normă de activitate precis conturate şi cuantificabile
- un număr prea mare de decidenţi care îşi asumă activităţile de producător, fără definirea cu precizie a ariei de competenţă, responsabilitate şi acţiune
- un număr mare de jurnalişti care nu sunt implicaţi aproape deloc în procesele editoriale, deşi, dacă ar fi să judecăm după volumul salariilor lor, ar trebui sa aibă competenţe şi abilităţi de vârf în domeniul lor de activitate.

Toate aceste anomalii au dus în timp la anchilozarea prezentei forme de agregare redacţională la nivel functional-administrativ.

Lipsa unor norme privind obligaţia jurnaliştilor de a realiza un număr minim de ştiri zilnic la un anumit standard de complexitate a dus, în timp, la situaţii anormale, în care raportul dintre numărul de materiale livrate şi numărul de persoane implicate în producerea lor să fie exagerat de redus în multe cazuri.

Obiectivele imediate ale producătorilor executivi şi ale şefilor de colective sunt următoarele:

- planificarea eficientă a activităţilor plătite, aferente fişelor cadru/individuale de post

- corelarea muncii efectuate cu beneficiile salariale;

- interzicerea şi eliminarea orelor suplimentare realizate fără acordul producătorilor executivi

S-a demonstrat faptic că sunt angajaţi ai Direcţiei Ştiri care depăşesc intenţionat programul normal de lucru şi refuză să părăsească redacţia, acumulând ore nelucrate în condica de prezenţă.

Am cerut tuturor şefilor de structuri ca până cel mai târziu miercuri, 20 februarie, să anunţe programul de lucru, norma de activitate, sarcinile editoriale sau activităţile curente ale fiecărui salariat al Direcţiei.

În acest mod, vor fi eliminate situaţii precum:

- Chemarea la serviciu fără atribuirea unor sarcini precise sau fără planificarea unor activităţi

- Elaborarea formală a pontajelor şi lipsa controlului efectiv şi real asumat din partea coordonatorilor privind corectitudinea acestora

- Reţinerea personalului peste programul de lucru ca urmare a unor decizii inerţiale, fără ca personalul să aibă activităţi punctuale concrete şi fără respectarea prevederilor CCM

- Decizii pripite prin care resurse umane sunt deplasate în diferite locaţii şi apoi se ajunge la concluzia că nu se va realiza nici un material în urma deplasării, deşi utilajele de transmisii sunt angajate în procesul tehnic de emitere a semnalului.

Toate acestea conduc, în final, la cheltuieli (inclusiv de mentenanţă) nejustificat de mari, la risipa de resurse financiare şi la depăşirea bugetului alocat drepurilor salariale.

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • StareaPresei.ro Revista pres(arilor). Lucaci: salariaţii TVR sun
    […] Claudiu Lucaci: Sunt angajați care depășesc intenționat programul, pentru ore suplimentare “Din această lună nu se mai admit la plată ore suplimentare nesolicitate sau plata zilelelor de weekend fără efectuarea normei de lucru și a unor activități editoriale în timpul săptămânii” […]
  • Madalin Madalin
    E adevarat ca fata ex-crainicului ceausist Petre Popescu este consiliera lui Lucaci? TVR-ul asta e o mica intreprindere de familie si daca nu sint tata-fiu , sot-sotie (ca Demeter Andras cu recenta soata),veri,cumnati ,nepoti si cumetri macar un copil, o ruda tot o angajeaza? Pai de ce nu ii spune asa -"ASOCIATIE FAMIIALA". 'Neata Licaci! 8000 salariu intr-o intreprindere falimentra.??Super,felicitari!
  • Diana Diana
    Felicitari pentru managementul de tip privat.
  • Cici Cici
    Baiatul asta are un talent magnific sa-si faca rau singur
  • Stefan2 Stefan2
    In TVR ,acest departament a fost stat in stat umflat numeric,dar nu si calitativ,dupa interesele celor care conduc institutia,dar si a celor care conduc departamentul(Exemplul cel mai devastator este Rodica Culcer). Dupa "marea selectie" saftoisto-zgaberciano-golanista,la stiri au ramas toti,intru-cit acolo sunt numai genii.Cine a platit pentru aceasta,e clar,palmasii.Desi de 6 ani salariile au fost blocate,nu s-au mai marit nici cu 1 leu,la stiri nu s-a tinut cont,iar noii angajati porneau de la 1000 euro minim.
  • dinicu dinicu
    Lucaci abereaza si se da rotund.
    De ce abia acum ia masurile alea? e sef de 7 luni!abia acum a vazut ca astea sunt problemele?daca da, atunci a dormit 7 luni;daca nu, inseamna ca n-a stiut ce e sub el;de ce a acceptat sa plateasca ore suplimentare daca era constient ca aia vin fara treaba?

    -”Va atrag atenția ca aceia care nu-si fac nici macar norma de lucru sunt pasibili de sanctiune si chiar de reducerea drepturilor salariale!”
    s-au stabilit norme de lucru? Jurnalismul e o meserie cam nenormata :
    daca s-au stabilit, sunt aprobate in CD?
    -„Daca in aceasta privinta sunt tot mai putine exemple, am constatat ca unii prezentatori de jurnale sau membri ai echipelor de productie editoriala nu-si pot justifica salariul sau timpul lucrat.”
    el cum isi justifica salariul sau timpul lucrat anii in care era la TVR 3? cu maxim 20 de emisiuni pe an? 8000 de lei pe luna leafa
    ”Refuzul respectarii programului stabilit de catre sefii de colective sau al sarcinilor dispuse de acestia constituie abatere disciplinara
    abaterile disciplinare se stabilesc prin regulamentul de ordine interioara”. Au asa ceva?
    -„Anomalii constatate pe parcursul ultimelor luni:

    - numărul prea mic de reporteri pe teren;”
    in ultimele luni, nu tot el a fost sef? cine ii trimitea pe teren?

    -”un număr mare de jurnalişti care nu sunt implicaţi aproape deloc în procesele editoriale, deşi, dacă ar fi să judecăm după volumul salariilor lor, ar trebui sa aibă competenţe şi abilităţi de vârf în domeniul lor de activitate.”
    pai nu scrie la fiecare in job description ce are de facut?
  • un tvrist batran un tvrist batran
    Lucaci fata ta arata ca esti nemultumit ca prietenii tai alesi prin faimoasele verificari practica aceleasi trucuri care ti-au ocupat si tie vreo sase-sapte ani cand ai luat banii degeaba. Trebuie sa mai stii ca "sefii de structuri" simpluti pe care ti i-ai inscaunat te ajuta sa fii ceea ce stii mai bine: seful simplutilor. Se vede si din modul in care ti-ai organizat departamentul si acum ai intrat in panica.
  • Horea Horea
    S-a TREZIT dl Lucaci!

    Umblati pe varfuri, nu-l speriati!
  • livia pila livia pila
    De acord.

Trimite un comentariu

sus