Skip to main content

VIDEO. “Mirela bugetara” loveşte din nou. “Actori” şi mărţişoare, la Digi 24. Interviu exclusiv cu "actorul"

 

Publicitate

ACTUALIZARE: Oficialii Digi 24 condamnă derapajul din reportaj. "Autorii derapajului jurnalistic nu vor mai face parte din echipa Digi 24", spun oficialii postului, într-o poziţie trimisă în exclusivitate Paginademedia.ro. Poziţia, în articol.

Paginademedia.ro vă prezintă un caz similar cu celebrul "Mirela bugetara", în care “actorii” din reportajul TV nu sunt chiar …cine par a fi. O poveste cu cadouri, cameramani şi “reporteriţe degeaba”. Dezvăluită în exclusivitate pentru Paginademedia.ro chiar de cel implicat direct în subiect.

Cazul, în continuare:

Dorian nu a lăsat cumpărăturile de mărţişor pe ultima sută de metri şi a venit încă din prima zi a târgului pentru a găsi cadoul perfect pentru iubita lui”, începe un reportaj de pe Digi 24 despre un târg din Constanţa.

Aş vrea ceva special pentru iubita mea, nu un mărţişor clasic. Ceva deosebit”, spune Dorian în reportaj. Este alături de “un consultant” care îl ajută la achiziţie.

Aflăm apoi cine sunt vedetele târgului, dar şi că preţurile sunt foarte accesibile.

Până aici nimic deosebit, un reportaj TV. Doar că Doriana venit încă din prima zi a târgului” nu pentru a lua cadouri pentru iubita lui ci pentru că era …unul dintre organizatorii târgului. Nici consiliera lui nu era “consultant de imagine” ci un expozant la târg.

Pe tot parcursul reportajului nu se precizează că Dorian Hapurnea este organizator. “Regia” reportajului a fost dezvăluită în exclusivitate pentru Paginademedia.ro chiar de către Hapurnea, într-un interviu pe care îl publicăm în continuare.

Ideea, spune Hapurnea, a fost a cameramanului Marius Panţu (numele lui Panţu a mai fost implicat într-un alt caz celebru prezentat de Paginademedia.roFurtuna de nisip de la Realitatea TV).

Hapurnea recunoaşte că a greşit când a acceptat rolul din reportaj: “un compromis de dragul publicităţii. Am greşit. Şi ei au prezentat consultanţi care nu există, de fapt, la târg, ceea ce este o problemă. Presă făcută pe genunchi.”

Dorian Hapurnea este unul dintre organizatorii târgului de la Constanţa. Deţine şi site-ul Constanţa.ro.

Interviul, în continuare:

Petrişor Obae: Reporterul ştia că eşti organizator al evenimentului?
Dorian Hapurnea: Bineînţeles.

Şi ce ţi-a propus?
Am luat o doamnă care vindea la un stand şi au spus că ne jucăm de-a clientul. Apoi pe ea au prezentat-o drept consultant de imagine, poziţie care nu există în cadrul târgului.

Textul a fost “hai să facem o regie”. Ideea a fost a cameramanului, că reporteriţa era degeaba acolo. Cameramanul era Marius Panţu. (n. red. Marius Panţu este cameramanul implicat în celebrul caz “furtuna de nisip”, pe care Paginademedia.ro îl va relua în continuare).

Nu ţi s-a părut ciudat?
Am zis să ajut un târg pe care îl organizez. M-am gândit că orice fel de publicitate pentru târgul meu este bună. De dragul publicităţii, am acceptat acest compromis. Dar am greşit.

Şi ei au prezentat consultanţi care nu există, de fapt, la târg, ceea ce este o problemă.

Chiar tu vorbeşti de consultanţi în material?
Este o diferenţă de nuanţă. Eu vorbeam de consultanţi în sensul de oameni care te pot ajuta să alegi un produs, ceea ce poate face orice expozant la târg. Ei au vorbit de consultanţi ca despre oameni de specialitate. Este o diferenţă între un om care te ajută şi unul care este consultant de profesie.
Dacă se umple la târg de oameni care vor un consultant de specialitate pe handmade, va fi mai dificil.

În material nu e precizat deloc că eşti organizator. Nu ţi s-a părut ciudat?
Ba da, mi s-a părut ciudat când am văzut ştirea. Însă totul era filmat repede, în diferite locuri. Reporteriţa a zis că îşi va lua notiţe şi va fi bine.

Un lucru important este că, la doar zece minute după ce am postat pe Facebook ce s-a întâmplat, cei de la Digi 24 au scos ştirea de pe site. În zece minute, ştirea a dispărut de pe site-ul lor.

Jurnaliştii Digi 24 au fost concediaţi

Oficialii Digi 24 condamnă derapajul din reportaj. "Autorii derapajului jurnalistic nu vor mai face parte din echipa Digi 24", spun oficialii postului, într-o poziţie trimisă în exclusivitate Paginademedia.ro.

Poziţia Digi 24, pentru Paginademedia.ro:

“Precizăm că materialul a fost realizat şi difuzat de către Digi 24 Constanţa. Condamnăm acest demers şi considerăm că nu are nicio legătură cu jurnalismul. Autorii derapajului jurnalistic nu vor mai face parte din echipa Digi 24.”

Cameramanul Marius Panţu şi celebra Furtună de nisip

Numele lui Marius Panţu a mai fost vehiculat într-o altă gafă celebră dezvăluită de Paginademedia.ro: Furtuna de nisip de la Realitatea TV.

În timp ce reporterul Realitatea TV vorbea despre o puternică furtună de nisip, cauzată de vântul “care suflă cu peste 60 de km/oră”, un cadru mai larg al cameramanului arăta un personaj care ridica energic nisipul în aer, cu picioarele.

La vremea respectivă, reporterul Realitatea TV declara că cel care stârnea energic rafalele de nisip era Marius Panţu. "A fost o glumă proastă" spunea cameramanul Realitatea TV.

Ulterior, Marius Panţu a negat că el ar fi cel din cadru.

Gafa prezentată de Paginademedia.ro a ajuns în presa internaţională, fiind preluat de zeci de site-uri în limba engleză, printre care Huffington Post, dar şi de publicaţii din Austria, Franţa şi Italia, precum: Metro (Marea Britanie), France24, Yahoo News, 20minutes (Franţa).

Mirela bugetara, vânzătoarea din Piaţa Crângaşi

Cazul Mirela bugetara, de acum un an este asemănător, ca tipar, cu reportajul de pe Digi TV.

Un reportaj Antena 1 prezenta o bugetară, Mirela, care cumpăra roşii în piaţă. Câteva secvenţe mai târziu, Mirela bugetara se vedea, în fundal, în timp ce vindea roşii.

La vremea respectivă, site-ul În pana mea, împreună cu Paginademedia.ro au realizat interviul cu Mirela, care explică mecanismul regiei din ştirea Antena 1.

Interviul, filmat de În pana mea şi montat de Paginademedia.ro:

Citeşte şi:

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • prostii. adevarul este ca digi24 cere angajatilor din teritoriu sa faca asa ceva. mai exact, unele dintre mintile luminate de la departamentul " corespondenti,
    @vrea sa omul sa zica asta,altfel nu intra pe post....
    faceti si voi o mica regie pe tema asta.....
    vorbiti si voi cu primarul sa gaseasca niste baieti de treaba sa faca asta pentru noi....
    interesul este al vostru, nu faceti asa nu intra stirea , nu faceti punctajul sau primiti amenda....
    etc, etc....
    cam asta este adevarul la mega postul digi. 90% din stiri sunt fabricate zi de zi. pestele de la cap se impute. evident, corespondentii ar putea evita in virtutea deontologiei profesionale dar asta inseamna ca pleaca acasa si marea problema este ca inm toate televiyiunile este la fel.
    chiar stiu ce vorbesc.
  • Si daca tot vbim de Digi!
    Angajatii sunt pusi sa fabrice stiri.
    Au un tabel cu reporterii si numarul de stiri aduse. Ultimii doi sunt pusi sa-si dea demisia sau sunt dati afara. DA! SUNT PUSI SA-SI DEA DEMISIA. Nu am auzit astfel de reguli in nicio televiziune, dar nu ma mira la ce oameni fac parte din ea ... Managera e praf! Si nu doreste sa fie contactata PERSONAL. Tanti respecitva judeca filmarile unor cameramani de renume in Constanta si le cauta motive sa-i dea afara. Contractele de munca s-au semnat in alb iar slariile negociate au fost micsoarte etc... lista continua! Daca sunteti jurnalisti si sunteti interesati de semenii vostri, va pot oferi cateva contacte. Daca sunteti OTV, imi pare rau ca mi-am pierdut timpul ...

    Bulbes, imi provoci scarba!!! APARA-TI OAMENII ca de-aia esti pus acolo, nu sa stai sa pupi in cur si sa te lauzi pe facebook ca lucrezi la digi. Ia-le apararea ca se intampla o gramada de kkturi la care esti martor si/sau complice. Te-ai vazut iar sef! Pffff!
  • „Vreau sa intarim pozitionarea pagina de media ca o publicatie online, ca un site de stiri din domeniul comunicarii, nu ca un blog.[...]”. - Draga Petrisor, prin acest articol ai demonstrat ca esti cu mult mai putin!
  • Robert. Oamenii au fost suspendati pentru ca 'respectivul' era acolo si acum face pe organizatorul pentru ca are ceva cu un cameraman.. Nimic nu ramane asa pentru ca exista legi pentru a apara oamenii de asemenea specimene! In alta ordine de idei, exista un interviu cu organizatorul evenimentului care A DECLARAT ca respectivul nu e alt ceva decat ceea ce am zis mai sus (n.r. un specimen). Au vrut sa atace o imagine. Paginademedi.ro este si ea vizata pentru publicarea acestui articol si defaimarea respectivilor angajati Digi.
    Cum era cu verificarea din cele 3 surse? Voi cate ati verificat?
    Rusine!!
  • atunci sa nu/ti para rau, alexandra, ca nu mai lucrezi la digi 24. asta nu era un motiv sa va concedieze, cand n stiri se fac asa. si apoi, dorian, asta, putea sa fie si cumparator, pana la urma. chiar nu avea si el cui sa dea un martisor? viata merge mai departe, vei gasi in alta parte loc de munca, undeva unde sa fii cu adevarat apreciata. bafta!
  • Diana, daca celor doi, nu le mai apare numele pe manseta de final! Asta nu inseamna ca au fost dati afara, pur si simplu nu le mai apare numele pe post! Ai tu certitudinea ca au fost dati afara?
  • Daca minciuna si faptul ca ai facut rau mai multor oameni te face fericit...FI FERICIT! Si nu singur, impreuna cu cel care te-a pus sa faci asta!!! Undeva, acolo sus, e cineva care ne vede, pe toti... Si sa stii ca v-a vazut si pe voi!!! Pentru cei doi care au ramas fara loc de munca, pentru familiile lor, nu-i usor. Pentru voi, Alexandra si Marius: capul sus, aveti incredere in voi! Sigur va rasari si soarele!
  • Sa fim seriosi, cei implicati in mizeria asta nu vor fi nici macar sanctionati !! Chiar credeti ca vor fi indepartati ? Cine o sa mai faca stiri (adevarate)!! Pacat ca televiziunea este o sursa complet falsa de informare!! Pacat ptr Digi , parea o televiziune serioasa! Ptr mine Digi Constanta nu mai exista in grila de programe!
  • Jenant... cam asta este marea televiziune DIGI Constanta!!!!
  • Inteleg ca cei care conduc trustul DIGI au comis o mare eroare. Inteleg ca politica lor redactionala nu permite nici o improvizatie pe teren iar masurile cele mai drastice sunt aplicate in cele mai discutabile sau banale situatii. As dori ca cineva din conducerea DIGI sa ne expuna regulile jurnalistice prin care se specifica negru pe alb ca un personaj implicat in activitati in cadrul unui targ nu poate fi in acelasi timp un cumparator, mai ales in cazul in care chiar si-ar dori martisoare de la alte standuri. Ce face acel "organizator" intr-o astfel de situatie, cere si cumpara martisoare sau baga mana si isi ia singur ce doreste fara sa ceara sau sa plateasca. Doriti ca noi ceilalti sa credem ca un reporter cu experianta de sase-sapte ani in tv, radio si ziar poate fi dat afara intr-un timp atat de scurt pentru un astfel de... "derapaj"? Nu prea cred... e doar un abuz flagrant care cu siguranta va fi corectat. Este cea mai inteleapta decizie.
  • Sau poate se ofera sa plateasca gradinite, sa cumpere pampersi, lapte...Sau sa se ocupe de educatia si ingrijirea unor copii care nu sunt de vina ca adultii pot fi mincinosi si meschini!
  • s-a trezit deontologia-n lume. cum mama naibii a fost asta dezinformare? se vede ca multi din voi, cei care va dati cu parerea p-acilea, n-ati pus piciorul in viata voastra intr-o televiziune. hai sa va dau o veste socanta. mai sunt si "regii" de ambiante, mai sunt si fake live-uri si cate si mai cate. are dreptate Raul. nu schimba cu nimic datele problemei. stirea e aceeasi si nu e falsa. ilustratia e ilustratie. ceva material pentru editorul de montaj. da voi, nu si nuuu... batman, batman. in frunte cu obae.
  • Digi24 concediaza oameni in urma unei stiri de pe un blog...voi nu aveti HR acolo?

Trimite un comentariu

sus