Skip to main content

De prin tabloide. Rona Hartner a ieşit din platoul Acces Direct. Ilinca Vandici a "uitat" unde lucrează.

 

Acces Direct _ Rona Hartner

Publicitate

Rona Hartner a părăsit, ieri, platoul ”Acces Direct” (Antena1), chiar în timpul emisiunii, după ce pe micile ecrane au rulat imagini de arhivă, din ”Marius Tucă Show” (1999), în care actriţa era acuzată de Corneliu Vadim Tudor de o relaţie cu fostul preşedinte Emil Constantinescu. La o altă emisiune tabloidă, Cancan TV, pe Acasă TV, prezentatoarea Ilinca Vandici a încurcat postul din grupul Pro cu Kanal D, unde a lucrat înainte. Detalii, în articol.

Rona Hartner iese din platou

Deranjată de faptul că în emisiune au fost prezentate doar imaginile în care vorbea politicianul, fără a fi prezentate şi reacţiile ei, actriţa i-a declarat Simonei Gherghe, înainte de a părăsi platoul: ”Ştii că nu mă amuză. Şi nu-mi place că aţi montat numai ce a spus el. Hai v-am pupat. Pa!”.

Vă rog frumos să o aduceţi înapoi pe Rona. O să-l rog pe colegul meu să meargă cu camera. Nu de alta, dar nu aş vrea să se supere Rona pe noi”, a reacţionat Simona Gherghe.

Până la finalul emisiunii Rona Hartner nu a revenit în platou, astfel că s-a apelat la prezenţa lui Dan Capatos, acesta venind şi discutând despre ”scandalul Bahmuţeanu - Prigoană”. ”Putea să spună nu, de-asta am şi întrebat-o înainte dacă vrea să vedem imaginile”, a scuzat prezentatoarea absenţa invitatei sale.

Ceva mai târziu, pe contul de Facebook, actriţa Rona Hartner a declarat:

”Motivul ăla adevăratul este că în acel extras de emisiune eu am avut replici!!! Care au fost tăiate!!!! Iar montajul pe care l-a prezentat ea era trunchiat!!!! Ce voia, să stau să ascult încă o dată cum mă înjură ..... V??? (Vadim - n.r.) Nu, asta nu se mai poate!!!!”

Într-o altă postare, actriţa menţionează că după emisiune a fost foarte afectată:

”Mergi la o emisiune şi te jigneşte o tipă cu imagini abjecte!!! Plângi vreo 2 ore!! Şi citeşti multe mesaje şi tot moralul este din nou ok!!”

Rona Hartner este concurentă în noul sezon al emisiunii ”Te cunosc de undeva” de la Antena1. Emisiunea nu a menţionat dacă secvenţa a fost o ficţiune regizată sau dacă a fost reală.

Gafă la Cancan TV, de pe Acasă: „Kanal D va rămâne lider în show-biz”

Ilinca Vandici a uitat, pentru câteva momente, la ce post lucrează în timpul ediţiei de luni a emisiunii Cancan TV, de pe Acasă TV. Într-un "bol de cristal" Vandici a văzut că postul concurent Kanal D este cel care "va rămâne lider în show-biz".

„Eu asta am văzut acolo, în bolul de cristal, că Kanal D va rămâne lider în show-biz”, a spus Ilinca Vandici, partenera de platou a lui Adrian Artene la Cancan TV, într-o discuţie cu "Regina Magiei".

„Să vă meargă bine şi s-aveţi audienţă”, i-a replicat Regina Magiei.

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com
viewscnt

Comentarii

  • CNA nu exista in Romania. Ce se intampla acum la tv-urile romanesti nu reprezinta decat o mizerie si o porcarie fara precedent. CNA-ul actual un grup de lingai aservit unei clase politice submediocre. La fel cum televiziunile de mare notoriotate nu mai au nici un gram de deontologie profesionala asa si CNA-ul are numai oameni care nu mai stiu ce este bunul simt nu cunosc fenomenul media si judeca intr-un mod discreditar emisiunile incriminate. Pestele de la cap se impute cum sa mearga ceva in tara asta daca nu avem Legi functionale, Guvern, CNA in cazul media si mult mai mult respect. Suntem ultimii din Europa la toate capitolele. E vai mama noastra de ce trogloditi suntem si pe mana cui a ajuns tara asta.
  • Nu m-ar mira sa o vad data afara pe Simona in perioada urmatoare, daca se continua in stilul asta..
  • Am scris intentionat acel nume cu litere mici. La fel cum scriu si steaua bucuresti sau meme stoica.
  • "Emisiunea nu a menționat dacă secvența a fost o ficțiune regizată sau dacă a fost reală." Subtil, subtil! :) Bravo, paginademedia!
  • Si cand ma gandesc ca Simona este profesoara la IMA si se mai lauda ei ca e cea mai tare scoala de televiziune cu jurnalisti profesionisti :| OMFG
  • Ai încurcat personajele. Pe Simona Gherghe voiai să o caracterizezi. Şi nu te precipita că altfel omiţi şi să scrie numele proprii cu majusculă.
  • panarama esti tu...e o actrita si cintareata...si cica ar fi fost amanta unui fost presedinte al tarii...
  • bravo, Rona...in ceea ce o priveste pe Ilinca, ea nu e proasta...ci sincera...

Trimite un comentariu

sus