Skip to main content

VIDEO. Revista Şapte Seri a împlinit 14 ani. Campanie cu Irina Margareta Nistor şi Andi Valsuianu

 

7 seri

Publicitate

Revista Şapte Seri, primul ghid urban gratuit din România, a împlint 14 ani de la prima apariţie. Cu această ocazie, au fost lansate şapte spoturi video, în care personaje ale scenei culturale vorbesc despre experienţele pe care le-au avut alături de revistă.

Printre cei care au filmat pentru Şapte Seri se numără Irina Margareta Nistor, Alexandrina Hristov, Andi Vasluianu, Mitoş Micleuşeanu (Planeta Moldova, Radio Guerrilla) sau Radu Crăciun.

„Auzim tot mai des că printul a murit sau că e în convalescenţă. Noi credem că abia aşteaptă să se-ntâmple. Aşa cum radioul nu a fost ucis de televiziune şi nici televiziunea de internet, suntem convinşi că printul, mai ales în forma lui gratuită, va supravieţui şi se va reinventa”, spune Cristian Neagoe, redactor-şef Şapte Seri.

Revista Şapte Seri s-a lansat în iunie 1998. Pe lângă ediţia de Bucureşti, Şapte Seri mai apare în 12 oraşe: Timişoara, Cluj-Napoca, Constanţa, Braşov, Sibiu, Iaşi, Piteşti, Craiova, Bacău - Piatra Neamţ, Târgovişte şi Brăila - Galaţi.
În cei 14 ani de existenţă, Şapte Seri a publicat mai multe texte ale lui Mircea Cărtărescu, care au fost strânse mai apoi în volumul Frumoasele străine. Printre colaboratori s-au mai numărat: Răzvan Exarhu, Marius Moga, Mihai Morar, Florin Grozea, Mihai Sturzu, Răzvan Ţupa, Ovidiu Buta, Zoli Toth sau Zoltan Andras.

Mai jos, unul dintre cele şapte spoturi:

Autor: Florin Ghioca florin.ghiocagmail.com
viewscnt

Comentarii

  • Andrei, ei se intreaba si in spoturi: "mai exista sapte seri"? de ce esti rau.... slabeste-i cu logica, uneori cochetaria te face sa-ti mai ascunzi din varsta sau sa iesi si tu sa marai pe piata ca sa se mai stie lumea ceva de tine. in lipsa materialului original face si pr-ul ceva pt. leafa. oricum, doar "zile si nopti" ruleaza acum cu adevarat. s-ar putea sa le stinga lumina acelor sapte seri. oricum de-abia mai palpaie...
  • 14 ani trebuiau aniversati in iunie 2012. Repet, nu inteleg logica :) Aniversarea, in cazul de fata, tine de luna in care se implinesc 14 sau 15 ani... Adica trebuia sa mai asteptati cateva luni si in iunie 2013 aniversati 15 ani!
  • din iunie 1998 pana in IUNIE 2013 sunt 14, dupa iunie se fac 15. :)
    multumim pentru observatie!
  • Nu inteleg logica!
    Din 1998 pana in 2013 sunt 15 ani. De ce aniverseaza 14 ani?
    Daca primul numar s-a lansat in luna iunie 1998, de ce se aniverseaza in februarie 2013?

Trimite un comentariu

sus