Skip to main content

6 Martie. Turcescu: „Nu sunt un personaj născut în televizor, nu le fac pe plac celor care vor să mă vadă sobru în permanenţă“

 

turcescu si casa presei

Publicitate

INTERVIU. Jurnalistul Robert Turcescu despre experienţa Eurovision pentru Adevărul: „Am avut ocazia, odată cu această experienţă, să trag câteva concluzii foarte interesante în legătură cu lumea românească. Am colecţionat mesajele primite pe email şi Facebook, articolele care s-au scris şi chiar m-am uitat la înregistrările unor emisiuni pe care le-a făcut personajul amintit mai devreme (Mircea Badea – n.r.). Este interesant să constaţi cât de ipocrită este lumea românească. Cei care sunt de cealaltă parte a baricadei politice se activează şi profită de moment fără să încerce să disocieze lucrurile şi spun: „Piesa lui Turcescu este proastă, Turcescu cântă execrabil, trupa lui Turcescu este un nimic“. Poate unii dintre ei nici n-au ascultat melodia. Şi chiar dacă le-ar plăcea sunt convins că le-ar fi foarte greu să recunoască faptul că am o piesă bună”.

Robert Turcescu despre Eurovision: „Nu sunt un personaj născut în televizor, nu le fac pe plac celor care vor să mă vadă sobru în permanenţă“


ÎMPĂRŢIREA AUDIENŢEI. Primele 10 televiziuni cu cea mai mare audienţă la nivel urban, în luna februarie 2013, deţin o cotă totală de piaţă de 62,09%, conform măsurătorilor Kantar Media. Această cotă de vizionare este mai mare cu 0,69 puncte procentuale faţă cea obţinută de primele zece staţii TV în luna ianuarie a.c., scrie Forbes România.

Celelalte 46 de staţii TV, cuprinse în sondajele de audienţă, se îngrămădesc pe o cotă de piaţă de 24,4%, la nivel urban. Cele mai multe sunt canalele de filme, canalele documentare şi televiziunile cu programe pentru copii şi tineret.
Sondajele lunii februarie: 46 de televiziuni se îngrămădesc pe o cotă de piaţă de 24,4%


PRESA LOCALĂ. Cotidienele Unirea (Alba Iulia), Jurnal Arădean (Arad) şi Gazeta de Sud (Craiova) au înregistrat cele mai mari vânzări pe ediţie dintre cele 26 de ziare locale şi regionale, înscrise în Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), în perioada octombrie – decembrie 2012, potrivit Forbes România.

Ziarul „Unirea” din Alba Iulia, editat de Unirea Pres, a avut un tiraj vândut pe ediţie de 16.976 de exemplare. Acesta a fost cel mai vândut ziar local, potrivit ultimului raport BRAT, ce acoperă perioada octombrie – decembrie 2012.
Ziarele locale cu cele mai mari tiraje vândute


ŞTIRI MAI SCURTE. Comisia Europeană cere Germaniei informaţii suplimentare legate de un proiect de lege care limitează mărimea ştirilor pe care Google şi alţi operatori le pot etala în serviciile de căutare pe Internet, scrie Mediafax.

Autorităţile europene de reglementare au analizat un proiect aprobat săptămâna trecută de Camera Inferioară a Parlamentului german şi vor cere informaţii suplimentare, a arătat Carlo Corazzo, purtător de cuvânt al CE.
Germania vrea să limiteze mărimea ştirilor pe GOOGLE. UE cere precizări cu privire la acest proiect de lege


DISPUTĂ. Gita Hall May, un model de succes din anii '60, i-a dat in judecata pe directorii studiourilor Lionsgate, care produc serialul "Mad Men", pe care ii acuza ca i-au folosit imaginea, fara permisiunea ei, pe genericul acestei productii de televiziune, scrie Wall-Street, care citează Mediafax.
Un manechin din anii '60 a dat in judecata studiourile care produc "Mad Men"


Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    Robert Turcescu : „Nu sunt un personaj născut în televizor, nu le fac pe plac celor care vor să mă vadă sobru în permanenţă“


    Degeaba nu ne faci pe plac, e singura postura (SOBRIETATEA) in care-ti sta bine.
  • udialan udialan
    sunt convins ca turcescu chiar crede ca problema este la "ceilalti", desi am crezut o vreme ca se preface sau face pe prostul! intotdeauna "ceilalti"! daca i spui unuia - bai frate, esti mizerabil!...el va realiza si va incerca o spalatura? nu, se va da drept cel mai imaculat dintre imaculati...

Trimite un comentariu

sus