Skip to main content

Bittman înregistrat l-a bătut pe Bittman în direct

 

bittman antena 1
Foto: Paginademedia.ro

Publicitate

BITTMAN BATE BITTMAN. Vineri, emisiunea Acces Direct, cu Dan Bittman înregistrat, a avut o audienţă peste Happy Hour, unde Bittman era invitat în direct în studio.

NAŢIONAL. Programul de pe Antena 1 a avut o medie de 1,35 milioane de telespectatori în fiecare minut, cu aproape 70.000 mai mulţi decât emisiunea de pe Pro TV.

URBAN. La nivel urban, Acces direct cu Simona Gherghe a fost văzută de 713.000 de telespectatori pe minut, în timp ce la Măruţă se uitau 629.000 de orăşeni.

COMERCIAL. Din publicul Acces Direct, 309.000 de telespectatori au fost între 18 şi 49 de ani (5,6 rating pe segment). La Happy Hour, media pe targetul comercial a fost de 293.000 de telespectatori pe minut (5,3 rating).

Audienţele emisiunilor de vineri, 15 martie, cu Bittman înregistrat la Acces Direct şi în direct la Happy Hour

NATIONAL URBAN
Acces Direct 1.350.000 telespectatori pe minut (7,1 rtg) 713.000 (6,8)
Happy Hour 1.282.000 (6,7) 629.000 (6)

Dan Bittman la pătrat: şi pe Antena 1, şi pe Pro TV în acelaşi timp

Vineri după amiază, telespectatorii care se uitau la Happy Hour şi la Acces Direct au putut vedea o situaţie aproape paranormală. Dan Bittman era în acelaşi timp şi pe "happylica" lui Măruţă, dar şi în emisiunea Simonei Gherghe. Solistul povestea în acelaşi timp, în două locuri diferite, situaţia prin care a trecut.

Cum de a fost posibil? Explicaţia a venit după câteva minute de la Simona Gherghe: „Interviul cu Dan Bittman a fost înregistrat astăzi mai devreme”, a spus aceasta după pauza de la finalul interviului. Dan Bittman era în direct, alături de trupa sa, la Pro TV.

Acces Direct n-a fost în direct

Interviul lui Dan Bittman la Acces Direct a început mai devreme decât cel de la Pro TV. Iniţial, pe ecran la Antena 1 era trecut direct, după cum se vede şi în captura de mai jos. În momentul în care Dan Bittman a intrat în studioul Happy Hour, Măruţă l-a întrebat direct, pentru a confirma faptul că emisiunea de pe Pro TV este live: În ce dată suntem azi şi ce oră este acum?

După ce Dan Bittman a intrat în direct în studioul Pro TV, Antena 1 a scos menţiunea Direct de pe ecran.

Foto: Paginademedia.ro
Foto: Paginademedia.ro

Situaţia a fost semnalată şi de comentatorii paginademedia.ro. 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ce ma amuza postacii protevisti: cand bat Antena, se lauda cu audientele, cand Antena bate Pro-ul, telespectatorii sunt jigniti, facuti nespalati etc. fiindca indraznesc sa nu se uite la manelismele proteviste, sau spun ca audientele nu sunt adevarate... Sunteti penibili, ca de obicei... Apropo, Sarbule, decat sa-ti platesti postaci sa te laude, mai bine iti achitai datoriile si nu asteptai sa ti le stearga toate guvernele postdecembriste, care au nevoie de laude la televiziunea ta. Macar Antena1 sustine USL-ul si atat, nu ca pro-ul care ii sustine pe toti care ii iarta de datorii!
  • Incorect! Se pare ca Pro TV nu stie ce sa faca sa le pacaleasca, pentru ca dupa audiente, Antena 1 pare ca se descurca :))
  • acces direct o mizerie de emisiune, de care fug aproape toti publicitarii.
  • ai vazut clasamentul la divertisment pentru luna februarie?
  • trebuie sa ai probleme la mansarda, sa te poti uita la mizeria de acces direct.
  • telespectatorii acces din rect sunt mai usor manipulabili. doar otv mai avea asemenea telespectatori.
  • mai usor cu manipularea. ai vazut audientele la divertisment pentru luna februarie?
  • Acces Direct e lider de ceva vreme, si tot il bate pe Maruta. nu ma mir ca a facut asta si cu Bitman. Ce mai conteaza dc era sau nu inregistat. important e ca mai multi oameni au ales sa se uite la Antena, in defavoarea Pro-ului.
  • Domne' eu zic asa: scopul scuza mijloacele si asta e general valabil si in viata. ce mai conteaza daca a fost sau nu inregistrat, ideea e ca Simona a vorbit cu Dan inaintea lui Maruta. acum ce vroiati? sa il dea de la 19, dupa ce termina Maruta? chiar ma bucur ca a fost lider. televiziunea nu se face neaparat in direct, atata timp cat aduce informatii pretioase, e buna asa cum e
  • inregistrat sau nu, accesul face mereu o mare audienta! Iar Bittman e un om minunat!
  • Bittman a facut audiente mai bune la Antena 1 pentru ca intrebarile au fost mai ok si atmosfera mai placuta decat la Happy Hour. Maruta e depasit, asta-i situatia.

Trimite un comentariu

sus