Skip to main content

26 Aprilie. Realitatea Media cere insolvenţa Romantica

 

televizorREALITATEA CERE INSOLVENŢA ROMANTICA. Realitatea Media cere insolvenţa companiei Romantica Television, ce deţine licenţa pentru postul de televiziune Romantica, potrivit unui dosar înregistrat la Tribunalul Bucureşti, scrie DailyBusiness.ro.

Publicitate

Postul de televiziune Romantica făcea parte cândva din acelaşi grup cu Realitatea TV. Începând cu 1 decembrie 2012, Romantica poartă denumirea de Film Cafe .

În decembrie 2010, compania Chello Zone a preluat pachetul de acţiuni deţinut de grupul Realitatea-Caţavencu la canalul Romantica - 49% - şi a devenit proprietar 100% al postului de televiziune.

Zone Romantica este un canal internaţional de telenovele lansat în 1998 de compania britanică Chello Zone. În aprilie 2007, postul fusese relansat în România de către trustul Realitatea Media.
Surori, surori, dar branza e pe bani: Realitatea Media cere insolvenţa Romantica


CRP IA APĂRAREA SRR. Clubul Român de Presă respinge presiunile de orice natură asupra activităţii instituţiilor publice sau private de presă şi consideră că independenţa acestora implică inclusiv independenţa actului de decizie managerială în domeniul administrării activităţii specifice, conform unui comunicat al CRP, citat de Mediafax.

"Respectarea şi aplicarea procedurilor interne în materie de organizare a muncii şi evaluarea activităţii unui salariat al unei societăţi de presă, inclusiv din cadrul SRR, sunt de competenţa exclusivă a directorului general şi nu pot fi cenzurate sub aparenţa «apărării libertăţii de exprimare», asa cum se încearcă de câteva organizaţii sindicale, indiferent de calităţile pe care un angajat din domeniul administrativ susţine că le are", se mai spune în comunicatul CRP.

Conducerea SRR a decis recent întreruperea contractului de muncă a unui lider sindical din companie, acţiune care a atras proteste din partea unor organizaţii de apărare a libertăţii de exprimare.
Clubul Român de Presă: Deciziile manageriale sunt parte a independenţei instituţiilor de presă, publice sau private


CRISTI TABĂRĂ DIN NOU PE TV. Realizatorul TV Cristi Tabără va reveni pe micile ecrane cu o emisiune de turism. Emisiunea Exclusiv în România va fi lansată pe 27 aprilie şi va putea fi urmărită în fiecare sâmbătă, de la ora 18.00, pe postul TVR 1, scrie Evenimentul zilei.

Cristi Tabără va vizita obiective turistice din România, subliniind unicitatea tradiţiilor şi a gastronomiei din ţara noastră şi descoperind o sumedenie de locuri şi obieceiuri necunoscute publicului larg. În prima ediţie, echipa de la Exclusiv în România ajunge în Munţii Almăjului, pe Cheile Rudăriei.
Cristi Tabără revine pe "sticlă"


IAA, ACUZE LA ADRESA ŞEFULUI COMISIEI DE CULTURĂ DIN CAMERA DEPUTAŢILOR. Preşedintele Comisiei de Cultură din Camera Deputaţilor, Gigel Ştirbu, este acuzat de declaraţii înşelătoare în cazul ordonanţei de urgenţă privind modificarea legii audiovizualului, ordonanţă ce rescrie regulile în publicitatea TV şi care a primit, săptămâna aceasta, sprijinul Camerei, scrie HotNews.ro. Acuzaţia este formulată într-o scrisoare adresată lui Gigel Stirbu de Erich Buxbaum, director regional pentru Europa în cadrul IAA, asociaţie internaţională ce reprezintă interesele industriei de comunicare - media, agenţii şi clienţi de publicitate.
Şeful pe Europa al unei mari asociaţii a industriei de comunicare îl acuză pe şeful Comisiei de Cultură din Cameră de declaraţii înşelătoare legate de ordonanţa audiovizualuluia€‹


EUGENIA VODĂ, PROCES ÎMPOTRIVA EDITURII RAO. Eugenia Vodă, realizatoarea emisiunii Profesioniştii, difuzată la TVR1, a dat în judecată editura Rao, potrivit unui dosar înregistrat joi la Tribunalul Bucureşti, scrie DailyBusiness.ro.

Prin acest proces, realizatoarea de la postul public de televiziune acuză editura de încălcarea drepturilor de autor.

Primul termen de judecată în cadrul dosarului a fost stabilit pe data de 23 mai 2013.
Eugenia Vodă acţionează în instanţă editura Rao


GAFĂ BBC. Postul britanic de televiziune BBC a comis o gafă, miercuri, când, în timpul unei dezbateri despre imigraţie, a prezentat o imagine în care harta României apărea în culorile steagului Bulgariei şi invers, scrie Wall-Street.ro, care citeazムMediafax.

Imaginea a fost afişată în timpul unei dezbateri la emisiunea BBC Daily Politics, la care au participat liderul UKIP Nigel Farage, conservatorul Mark Harper şi laburistul Owen Smith.

Gafă BBC: România, prezentată în culorile steagului bulgar, la o dezbatere despre imigraţie


ANGAJAT NOU LA AGENŢIA FRIENDS. Începând cu luna aprilie, Deniz Coacă este strategic planner şi online specialist în cadrul Friends Advertising, agenţie de publicitate independentă deţinută majoritar de Sorin Tranca, antreprenor în publicitate şi proiecte sociale, scrie Wall-Street.ro.

În ultimii cinci ani, Deniz Coacă a activat în mediul digital, unde a dezvoltat sau şi-a adus aportul la diverse campanii de performance marketing şi new media pentru clienţi din domenii precum: sănătate, înfrumuseţare, telecomunicaţii şi acţiuni umanitare. Expertiza lui Deniz constă în optimizarea de check-out process, usability testing, optimizare de UX design, campanii CPC integrate cu social media, planificare şi achiziţie de media online.
Agenţia Friends îl angajează pe Deniz Coacă în funcţia de strategic planner şi online specialist


SERIAL NOU LA HBO. Guillermo del Toro va dezvolta pentru HBO un serial inspirat din volumul manga "Monster", scris de japonezul Naoki Urasawa, la doar câteva luni după ce acelaşi post de televiziune a anunţat că va produce un serial poliţist hitchockian în stilul anilor '50, scrie Mediafax.

Guillermo del Toro va regiza episodul pilot şi va scrie scenariul pentru serialul "Monster" în colaborare cu Steven Thompson, informează vulture.com.

Serialul va spune povestea unui tânăr medic care călătoreşte în lumea întreagă, în căutarea "celui mai malefic sociopat care a trăit vreodată".
Guillermo del Toro dezvoltă pentru HBO un serial TV inspirat dintr-un volum de benzi desenate


YAHOO A CUMPĂRAT ARHIVELE UNEI EMISIUNI. Arhivele emisiunii Saturday Night Live, care conţin toate ediţiile acestui îndrăgit program de televiziune difuzate în ultimii 38 de ani, au fost achiziţionate de grupul Yahoo!, scrie Mediafax.

Compania Broadway Video, deţinută de Lorne Michaels, creatorul şi producătorul emisiunii "Saturday Night Live" (SNL), şi grupul Yahoo! au încheiat un contract care oferă "utilizatorilor Yahoo! acces exclusiv la întreaga arhivă de 38 de ani a conţinuturilor «SNL» ca şi la înregistrări din actualul sezon al emisiunii", au anunţat părţile, potrivit vulture.com.

Potrivit jurnaliştilor de la site-ul vulture.com, nu se ştie deocamdată dacă întregul show "SNL" din actualul sezon va fi difuzat online pe site-urile grupului Yahoo!.
Arhivele emisiunii "Saturday Night Live", achiziţionate de grupul Yahoo!

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • N-am spus niciodata ca e PRIMUL, si in niciun caz nu e ceva UNIC pe lume. Am tinut sa accentuez faptul ca, imediat cum Pro pune in aplicare o idee si are succes cu ea, acea idee este incercata si de Antene. Si exemple sunt destule, nu cred ca mai e nevoie sa le dau. Daca tot se cred buni, de ce nu s-au gandit de acum 3-4 ani sa faca site din asta ? De ce tocmai acum cand au vazut ca a prins ideea Pro-ului ? Dar.. ce sa explici unui gradinar ?! Mai bine ramai pe A3 si urmareste-l pe Gadea cum face jonglerii. Cica in seara asta, isi arunca buzele in aer, si le prinde pe frunte.
  • si voyo e primul site de genul asta de pe mapamond, nu? baiete, nici macar din romania nu e primul. atat te duce capul, din pacate.
  • Inca o data, hotii din A1 imprumuta ideile celor de la Pro. Mi se pare evident ca "Antena-Play" e o copie proasta a "Voyo.ro" Chiar ei spun ca se vrea a fi un site pe care se vor posta productiile Antenei si vor fi transmise posturile Intact. Cu aceeasi chestie se ocupa si Voyo. Astia din Intact il au in minte doar pe Basescu, de aia sunt incapabili sa se gandeasca si ei la ceva original.

Trimite un comentariu

sus