Skip to main content

Pro TV se pregăteşte de Patru nunţi şi-o provocare

 

patru nuntiPro TV se pregăteşte pentru formatul internaţional al emisiunii Patru nunţi şi-o provocare, care va începe să fie difuzată din această vară.

Publicitate

"Miresele care şi-au plănuit pas cu pas fiecare moment al celei mai importante zile din viaţa lor îşi pot face nunta vedetă în cadrul noului show realizat de ProTv, iar premiul pus la bataie este o lună de miere de cinci stele", arată într-un comunicat al ProTv.

Formatul Four Weddings al celor de la ITV Studios Global Entertainment a mai fost realizat în SUA, Australia, Canada, Finlanda şi Franţa.

Miresele vor fi invitate rând pe rând la nunta fiecăreia dintre cele patru concurente şi trebuie să critice şi să jurizeze în secret fiecare moment în parte, iar cea care obţine cel mai bun scor pleacă într-o vacanţă de neuitat.

Formatul pentru concursul destinat mireselor a fost cumpărat de la ITV Studios Global Entertainment, după cum Paginademedia.ro a scris aici. Iniţial, emisiunea ar fi urmat să intre pe postul Acasă TV, din septembrie.

Patru nunţi” a fost produsă iniţial de ITV pentru Sky Living din Marea Britanie. În acest moment însă, emisiunea este difuzată în 19 ţări, printre care Statele Unite (TLC), Canada (Slice), Franţa (TF1) şi Italia (Rete 4).

Citeşte şi:

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Bai ordinarilor, cum va permiteti sa oficializati casatorii intre doi homosexuali pe teritoriul Romaniei ??? Va bateti joc de religie , de educatia copiilor nostri , de noi , de tot ce a mai ramas sfant pe acest pamant !!!
    ROMANI ....TREZITI-VA PANA NU E PREA TARZIU ....SAU O SA VEDETI LA TV(PRO TV) EMISIUNI DESPRE CUM SA-TI INCEPI VIATA SEXUALA LA 5 ANI / CUM AM PUS-O CU TATAL MEU.....
    PRO TV...TINE MINTE .....ROMANIA NU E AMERICA ....CAT CREDETI VOI CA VOM MAI REZISTA FARA SA LUAM MASURI ??!!!
  • au deja pe acasa
    lasa ca si antena a cumparat o mizerie de format spaniol " furnicuta " ceva de genu
  • Draga ali poate eu sunt asa cum spui tu "desteapta" dar tu lucrezi la pro tv de esti asa contrariat??? Daca nu mai date-n dragostea mea ;)
  • Ce mizerie de emisiune au mai cumparat si astia. Ma astept ca pana in toamna sa cumpere si un serial turcesc.
  • Conform realscreen.com formatul a fost cumparat inca din 6 octombrie 2011. Formatul ar fi trebuit sa apara pe protv in vara anului 2012.
  • Cat esti de "desteapta " !!!!! Nu ti-ai pus problema ca Euforia a copiat formatul original !!! Ei neavand bani.. si in general hantenistii inici macar de hartie igienica .. de unde sa mai cumpere licente pt formate !!
  • O emisiune exact la fel a avut si euforia tv . Deci si Pro TV-ul mai copiaza din cand in cand

Trimite un comentariu

sus