Skip to main content
LIVE: OBAE ca un duş rece. Jurnalistul Rareş Năstase, de la România, te iubesc, îşi lansează prima lui carte. Toate detaliile şi nu numai

Proteste în Grecia faţă de închiderea televiziunii publice: grevă la mijloacele de transport

 

Capturaţi ecranul complet 13.06.2013 111218.bmp
Captura: Euronews

Publicitate

Greva pentru televiziunea publică. Muncitorii de la companiile de transport public  protestează faţă de închiderea bruscă a televiziunii publice, potrivit The Guardian.

Guvernul a subliniat că decizia de a închide instituţia, lansată în urmă cu 75 de ani, este una temporară. Postul public ar urma să fie relansat într-o nouă formulă, cu mult mai puţini angajaţi.

Se aşteaptă organizarea mai multor demonstraţii la sediul principal al ERT, unde muncitorii s-au strâns. Potrivit The Guardian, business-urile private nu s-au alăturat grevei.

„Un angajat ERT câştigă într-o zi cât câştig eu într-o săptămână, de ce aş face grevă pentru ei”, a spus un vânzător de legume, citat de The Guardian.

„Mii de oameni şi-au pierdut slujbele. Pentru ei cine protestează?”, a spus o chelneriţă.

Antonis Samaras, primul ministru al Greciei, a spus într-o declaraţie de presă că vaa continua planurile sale de reformare a ERT şi că va relansa o instituţie mai eficientă.

Opoziţia a reacţionat dur la decizia guvernului. „Ceea ce s-a întâmplat marţi a fost fără precedent, nu doar în Grecia ci în toată Europa. Televiziunea publică este închisă doar în două circumstanţe: când ţara este ocupată sau în cazul unei lovituri de stat”, a spus Alexis Tsipras, liderul stângii radicale elene.

Rata de şomaj în Grecia a ajuns la 27% după ce peste 850.000 de persoane şi-au pierdut locurile de muncă.

LIKE. Fiţi la curent cu ştirile şi pe contul de Facebook Paginademedia.ro

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • comb comb
    Peste tot in lume ori greve ori e blocata circulatia..
    Turcia, Franta acum Grecia iar.

Trimite un comentariu

sus