ProSport continuă subiectul Steaua cu un interviu cu selecționerul Victor Pițurcă. Pe aceeași pagină cu interviul este publicat și un scurt text, intitulat „Scuze pentru Pițurcă", în care conducerea editorială își prezintă scuze publice pentru niște articole apărute în urmă cu un an.
Textul, în continuare:
„Conducerea editorială a cotidianului „Pro Sport" consideră un gest firesc acela de a prezenta scuze publice selecţionerului echipei naţionale, Victor Piţurcă.
În urmă cu mai bine de un an, redactorii noştri inserau în câteva articole publicate de ProSport faptul că unele convocări de jucători nu ar fi fost făcute respectându-se criteriul valoric, ci pe baza unor interese derivate din prezumtive legături de afaceri cu anumiţi preşedinţi de club.
Domnul Piţurcă a decis să ne acţioneze în judecată, considerându-se calomniat şi jignit. Trebuie să admitem că materialele publicate la acea vreme nu pot fi susţinute cu dovezi, iar publicarea articolelor a reprezentat o eroare. Ne pare sincer rău dacă demersul nostru a adus atingere imaginii şi demnităţii selecţionerului, lucru pe care nu l-am intenţionat în niciun moment.
Apreciem gestul selecţionerului de a veni în întâmpinarea solicitării noastre şi de a accepta reconcilierea, pe care cu sinceritate o dorim transformată într-un parteneriat, bazat pe respect reciproc, asigurându-l, totodată, de susţinerea noastră firească pentru echipa naţională.”
Alte titluri din presa de astăzi:
- România liberă publică un nou interviu cu Traian Băsescu, la nici două săptămâni de la un altul, în care vorbea despre relația Moldova - Rusia. „În afacerea Hayssam, Ponta are niște schelete în dulap”, declară Traian Băsescu.
- Evenimentul zilei este tot pe urmele lui Liviu Dragnea. Evenimentul zilei a descoperit dosarul secret al sponsorizărilor lui Dragnea, titrează cotidianul.
- Gazeta Sporturilor: Cadou de majorat. Dorin Rotariu, cel mai tânăr jucător de la Dinamo, a decis meciul de aseară cu o execuție de „mar forbalist”.
- Adevărul: Afacerea Grăjdan, complot minuțios.
- Capital: Creditul ipotecar în lei, mai ieftin decât cel în euro.
- Academia Cațavencu tratează în stilul ironic subiectul Antenelor. Turnul de zeghe este titlul de copertă al ediției de astăzi. Personajul principal este Traian Băsescu, care îi privește din turnul DNA pe Dan Voiculescu, Mugur Ciuvică, Mihai Gâdea și Mircea Badea. „După ce s-au închinat, seară de seară, la Motanul Sacru Felix, membrii sectei de anteniști de ziua a șaptea, „Martorii lu Rahova”, se tem acum că vine Judecata de Apoi”, scrie publicația.
Vedeți cu arată primele pagini ale ziarelor, în secțiunea PRESA DE AZI.
Comentarii