Skip to main content

Adrian Sârbu încearcă să intre între Ringier şi Gazeta sporturilor. Sârbu e interesat de echipă. Ce pregăteşte “shogunul”

 

adrian-sarbu-28

Publicitate

Gazeta Sporturilor + Ringier=…Sârbu? În negocierile dintre Gazeta sporturilor şi Ringier mai intră un “actor”: Adrian Sârbu. Din informaţiile Paginademedia.ro, şeful Mediafax Group (unde s-a şi mutat cu biroul după demisia de la Pro TV) ar fi interesat nu de ziar (are un titlu de sport), ci de o parte din echipa de la Gazeta sporturilor.

Sub umbrela Mediafax Group apare ProSport, ziar fondat chiar de echipa de acum de la GSP, condusă de Ovidiu Ioaniţoaia şi de Cătălin Tolontan.

De altfel, astăzi, Ovidiu Ioaniţoaia a fost văzut în sediul de unde Adrian Sârbu îşi gestionează afacerile.

Intrarea lui Adrian Sârbu în această ecuaţie nu este întâmplătoare. Într-o piaţă măcinată de criză, existenţa a două ziare de sport este din ce în ce mai dificilă. Intrarea GSP sub umbrela Ringier, grup orientat către investiţiile în print, ar întâri titlul aflat acum la Intact, grup care se concentrează pe audiovizual (Jurnalul Naţional, un alt titlu Intact, este la limita supravieţuirii).

Deocamdată însă, din informaţiile Paginademedia.ro, negocierile Intact-Ringier stagnează, iar cele două părţi nu au ajuns la o înţelegere.

Contactat de Paginademedia.ro, Ovidiu Ioaniţoaia a confirmat întâlnirea de azi cu Adrian Sârbu. “Am fost să îl salut”, a spus Ioaniţioaia.

Ovidiu Ioaniţoaia, pentru Paginademedia.ro:

Adrian Sârbu este un om care a făcut foarte multe pentru mine în viaţă, m-a ajutat să fac televiziune din nimic. Şi povestea a durat 18 ani. De aceea mă şi duc, din când în când, să îl salut şi să îi mulţumesc”.

Cât despre o colaborare cu grupul lui Adrian Sârbu:

“Discuţiile privind o eventuală reluare a colaborării cu el nu sunt noi durează de mai multă vreme. Nu am însă nicio noutate în această privinţă. Nu este nimic schimbat faţă de acum un an-doi”.

Ce pregăteşte Adrian Sârbu? În sediul Mediafax, unde Adrian Sârbu şi-a mutat biroul au fost văzuţi, în ultima perioadă, oameni de televiziune şi producători de formate şi programe TV. De altfel, potrivit informaţiilor Paginademedia.ro, Adrian Sârbu pregăteşte o afacere de conţinut orientată pe formate de emisiuni.

Citeşte şi: 

Autor: Petrişor Obae petrisor.obaepaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mah oameni buni, ce legătură au audienţele de la pro şi antene aici? aici vorbim despre cum se pregăteşte tov voiculescu să piardă nişte milioane de euro, pentru ca n-o mai aibă ce vinde la ringiers daca nu se mişcă urgent cu gazeta. deci nnu vă mai certaţi, hai sa ne bucurăm cu toţii :)))) mwhahahaaha
  • Poate pentru cei care nu tin cu Steaua, sau nu ii intereseaza fotbalul.
  • Daca in Romania ar fi mai multi oameni destepti decat prosti pro si antena n-ar exista.
  • Da m-am spart de ras, intact si profesionalismul sunt paralele si asa vor ramane, nu ca mediapro se prapadesc de profesionalism.
  • Vedem saptamana urmatoare, joi, ce se intampla...
    E programat meciul de fotbal din Cupa României: Steaua - Avântul Bârsana.
  • Maamuzat primul comentariu Intact Grup cel mai profesionist profesionist la ce la dat faliment. :))
  • Pt un manager conteaza sa aiba rezultate financiare si sa fie apreciat de oamenii pe care ii conduce. Habar n-am cum stau lucrurile la Gazeta, dar inteleg ca pe tine te enerveaza ca aia fac profit?! Bravo lor, rara avis! Mi-ar placea sa-l lase cu ochii in soare pe Voiculecsu, sa nu mai aiba ce vinde el la elvetieni :)
    A, si inca o intrebare pt tine: stii vreun ziar in lumea asta cu tiraj in crestere in ultimii 5 ani, de esti asa scandalizat de scaderile de pe piata din ro?
  • @observator. Cainele moare de drum lung si unul ca tine de grija lui Ioanitoaia si a lui Tolontan. Astia au facut niste ziare si au scos profituri mari, in timp ce tu te taraiai pe coate. Te legitimezi cu ceva ca sa ii poti judeca pe Ioanitoaia si pe Tolontan? Hai, iesi la dialog si pune silabele pe masa!
  • Marea, incredibila, imensa, valoroasa, inegalabila, geniala echipa Tolontan & Ioanitoaia a facut varza vanzarile Gazetei Sporturilor, ziar care se prabuseste in continuu de vreo cinci ani incoace. Ca o fi de vina si criza, e de inteles. Dar parca si baietii astia doi sint uzati in functii. E destul de penibil sa ceri demisiile lui Sandu si Dragomir pe motiv ca s-a plictisit lumea de ei dar tu sa fii de neinlocuit cam de tot atata timp ca astia care au nenorocit fotbalul. Tolo si nea Ovidiu sunt cam ca Ciprian Marica: nu prea mai joaca nimic, dar e convocat la nationala. Asa si astia: ziaru' le moare, dar ei sint mereu in carti, sint managerii anului, fac profit etc.

Trimite un comentariu

sus