Skip to main content

Giga moare, dar nu se predă. CNA le-a dat înapoi licenţa.

 

CNA

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a decis să revină asupra deciziei de retragere a licenţei audiovizuale prin satelit a postului Giga TV, operat de Sonic Media.

Postul intră direct în revizie tehnică şi îşi va relua emisia peste 90 de zile, după cum a solicitat George Harabagiu, manager de proiect, care a vrut păsuire pentru a putea reface echipa şi grila de programe.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a analizat în şedinţa de astăzi o contestaţie depusă de Sonic Media asupra deciziei CNA din 17 septembrie (detalii AICI), când licenţa postului a fost retrasă pe baza art 57, litera b, care spune că licenţa poate fi retrasă în cazul în care deţinătorul licenţei „încetează să difuzeze serviciul de programe pentru care i s-a acordat licenţa audiovizuală mai mult de 90 de zile, pentru motive de natură tehnică, şi mai mult de 96 de ore, pentru orice alte motive imputabile titularului”.

În faţa CNA s-au prezentat George Harabagiu, manager de proiect, mandatat de principalul acţionar al societăţii Sonic Media, şi Daniel Nechita, administrator al societăţii.

George Harabagiu: „Vă prezentăm toate arhivele din perioada 1 iulie 2013 - 20 septembrie 2013. Vă arătăm că emisia Giga TV nu a fost întreruptă mai mult de 96 de ore. Consider că retragerea licenţei Giga TV este interpretabilă”.

Narcisa Iorga, membru CNA, în momentul deliberărilor: „Încep prin a spune că la momentul deciziei am votat împotrivă pentru că acel art 57 litera b nu se susţinea. Toate celelalte probleme pe care le-am găsit evident că trebuiau sancţionate dar nu conform art 57. La data de 10 septembrie, noi am retras licenţa Money TV. Pe 11 septembrie a venit doamna avocat a postului care a solicitat modificarea grilei. Ei nu aveau practic nicio vină pentru că nu au mai retransmis Money tv. Eu cred că putem reveni asupra deciziei având în vedere că este o eroare a Consiliului.”

Răsvan Popescu, membru CNA – Ei au depus arhiva lor. Înţeleg că această arhivă ar dovedi că nu au existat întreruperi de emisie. Cred că în aceste condiţii putem să revenim asupra deciziei.

Decizia de a reveni asupra deciziei a primit şase voturi „pentru” (Florin Gabrea, Valentin Jucan, Narcisa Iorga, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu, Viorel Vasile Buda). Laura Georgescu, Lorand Turoş, Monica Gubernat şi Radu Călin Cristea au votat „împotrivă”.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

Trimite un comentariu

sus