Skip to main content

Guran, despre posibila interzicere a publicităţii pe TVR: Dacă trece de Parlament, plecăm de la TVR

 

moise guran"Dacă această tâmpenie trece de Parlament, eu şi echipa mea vom pleca de la TVR", a scris Moise Guran, realizatorul emisiunii Biziday de la TVR 1, pe blogul biziday.ro.

Publicitate

Afirmaţia a fost făcută după senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat la Parlament (pe 17 octombrie) că va elabora o propunere legislativă prin care să se interzică televiziunii publice să mai primească publicitate.

Realizatorul TV îl critică în termeni duri pe Sorin Roşca Stănescu pentru această iniţiativă.

"Nu vreau să plec (de la TVR - n.r.)! Căci n-am unde să mă duc. N-am unde în acest moment să găsesc o televiziune privată care să mă lase să spun pe post ce îmi trece mie prin cap. Nu poţi avea independenţă editorială fără independenţă finanicară. Aşa că du-te naibii SRS, cu toate interesele din spatele tău şi cu cine te-a băgat în Parlament!", mai spune Moise Guran pe blogul biziday.ro.

Poziţia lui Moise Guran, de pe blogul biziday.ro, în continuare.

"Senatorul PNL Sorin Roşca Stănescu a declarat, joi, la o dezbatere, că în curând Comisia de cultură din Senat va elabora o propunere legislativă prin care să se interzică televiziunii publice să mai primească publicitate.

Eram pregătit pentru desfiinţarea taxei tv. Eram pregătit chiar şi pentru o intrare în insolvenţă a televiziunii publice (se pregăteşte, credeţi-mă). Dar nu sunt pregătit pentru interzicerea reclamelor la TVR. Haideţi să vă explic puţin… Din 2010, de când sunt contractor al Televiziunii publice am avut grijă ca împreună cu oamenii de la vânzări de la TVR să asigur finanţarea emisiunii Ora de Business din surse independente de taxa tv. V-am tot spus că pe mine nu mă plătiţi din taxă. Am mers cu aceşti oameni de la vânzări pe la companii serioase care înţeleg independenţa editorială şi i-am ajutat să încaseze bani din publicitate mai mulţi decât plătea TVR pentru salariile noastre, ale celor care am făcut şi facem această emisiune.

După ce Ponta a pus pe burtă TVR cu Ordonanţa Voiculescu, după ce departamentul de vânzări a fost pus pe burtă de restructurarea TVR, după ce spaţiul de publicitate a rămas cu o încărcare de 40%, m-am dus la conducere şi le-am spus celor de acolo că trebuie să externalizeze această activitate.

Le-am propus să le dau emisiunea gratis şi să le mai aduc şi nişte bani. Pare imposibil la prima vedere, dar nu este. Presupune mai multă muncă însă.

Le-am propus să îmi dea mie 50% din spaţiul de publicitate de pe emisiune (60% fiind nevândut) şi să le dau gratis emisiunile Biziday/Ora de Business. Ba să le mai cumpăr şi nişte spaţii de emisie pentru Clubul Celor Care Muncesc În România. Şi bineînţeles că au acceptat. N-aveau cum să refuze o astfel de ofertă. Cine dracu mai dă gratis lucruri unei instituţii publice, ba îi mai aduce şi bani?

Schepsisul financiar pe care m-am bazat eu constă în faptul că pot cumpăra şi spaţii de la Europa FM şi pot face pachete TV+Radio+Internet. Am angajat un om specializat în vânzări de publicitate şi am reuşit să facem acest mecanism să funcţioneze. Acesta este preţul independenţei editoriale! Să fii în serviciul public, dar să nu iei bani de la stat, să nu faci şpăgi şi să nu depinzi de cine este la putere şi de cine numeşte pe cine în Consiliul de Administraţie al TVR. Se poate!

Acum vine Sorin Roşca Stănescu şi spune – TVR nu va mai avea spaţii de publicitate. Va fi ca BBC-ul. Va fi pe dracu! BBC-ul are un buget de 4,4 miliarde de lire ( 5,2 miliarde de euro) la o taxă tv de 145 lire ( 171 euro), deci de zece ori mai mare decât taxa tv din România.

La noi publicitatea, aşa cum e reglementată acum este obligatoriu în afara programelor. Vreţi să vă spun că oricâtă audienţă ai face pe program audienţa pe break-urile de publicitate scade de zece ori? Că ăsta e modul în care Pro-ul şi Antena reuşesc să ia pe publicitate de patru-cinci ori mai mulţi bani decât ia TVR? Că oricât de bună ar fi emisiunea de dinaintea ta şi oricâtă audienţă ai face tu, îngrămădirea publicităţii în breakuri de opt minute între prorame nu îţi aduce prea mulţi bani?

Că toată legislaţia asta stupidă serveşte oricum intereselor trusturilor media private dar şi dependenţei TVR de cel care are guvernarea la un moment dat? Şi că propunerea dubiosului Sorin Roşca Stănescu adânceşte dependenţa TVR de taxă şi deci de politicieni?

Dacă această tâmpenie trece de Parlament, eu şi echipa mea vom pleca de la TVR. Şi nu vreau să plec! Căci n-am unde să mă duc. N-am unde în acest moment să găsesc o televiziune privată care să mă lase să spun pe post ce îmi trece mie prin cap. Nu poţi avea independenţă editorială fără independenţă finanicară.

Aşa că du-te naibii SRS, cu toate interesele din spatele tău şi cu cine te-a băgat în Parlament!"

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • nadia nitov nadia nitov
    400.000 de privitori in cel mai bun moment! asta pentru 30.000 de euro per editie! mamaaa, ce succes! ma intreb cum se numeste succesul la emisiunile care au peste 1 milion de privitori in cel mai bun minut? emisiunea da de pomana dar se deruleaza in lux. acum daca ar da zana de la ea n-as comenta dar da din banii contribuabililor si asta ma enerveaza!
  • Tabloidus Tabloidus
    Majorarea cu aproximativ 2 lei a abonamentului TVR rezolva problema pierderii publicitatii. Nu va mai sta nimeni cu audientele in brate si stres pentru vedetele TVR. Combinatiile cu achizitii sigur vor ramane in picioare, n-a auzit SRS de asa ceva niciodata. Omu' e vizionar :)))
  • cristi cristi
    DACA ANDREEA MARIN A AVUT ESEC LA TVR E CLAR. CRED CA PE DRAGUSANU VREI SA O VEZI LA TVR?? SUNT PLICTISIT DE FUFELE ASTEA DE 2 BANI CARE APAR NON-STOP PE TOATE CANALELE TV..LASA-TI OAMENII SA VEDEM CEVA MAI BUN SI CLAR LA TVR...NU SE COMPARA CU CIRCURILE CELELALTE ANTENA1 ,PRO SAU KANAL D.PROBABIL CA VREA SA-L VADA PE GUTA SAU SALAM.LASATI-NE BAI CU PORCARIILE ASTEA.MA SIMT MAI RELXAT CAND VAD CEVA INTERESAT LA TVR.STOP CU PORCARIILE.
  • ana ana
    Dar de ce e expirata stimabile ?Pt ca zici tu?Asa expirata cum o vezi a facut pt unii oameni din tara asta ce n-ai facut tu,neamurile tale si toti politicienii la un loc.Pe cine vrei sa vezi la TVR?pe Dragusanu,Cruduta,Leo de la Strehaia?
  • Razvan Alexandru Razvan Alexandru
    Din nou, o pozitie foarte corecta si laudabila a d-lui Guran (pentru care eu am un deosebit respect).
    Doar ca suntem in ajun de an electoral si TVR-ul (ca de altfel mai toata presa) va redeveni miza de rafuieli si incaierari politice. Astfel ca se prea poate ca dumealui sa fie din nou nevoit sa se relocheze. Greu de spus unde, din pacate.
    Dubioasa initiativa lui SRS, in mod clar TVR e scoasa din portia de publicitate (si asa destul de firava) pentru a fi bagata pe gat cu forta contribuabilului.
  • cata cata
    nu cred ca a fost nici un esec , eu o consider una dintre cele mai bune emisiuni din Romania.
  • bebece bebece
    Dar daca s-ar elimina taxa si publicitatea ar fi la fel ca la orice televiziune comerciala?

    Atunci nu cred ca ar mai avea loc Almasence, Marine etc. => hopa management privat :)))
  • alex_2 alex_2
    Dar a fost si madam Teo, mai falsa decat niciodata.
  • telespectator telespectator
    DE CE nu publicati audientele de aseara (duminica, 20 oct) pentru TVR1 ?????!
  • adi adi
    Moise intelege odata ca ceea ce face securistul de Rosca Stanescu nu este altceva decat o manevra care sa duca la marirea taxei TV!!TVR nu vinde oricum publicitate decat 40%din spatiu.Si asa,vezi doamne ,nu va mai fi deloc dar....platiti in plus.Si TVR va iesi in cistig!Pe banii nostrii!Sunt curios cum vede Moise ideea de a se plati taxa voluntar.Cine vrea TVR plateste ,cine nu vrea sa nu plateasca!!Nu ar fi corect?
  • Mark Mark
    De ce nu scrieti despre marele esec al emisiunii Pretuieste viata cu vesnica zana expirata Andreea Marin, emisiune cu un buget imens pe banii romanilor. Cum era de asteptat, o emisiune insipida la fel ca prezentatoarea, fara niciun rezultat sau mesaj in afara de promovarea persoanei si al cultului personalitatii Andreei Marin, a fundatiilor pastorite de aceasta, a sponsorilor turci si a complicilor cu care invarte banii fundatiilor si ONG-urilor.

Trimite un comentariu

sus