Skip to main content

Cazul Dan Cristian Popescu, discutat şi la CNA. Deputatul e supărat pe televiziuni

 

CNADan Cristian Popescu, "deputatul milionar", cum a fost numit de presă, a fost prezent ieri la şedinţa Consiliului Naţional al Audiovizualului pentru a cere sancţiuni în cazul posturilor TV care au tratat, în ultima vreme, subiectul divorţului său.

Publicitate

El a solicitat membrilor Consiliului "sancţiunea maximă" în cazul postului Antena 1. Deputatul a trimis forului audiovizualui o plângere cu privire la o ştire difuzată de Antena 1, în care soţia sa îl acuza că i-a lăsat pe drumuri, pe ea şi pe copilul său, în prag de sărbători.

Paginademedia.ro vă prezintă cum au decurs discuţiile de la CNA, care s-au întins timp de o oră şi jumătate:

Prezenţa lui Dan Cristian Popescu la CNA nu a fost deloc o noutate. În luna noiembrie a anului trecut, el a mai venit în faţa Consiliului pentru a reclama o altă ştire legată de divorţ, la momentul respectiv difuzată de postul Kanal D.

În şedinţa din 14 noiembrie, CNA a somat public postul Kanal D, pentru ştirea "Divorţ de milioane!", difuzată în cadrul programului prezentat de Christian Sabbagh.

Informaţia care a stat la baza ştirii discutate de CNA a fost prezentată iniţial pe prima pagină a ziarului Evenimentul zilei, la începutul acestei săptămâni.

Forul a vizionat ieri nu doar ştirea de la Observatorul Antenei 1, care a fost reclamată de deputat, ci şi o ştire difuzată de B1 TV.

Audierile pe acest caz au durat mai bine de o oră, dar nu au dus la niciun rezultat, nu s-au făcut nici propuneri de sancţionare. Cele două posturi luate în discuţie au scăpat fără sancţiuni.

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, filmul unei dezbateri CNA de aproape o oră şi jumătate pe cazul deputatului de la Forţa Civică.

Dan Cristian Popescu, deputat în Parlamentul României (partidul - Forţa Civică):

Apropo de ştirea dată de la Antena 1 şi reluată de Antena 3. In urma notificării (din 7 ianuarie), dânşii au înţeles că nu trebuie să-mi dea imaginea şi mi-au dat imaginea special blurată.

Eu înţeleg că blurezi o faţă când se află într-o poză pe care vrei să o arăţi. Dar când dai faţa blurată a cuiva ca să se înţeleagă despre cine vorbeşti cred că o faci special. (...) Mi-a fost dată uşa apartamentului, uşa blocului şi s-a spus în acelaşi context că sunt o persoana foarte bogată. Nu este normal să se dea adresa mea şi să se dea informaţii asupra stării mele materiale. Vocea din OF la ştirea Antenei 1 spunea lucruri certe, nu punea nicio urma de indoiala, cu toate că nu prezintă nicio dovadă cu privire la cele relatate de fosta mea soţie, cu care sunt într-un proces de divorţ.

Astăzi (ieri, 9 ianuarie) a fost ziua de partaj, pe o suma foarte mare si consider că toată acea declaraţie a avut ca principal scop influentarea deciziei din instanţă. În ştirea Antenei 1 se dau informaţii neadevărate că aş avea 100.000 de metri de teren la Frumuşani, două case în Florida, vilă în Bucureşti, conturi de o valoare de ... Ştirea nu este documentată, este o înseilare de minciuni. Sunt lucruri neadevarate.

Radu Călin Cristea, membru CNA:

Vreau să spun că sunt de acord cu Christian Mititelu că CNA-ul n-ar trebui să acorde niciun fel de prioritate, celeritate eventualelor plângeri formulate de oameni politici indiferent de unde vin ei.

Dan Cristian Popescu: Dar nu s-a întâmplat acest lucru.

Radu Călin Cristea:

Sunteţi excepţia excepţiilor. Aţi mai fost încă o dată, acum două luni (14 noiembrie 2013), când aţi reclamat postul Kanal D. Atunci aţi primit oarecum satisfacţie că în urma plângerii dumneavoastră radiodifuzorul s-a ales cu o somaţie.

E o anumită inadvertenta. Citati Antena 1 şi spuneţi că ştirea a fost preluată şi de Antena 3. Noi nu avem nicio dovadă că ştirea a fost preluata pe Antena 3, având în vedere rapoartele pe care le avem de la monitorizare. (...)

Am văzut o uşă de locuinţă, n-am văzut date de identificare, care ar putea să vă creeze probleme.

Deputatul de la Forţa Civică: S-a dat o imagine in care se vedea adresa.

R.C. Cristea:

Aţi schimbat într-adevăr iala de la uşă? Soţia dumneavoastră mai putea intra acolo sau nu?

D.C.P.: Nu înţeleg întrebarea...

R.C. Cristea:

Domnia sa spunea că la domiciliul conjugal i s-a schimbat iala ...

D.C.P.:

O sa va raspund din curtuazie, cu toate că întrebarea nu cred că îşi are locul...
Eu nu am solicitat sa se judece cu celeritate. Cazul poate ca a dus la acceptarea ca sa se judece astazi.

Eu nu am solicitat să se judece cu celeritate. Am făcut ieri plângerea (8 ianuarie) şi cazul probabil a dus la acceptarea ca să se judece astăzi. , plangerea nu am spus sa se judece cu celeritate. Am crezut ca asa se procedeaza. Daca am facut ieri plangerea m-am gandit ca intra azi pe ordinea de zi.
Sotia mea a introdus aceasta cerere de divort.

Laura Georgescu, preşedintele CNA:

Cazul a fost luat în discuţie astăzi pentru că se vorbeşte de un copil. Am spus ca a fost a fost invocat copilul, pentru ca stirea este comentată.

Preşedintele CNA a invocat aici legislaţia privind protecţia minorului, care are în vedere "înteresul superior al copilului".

DCP:

În plângerea mea făcută pe site-ul CNA nu am cerut celeritate. Şi am crezut tot timpul că aceste plângeri se judecă în prima şedinţă. Dacă am făcut ieri plângerea (8 ianuarie), m-am gândit că astăzi (9 ianuarie) se va judeca. (...) Îmi cer scuze dacă am stricat ordinea firească.

Apropo de întrebarea finală, vă răspund din curtoazie, nu are nicio legătură cu sensul prezenţei mele aici. Este o întrebare care ţine de procesul de divorţ. Pot să vă spun că soţia mea a intentat proces, a părăsit domiciliul, are unde să stea, sunt apartamente comune, pe care le are în administrare.

Radu Călin Cristea: Dar acel apartament nu este un bun comun?

Nu. Aici este o discuţie juridică. Intru într-o discuţie jenantă pentru locul în care ne aflăm. Dreptatea cred că trebuie s-o facem în instanţele de judecată. (...) Pentru liniştea celor de aici, nu se punea problema că nu avea unde să stea. Povestea se petrece în urmă cu trei săptămâni, de pe 21 decembrie şi până pe 7 ianuarie s-a stat undeva, nu s-a stat în stradă. Scopul pe care cred că l-au avut aceste ieşiri a fost procesul de astăzi. (...) Sunt două procese, pe divorţ şi pe partaj. În ştire se vorbeşte de cineva care nu are bani, dar a angajat detectivi privaţi, luni de zile. Sunt nişte inadvertenţe.

Radu Călin Cristea:

Având în vedere faptul că ocupaţi o funcţie publică, în Parlamentul României, trebuie să ştiţi că presa este presă, nu este întotdeauna curtenitoare şi dacă le oferiţi şi subiecte din plin...

DCP: Consider că am fost o victimă

Consider că tocmai am fost o victimă. Imi pare rau, în plan personal, că am ajuns la acest divort, dar lucrurile nu au depins doar de mine. Întotdeauna într-o căsnicie e nevoie de două persoane.  (...)

Radu Călin Cristea:

Dumneavoastră spuneţi că numărul de case, apartamente, terenuri şi bani sunt inexacte.

DCP:

Nu, sunt false!

Nu, nu am 100.000 de mp în comuna Frumuşani, nu am două case de vacanţă în Florida, nu am o vilă în Bucureşti şi nu am trei milioane de euro în conturi.

Christian Mititelu, un alt membru CNA:

Data trecută când aţi venit aţi spus că nu aveţi două apartamente în California, ci în Florida.

D.C.P.:

Da, am două apartamente în Florida, nu două case de vacanţă. (această replică a stârnit zâmbete în sala de şedinţă - n.r.). Din punctul meu de vedere aceste informaţii sunt false. Cei de la Antena 1 nu s-au obosit să se uite pe declaraţia mea de avere care este publică şi au scris tot ce este acolo într-o manieră inexactă.

Christian Mititelu: În limbajul curent se vorbeşte de case, nu de apartamente.

D.C.P:

Da, dacă vreţi, am două case în Florida, dar nu am 100.000 de mp în Frumuşani.

Am vrut să arăt faptul că a fost o ştire tendenţioasă, câţi metri de teren sunt, câte case sau apartamente.... Când se intră într-o zonă maximală, cred că ştirea s-a vrut tendenţioasă.

Christian Mititelu:

Trebuie sa stiţi că presa tinde să facă astfel de lucruri. Dacă sunteţi totuşi parlamentar trebuie sa va asteptati la lucruri de genul acesta. Aveţi o sensibilitate foarte mare la informaţii care sunt incomplete sau tendenţioase, care pe fond nu pot fi complet contestate. Tocmai domneavoastră ca parlamentar sa spuneti ca un judecator poate fi influentat de o ştire dată cu o seară înainte...

Deputatul Forţa Civică: 

Eu nu am spus că un judecător poate fi influenţat. Am spus, în sensul în care cred eu că soţia mea a făcut aceaste declaraţii, crezand dânsa ca va influenta judecătorul. Nu am o sensibilitate, dar este şi dreptul meu, ca cetăţean, să cer CNA-ului şi după aceea instanţei să mi se apere drepturile. Nu înseamnă că am plâns peste noapte. Este dreptul meu, care a fost încălcat, şi cer dreptate aici.

Aşa cum data trecută v-am cerut ca dumneavoastră se decideţi o sancţiune minimă pentru cei de la Kanal D (în şedinţa din 14 noiembrie, CNA a somat public postul Kanal D, pentru ştirea "Divorţ de milioane!", difuzată în cadrul programului prezentat de Christian Sabbagh - n.r.).

Astazi o să cer o sancţiune maximă pentru cei de la Antena1. (...) Pentru cei care mi-au încălcat drepturile, după ce au fost notificaţi în clar de drepturile mele, proprietatea imaginii şi numele meu, consider că trebuie să se dea o sancţiune maximă pentru a se preveni alte întâmplări asemănătoare. Nu vreau să influenţez decizia dumneavoastă, am cert ce mi se pare mie că s-ar cuveni în acest caz.

Întrebat de ştirea de la B1 TV, deputatul de la Forţa Civică a spus că nu ştia, dar i se pare puţin mai grav pentru că nu i s-a blurat faţa.

Întrebat de Radu Călin Cristea de ce nu a solicitat un drept la replică, Dan Cristian Popescu a spus că i-a rugat pe cei de la Antena 1 să nu-i folosească numele, imaginea şi nici să nu difuzeze imagini cu proprietăţile sale.

"Am spus că nu voi comenta pentru că nu vreau să fac public un aspect al vieţii mele private (...) Nu cred ca viata mea privata trebuie sa fie judecata publica, nu ma intereseaza sa castig simpatia publicului in acest caz. Nu vreau sa se vada un razboi public. Nu traiesc in show-biz", a spus deputatul, în faţa membrilor CNA.

Ce a spus apărarea? Argumentele posturilor Antena 1 şi B1 TV

Mirela Bomboe, reprezentantul trustului Intact la CNA:

Considerăm nejustificată reclamaţia. Este adevarata ca noi am primit o notificare prin care solicita sa i se protejeze imaginea si viata privata, dar si un drept la replica, care făcea referire la actuzatii facute în general de presa scrisa si nu de reportajul nostru. Având în vedere cele două documente, a fost contactat tocmai în vedere obţinerii unei înregistrări a dreptului la replică, domnul deputat afirmând că nu doreşte acest drept la replică pentru că reiterează dorinţa dumnealui de a i se proteja imaginea. Imaingea în cele două reportaje a fost protejată, nu am dat numele domnului deputat, nu i-am prezentat imaginea, uşa apartamentului este o uşă ca oricare alta, nu prezintă indicii care ar putea să o localizeze, într-o anumită zonă, la o anumită adresă, la fel şi uşa blocului. Noi am plecat de la acel comunicat al soţiei dumnealui şi s-a făcut acest material. Noi nu i-am adus niciun fel de acuze. Nu considerăm justificate acuzaţiile care s-au adus aici. (...) Viata unui parlamentar trebuie să fie un model atât în viaţa privată, cât şi în cea publică.

Rareş Aniţa, reprezentatul B1 TV la CNA:

Noi suntem deschişi către orice fel de drept la replică.

Reacţiile membrilor CNA, după mai bine de o oră de audieri şi vizionări pe acest caz:

Monica Gubernat, membru CNA:

Identitatea domnului deputat a fost protejata la Antena 1, soţia deputatului a fost cea care a oferit informaţiile. (...) Elementele de identificare nu au fost prezente de Antenă. La postul B1 TV a fost spus numele deputatului.

Christian Mititelu, membru CNA:

Notificarea trimisă presei (acum două luni şi pe 7 ianuarie - n.r.) nu face decât să stârnească şi mai mult curiozitatea jurnaliştilor. Imaginati-va ca toti senatorii şi deputaţii ar depune astfel de notificări. Eu cred că Atenele au suflat şi în iaurt, prin faptul că i-au blurat imaginea şi nu i-au spus numele pe post. Nu au dat numele, au spus ca este unul dintre cei mai bogati, sunt atâţia politicieni bogaţi. (...) Realitatea este că dânsul vrea protejarea imaginii, nu blurarea fotografiilor. (...) Soţia si-a asumat răspunderea asupra declaraţiilor facute, dacă au fost mincinoase, este o problema între cei doi şi se poate rezolva în instanţă.

Florin Gabrea, membru CNA:

Ancheta în cazul de faţă este o chestiune privată. Presa trebuie să urmăreasca în ce măsură dânsul fură, în ce măsură dânsul încalcă legea, în ce măsură dânsul face ce nu trebuie să facă s.a. În tot acest eşafodaj, în care noi susţinem că că presa în inocenţa ei a venit să aducă lumină publicului, într-o problemă în care nu priveşte pe nimeni, întrucât este un domeniu privat. Divortul domnului deputat de soţie nu are nicio legatură cu nimic, chiar dacă dânsul îşi bate nevasta acasă sau nu şi-o bate. Daca presa intevine în această problemă făcând însă şi parti-pris-uri. Domnul deputat a spus că dumnealui nu poate să răspundă la întrebări care ţin de competeţa juridică. Inteleg ca noi trebuie sa discutam si sa facem propuneri... Eu sunt convins că onoratul Consiliu nu va "intra la rupere", cum spune Mircea Badea, în cazul de faţă.

Christian Mititelu, membru CNA:

Este normal că şi viata privata a unui politician sa fie examinată. A spune ca presa nu are dreptul sa se amestece, e o forma de cenzură.

Răsvan Popescu, membru CNA, fostul preşedine al instituţiei:

Posturile respective si-au luat o serie de precautii. Sunt posturi care nu i-au dat imaginea. Cât priveşte copilul, nu i s-a spus numele, nu i s-a dat adresa, nu consider că a fost expus s.a. Nu mi se pare un caz sancţionabil.

Christian Mititelu: Datorita intimidării.

Cristina Trepcea, membru CNA:

În campaniile electorale nu vorbesc doar despre propunerile lor legilslative, se prezintă ca omanei, bineînţeles că va conta şi ce fel de oameni sunt. E normal ca televiziunile să se intereseze ce fel de oameni sunt. Integritatea unui om are legătura cu promisiunea lui facută faţă de o femeie sau faţă de un copil.

Final, în coadă de peşte

În final, după o oră şi jumătate de dezbateri, după cum a remarcat şi Florin Gabrea, nu s-a ajuns la nicio decizie. Nu au existat nici propuneri de sancţionare din partea membrilor CNA.

La şedinţa CNA au participat următorii membri: Florin Gabrea, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda (vicepreşedinte), Laura Georgescu (preşedinte), Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Saptamanul Catavencii a publicat la data de 6 septembrie 2013 un articol intitulat "Deputatul Dan Cristian Popescu a fugit de acasa fara nevasta", in care apare inclusiv numele misterioasei femei pentru care parlamentarul si-a parasit nevasta:
    "Ultima dată când a fost văzut în public, Dece Popescu palpita de sete de imagine publică. Când Crin Antonescu a confiscat mișcarea liberală, iar în jurul crinului au început să înflorească doar spinii și ciulinii, Dece Popescu a fugit, anul trecut, din organizația PNL sector 2 și s-a înscris în la Forța Civică a lui MRU. De mână cu PDL și PNȚCD, în măreața ARD, a reușit să câștige un mandat de deputat și și-a finanțat campania din resurse proprii. Ajuns la niște nevoiași notorii, Dece Popescu n-a mai băgat mâna în buzunar ca odinioară, deși declarația sa de avere ne arată că ar avea de unde să-și plătească sejurul la forțoșii civili. Partea proastă e că Dece Popescu își împarte averea pe din două cu soția, Anca Roxana. Partea nasoală e că, uneori, când fugi, nu te mai poți opri. Așa se face că Dece Popescu și-a continuat fuga, tăind-o de acasă. Cu fugara de la PSD, Magda Bistriceanu, confundată cu însăși imaginea social-democraților, care fugise câteva nopți de acasă cu Mircea Geoană. De când a fugit în lume cu Măgduța, nu mai are nevoie de imagine publică Dece Popescu. Dece Popescule?"

    Cornel Ivanciuc

Trimite un comentariu

sus