Skip to main content

Război Jurnalul Naţional - EVZ. Jurnalul, un nou atac la „banda celor 7". EVZ răspunde cu „un pamflet"

 

Presa de azi, 20 ianJurnalul Naţional continuă atacurile la adresa celor şapte jurnalişti, printre care se numără Ion Cristoiu, Robert Turcescu şi câţiva jurnalişti ai EVZ.

Publicitate

Evenimentul zilei reacţionează sub forma unui pamflet. "La linşajul mediatic, EVZ răspunde în numele Bandei celor 7: Zâmbiţi, vă rog!", titrează astăzi cotidianul condus de Dan Andronic, el fiind de asemenea una dintre ţintele ziarului Jurnalul Naţional.

"Campanie de o toxicitate fără precedent la adresa presei independente, în general, şi a Evenimentului zilei, în special, lansate de Antena 3 şi de Jurnalul Naţional, am ales să-i răspundem cu zâmbetul pe buze, cu umor, cu o glumă, cu un pamflet. Pentru că de nimic nu se teme prostia mai tare decât de răs", scrie EVZ, în ediţia de astăzi.

"Banda celor 7" şi-a pus patronul la muncă", este titlul de pe prima pagină a ziarului Jurnalul Naţional.

Jurnalul Naţional de astăzi:

"Ca să îşi sporească forţa, cei de la Evenimentul zilei l-au pus la treabă chiar pe marele lor patron. Credem că semnătura De Constantin, sub un nou atac la adresa JN, este a domnului George Constantin Păunescu".

CONTEXT. În articolul apărut în Jurnalul Naţional vineri, 17 decembrie, mai mulţi jurnalişti erau "executaţi" într-un material care abunda în jigniri la adresa a ceea ce ziarul numeşte “banda celor 7”, după cum Paginademedia.ro a scris AICI.

“Jagardele”, “haimanale”, “pupincurişti” erau doar câteva din apelativele folosite de JN (17 ianuarie) la adresa jurnaliştilor Ion Cristoiu, Robert Turcescu, Dan Andronic (directorul general al EVZ), Silviu Sergiu, Andreea Pora, Mircea Marian şi Dan Tăpălagă.

Alte titluri din presa de astăzi:

  • Adevărul spune Adevărul despre Unirea cu Moldova. O echipă Adevărul a mers în Republica Moldova pentru a afla cât de mult îşi doresc oamenii de peste Prut unirea.
  • Ziarul Financiar publică un interviu cu Treichl: BCR a terminat cu tăierile şi este gata gata să se reapuce de business. Publicaţia mai precizează că şeful Erste Group se declară încrezător că cehul Tomas Spurny, CEO al BCR din aprilie 2012, va fi şi un bun manager de creştere, chiar dacă este recunoscut doar ca expert în procese de restructurare.
  • România liberă face analiză asupra viitoarelor alegeri europarlamentare. Alegerile care pot schimba strategii. Cum se pregătesc puterea şi opoziţia de europarlamentare. 
  • Gazeta Sporturilor deschide ediţia de astăzi cu o remarcă critică la adresa lui Bute, care a pierdut în faţa lui Jean Pascal, în meciul de duminică dimineaţa: Parcă te-a antrenat Piţurcă!
  • Ziarul Click!, pe copertă cu sora lui Moni care a avut o petrecere de 150.000 de euro de la iubitul arab.

Citeşte şi:

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • ion ion
    nimic concludent.
  • alex_2 alex_2
    vroiau sa spuna independenta de Felix
  • mirceA mirceA
    EVZ, presa independenta ???!
    :)))))))))))))))))))))))))))))

Trimite un comentariu

sus