Skip to main content

AUDIENŢE. Cum au început sezonul Las Fierbinţi şi O săptămână nebună, la Pro TV

 

las fierbinti

Publicitate

Serialele de la Pro TV, Las Fierbinţi şi O săptămână nebună, au început sezonul în forţă. Postul din Pache Protopopescu a condus seara de joi cu audienţa înregistrată de cele două producţii româneşti, difuzate în intervalul 20.30 - 22.30.

Paginademedia.ro prezintă în continuare audienţa înregistrată de Pro TV cu cele două seriale la început de sezon.

Las Fierbinţi, aproape trei milioane de telespectatori în fiecare minut

NAŢIONAL. Noul sezon al serialului de comedie a condus pe toate targeturile. La nivel naţional, producţia a avut aproape trei milioane de telespectatori în fiecare minut, de aproape trei ori mai mulţi decât Antena 1, care a difuzat o comedie romantică: Vrei să te însori cu mine?

URBAN. La oraşe, Las Fierbinţi a avut 1,5 milioane de privitori, în timp ce Antena 1 era urmărită de 685.000 de persoane. Locul al treilea a fost al postului Naţional TV, care a difuzat un serial indian, Suflete pereche.

COMERCIAL. Pe publicul comercial, cu vârste între 18 şi 49 de ani, serialul de comedie a fost urmărit de aproape un milion de persoane. Antena 1, ocupanta locului doi, a avut 426.000 de privitori.

Audienţa posturilor TV de joi, 13 noiembrie, pe intervalul Las Fierbinţi (20.30 - 21.30):

Post URBAN Post NATIONAL
Pro TV 1.540.000 de persoane (14,7 rating) Pro TV 2.958.000 (15,6)
Antena 1 685.000 (6,5) Antena 1 1.014.000 (5,3)
National TV 377.000 (3,6) Acasa 770.000 (4)
Acasa 344.000 (3,3) National TV 691.000 (3,6)
Antena 3 322.000 (3,1) Kanal D 576.000 (3)

O săptămână nebună, cu Paul Ipate, aproape două milioane de telespectatori

Noul serial Pro TV, cu Paul Ipate şi Horaţiu Mălăele în distribuţie a condus de asemenea în audienţe, dar cifrele au fost ceva mai mici decât ale serialului Las Fierbinţi.

NAŢIONAL. Serialul de pe Pro a fost urmărit în fiecare minut de aproape două milioane de telespectatori din întreaga ţară. pe acelaşi tronson, Antena 1 avea 1,2 milioane de privitori. Postul de ştiri Antena 3 a urcat pe locul trei, după ora 21.30, cu o medie de 598.000 de telespectatori.

URBAN. Pro TV a avut la oraşe o medie de 972.000 de telespectatori. Pe acest tronson, Antena 1 a fost la mică distanţă de Pro TV, cu o medie de 871.000 de privitori. Antena 3 a avut locul trei şi la oraşe, fiind urmărit de 402.000 de persoane.
COMERCIAL. Pe publicul cu vârste între 18 şi 49 de ani, serialul cu Paul Ipate a fost urmărit de aproape 700.000 de persoane. Locul al doilea a fost al Antenei 1, cu o medie de 561.000 de privitori.

Audienţa posturilor TV de joi, 13 noiembrie, pe intervalul O săptămână nebună (21.30 - 22.30):

Post URBAN Post NATIONAL
Pro TV 972.000 (9,3% rating) Pro TV 1.905.000 (10)
Antena 1 871.000 (8,3) Antena 1 1.238.000 (6,5)
Antena 3 402.000 (3,8) Antena 3 598.000 (3,1)
Kanal D 306.000 (2,9) Kanal D 589.000 (3,1)
Acasa 251.000 (2,4) Acasa 507.000 (2,7)

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Stai linistit mile ca Next Star nu va bate niciodata PRO TV pe targetul comercial 18-49, target pe care nici anul trecut nu a fost in stare sa bata Las Fierbinti in inervalul de intersectie al celor doua programe. Iar rating de 17 puncte cat a facut Las Fierbinti pe acelasi target nici o emisiune a antenei 1 nu va avea in veci, saracii doar viseaza sa ajunga la asemenea performanta.
    Tu trebuie sa intelegi la fel si ceilalti fani Intact ca PRO TV nu are concurenta in randul televiziunilor comerciale si asta pentru ca acest public tanar este cel atasta de statia din Pacheprotopopescu. Pentru acest public 18-49 Antena 1 ar da orice dar nu pot mai mult si asta din simplul motiv ca publicul atasat de postulu Intact este unul
    preponderent in varsta si spun asta fara sa-i jignesc pe cei in varsta!
    Antena 1 tot incearca sa isi atraga acest public de mult timp dar nu a reusit. Ba mai mult abea de la sfarsitul anului trecut au anunat oficial si ei ca noul target al statiei va fi comercial 18-49 dar e greu sa scapi de cei care sunt atasati de tine peste noapte.
  • si mai sunt 2 variante :
    - au citit mai mult de 2 carti
    - au vazut niste seriale bune de afara.
    sau si una si alta. tu cu siguranta nu esti in niciuna din aceste categorii.
  • Pai qwerty descrie perfect lumea votantului usl! oamenii inteligenti rad de ei.Implicit si de tine uslamistule!
  • Cinespune ca Las fierbinti nu este un serial ff bun,ala ori dus cu pluta,ca sa nu zic cretin,ori lucreaza la Intact!
  • Las Fierbinti este un serial cu inculti, pentru inculti. Niciun om care a deschis macar o carte de-a lungul vietii nu se poate uita la asa ceva. Din pacate, aia 3 milioane merg la vot odata la patru ani.
  • @Expertul F.C.:esti cu Infosys-ul deschis, in biroul tau din Pache?
  • Cum sa te uiti la Las Fierbinti? A, stiu, ptr maestrul poponete. Sa bobonete. Continuati retarzilor sa-l priviti pe serialul nepereche
  • MIE MI-A PLACUT O SAPTAMANA NEBUNA ESTE UN SERIAL FOARTE BUN CHIAR DACA ARE LA BAZA UN FORMAT STRAIN . AUDIENTE PE MASURA BRAVO APROPO SI TELENOVELA O NOUA VIATA DE LA ACASA E TARE . .
  • @paginademedia, Postati si ratingul pentru targetul commercial! Daca nu ma insel! Episodul difuzat aseara , a fost cel mai urmarit din istoria serialului Las fierbinti, pe comercial.

Trimite un comentariu

sus