Skip to main content

CNA reanalizează sancţiunile date B1 TV şi Antenei 3 de 70.000 şi 50.000 de lei

 

Robert Turcescu

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului va reanaliza mâine sancţiunile pentru posturile B1 TV şi Antena 3 de 70.000 de lei, respectiv, 50.000 de lei.

Reanalizarea sancţiunilor a fost solicitată de trei membri CNA: Narcisa Iorga, Valentin Jucan şi Florin Gabrea, după cum paginademedia.ro a scris AICI

„Amenzile sunt disproporţionate în raport cu motivele invocate de Consiliu în sancţionarea celor două posturi. (...) Posturile Antena 3 şi B1 TV sunt invers proporţional amendate", a explicat săptămâna trecută Narcisa Iorga, pentru Paginademedia.ro.

B1 TV a fost amendat, pe data de 6 februarie, cu suma de 70.000 de lei pentru afirmaţiile făcute în cadrul a două ediţii ale emisiunii Sub semnul întrebării, realizate de Robert Turcescu. Mai exact, într-una dintre ediţii, Turcescu, alături de invitaţii săi, a vorbit despre „marţea nagră”, spunând, printre altele: „Ăştia care au pus la cale practic o lovitură de stat, au amputat Codul Penal ridicându-se deasupra legilor”. Într-o altă ediţie a fost prezentat un interviu cu Dan Puric, în care acesta afirma că România este condusă de „un stat mafiotic”. Ulterior, în şedinţa din 6 februarie, CNA a decis să pună sub aceeaşi amendă şi două ediţii ale emisiunii Ring TV despre cazul Elodia.

De cealaltă parte, Antena 3 a fost sancţionată cu 50.000 de lei pentru o ediţie a emisiunii Sinteza zilei, din 14 ianuarie, pentru denigrarea Andreei Pora.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Dna Maria Preda, imi cer scuze ca trebuie sa va corectez, ati gresit la editarea postului. Nu este vorba de B1, ci de Antena 3. Tov. Voiculescu finanteaza trustul Intact Media, mare parte din CNA si multe altele. Si cum bine intelegem, o parte din romani , nu cei de la B1 sunt favorizati, ci Antena 3.
  • Serios? De ce este favorizat B1 de CNA? E absurd ce se intampla.
  • este clar ca nu le sunteti simpatic,desi ei fac nenumarate gafe,jicnesc si injura fara nici o rusine,cei de la antene ,continua sa fie tolerati de cna...pacat...se duce tara asta de rapa!rusine celor care au contribuit la distrugerea acestei natii!

Trimite un comentariu

sus