Skip to main content

Un membru CNA îi cere demisia şefului TVR, Stelian Tănase

 

Sursa foto: Mediafax Foto, Răzvan Chiriţă
Sursa foto: Mediafax Foto, Răzvan Chiriţă

Publicitate

Valentin - Alexandru Jucan, membru al Consiliul Naţional al Audiovizualului, îi cere demisia directorului general interimar al TVR, Stelian Tănase, într-o scrisoare deschisă remisă Paginademedia.ro.

"Vorbiţi deja despre insolvenţa TVR. Dacă doar atât constataţi că se mai poate face, vă rog prezentaţi-vă demisia de urgenţă!", se arată în scrisoarea adresată de Jucan lui Stelian Tănase.

Membrul CNA mai spune că "în faţa dezastrului economic în care se zbate" TVR, "domnul Stelian Tănase cere milostenie la Guvern. Altfel spus vinde televiziunea publică politicienilor (şi nu numai)".

Scrisoarea membrului CNA Valentin Jucan vine la câteva zile după ce Stelian Tănase, şeful interimar al Televiziunii Române, a declarat într-un interviu acordat Mediafax că "TVR este în pericol să intre în incapacitate de plată chiar în acest an, precizând că instrumentele pentru salvarea televiziunii se află la Guvern şi la liderii politici".

Jucan spune că în aceste condiţii nu mai poate fi "deloc" vorba de "presă liberă" şi îi cere lui Tănase să oprească "aceste demersuri care încalcă spiritul şi litera Constituţiei României".

Paginademedia.ro vă prezintă, în continuare, scrisoarea deschisă adresată de Valentin Jucan directorului general interimar al Televiziunii Române.

"Avem televiziune publică. Cum o distrugem? Simplu: mergem cu ea la Guvern.

Asist, de aproape două săptămâni, la neputinţa conducerii TVR. Mai întâi constată că nu este vorba de BBC, apoi descoperă că sunt prea mulţi angajaţi şi prea puţine maşini în parcul auto; urmează responsabilii editoriali să fie puşi la punct, o mică cenzură, taxa tv. Se schimbă componenţa politică a Guvernului şi... "ajutor! Ponta, ajută-mă!".

În faţa dezastrului economic în care se zbate "televiziunea liberă a ţării", domnul Stelian Tănase cere milostenie la Guvern. Altfel spus vinde televiziunea publică politicienilor (şi nu numai). Mai vorbim despre "presă liberă"? Deloc.

Domnule Tănase, de ce nu cereţi un audit intern, urmând ca cei responsabili să răspundă pentru jaful din TVR? Doriţi ştergerea datoriilor. Nu există aşa ceva! Acele datorii "şterse" vor fi achitate tot din buzunarul contribuabilului, acelaşi care achită taxa tv. Doriţi ştergerea datoriilor cu preţul independenţei editoriale? Asta faceţi atunci când afirmaţi că "Ponta este singura şansă".

În calitate de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, garant al interesului public, vă solicit să opriţi aceste demersuri care încalcă spiritul şi litera Constituţiei României.

Vorbiţi deja despre insolvenţa TVR.
Dacă doar atât constataţi că se mai poate face, vă rog prezentaţi-vă demisia de urgenţă!" (scrisoarea semnată de Valentin Jucan, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului)

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Horea Horea
    Erata: lucreaza
  • Horea Horea
    @mad
    Sîrbu nu lucreaya pe ... lei!
  • Victor Victor
    Buna asta, foarte buna !
  • mad79 mad79
    Ar trebui sa-l aduca pe Sarbu la TVR,acum ca nu mai e la ProTv :)
  • sihastrila sihastrila
    Are dreptate domnul Jucan. ST doar s-a vaicarit de cand a ajuns la TVR. Pana si Elvis a apucat problema mai barbateste. Dezamagitor... Vantu stie mai bine.
  • Victor Victor
    Haide Clujul, pe ei !!!
  • nadia nitov nadia nitov
    cum dracu e in insolventa dar cumpara 140 de masini care costa 2.976.000 de euro? ori esti falit si nu cumperi nimic, nu angajezi, ca doar de aia am fost dati afara, nu platesti colaboratori de parca ai fi regele soare si dupa tine potopul, ori nu esti si spargi banu' ca doar e public! de nu si-au facut aia ai lui saftoiu birouri cu dus si parchetul cel mai scump din romania, de zeci de mii, daca nu sute de mii de euro! BANI SUNT, dar pentru lei nu pentru catei! ce anchete ar merita figurantii astia! cand ai un salariu de 89.243 pe luna mi-ar fi rusine sa vorbesc de insolventa! nici prim ministrul nici presedintele romaniei nu incaseaza atatia bani de la buget! :( de acord cu domnul juncan, demisia plangaciosului, care arunca cu sutele de mii de euro in buzunarele prietenilor dar in public se preface falit! ba, mai vrea si iertarea datoriilor. marele devalizator lazescu isi oferise "decat" 168.000 de lei salariu lunar! :( are si dosar penal si nici in ziua de azi nu l-a intrebat nimeni cand va da socoteala pentru dezastrul facut bietei tvr! :(

Trimite un comentariu

sus