Skip to main content

Prima amendă pentru Antena Stars. 10.000 de lei pentru denigrarea Aurei Urziceanu

 
Mihai Morar
Mihai Morar

Mihai MorarLa aproximativ patru luni de la lansare, Antena Stars, fosta Antena 2,  a primit prima amendă de la CNA.

Publicitate

Postul a fost sancţionat cu 10.000 de lei de Consiliul Naţional al Audiovizualului pentru prejudicierea imaginii Aurei Urziceanu şi pentru încălcarea demnităţii acesteia în cinci ediţii ale emisiunii Răi da' buni.

„Ce s-a întâmplat în această campanie de cinci emisiuni încalcă dreptul la demnitate al doamnei Aura Urziceanu", a spus Narcisa Iorga, membru CNA.

În cinci ediţii ale emisiunii Răi da' buni, difuzate de Antena Stars în perioada 3 - 13 martie, Mihai Morar a dezbătut presupusele postări pe blogul personal al cântăreţei, în care aceasta îşi jignea colegii de breaslă.

În câteva emisiuni a fost prezent şi Radu Muşetescu, care s-a prezentat drept un apropiat al cântăreţei şi care a denigrat-o pe Aura Urziceanu. El a fost cel care a postat, în numele Aurei Urziceanu, o serie de afirmaţii jignitoare la adresa unor colegi de breaslă ai artistei.

„Imediat: Aura Urziceanu, jigniri inexplicabile: 'Marcel Pavel, un dement şi un isteric!'", a sunat unul dintre titlurile afişate pe ecran în timpul emisiunii Răi da' buni, din 3 martie.

CNA a aluat în discuţie emisiunile realizate de Mihai Morar la Antena Stars ca urmare a unei sesizări primite din partea Aurei Urziceanu.

„Subsemnata Aura Urziceanu (...), vă solicit asistenţa, având în vedere că de circa o lună şi jumătate sunt hărţuită şi ameninţată de cetăţeanul român, Radu Muşetescu (...). Domnul Radu Muşetescu ar fi fost invitat inclusiv în emisiuni de televiziune, în care a continuat seria de denigrări la adresa mea, de exemplu, în emisiunea Răi` da buni a postului TV Antena Stars", se arată în reclamaţia semnată de Aura Urziceanu.

Radu Muşetescu, în ediţia din 6 martie a emisiunii Răi da' buni:

"Şi mai mult de atât, pe blog, în biografia dânsei, scria foarte clar şi am să vă citesc câteva rânduri: Aura are timp de 2 ani turnee, în Statele Unite şi Japonia după care renunţă, datorată unor practici specifice celor de culoare şi anume, cocaină. Aurei i s-a propus să se alăture obiceiurilor orchestrei de a consuma droguri, sub pretextul că acestea aduceau mai multă rezistenţă, în momentul de improvizaţii ale dumneaei, în care Quincy Jones uita s-o oprească, fiind fascinat şi totodată sub influenţa drogurilor."

Narcisa Iorga, membru CNA:

"Faptul că au fost păcăliţi cei de la Antena Stars nu se constituie într-o scuză. Nu trebuia să realizeze cinci emisiuni despre viata unei vedete de talia Aurei Urziceanu cu un personaj despre care nu ştiau nimic. A preluat din corespondenţa unui persoane şi a facut publice nişte informaţii. Acest post de televiziune, fost Antena 2, devenit Antena Stars, a intrat în must-carry deşi Antena Stars nu a fost măsurat niciodata. Acum avem ce aţi semănat."

Cum s-a apărat Antena Stars?

Mirela Bomboe, reprezentanta postului:

"Doamna Aura Urziceanu a fost contactată permanenet în încercarea de a se obţine un punct de vedere. Din pacate, punctul de vedere a venit destul de târziu. Până la final s-a dovedit că acest domn a fost un impostar care în final a fost şi arestat. Utilizând blogul doamnei Aura Urziceanu a avut o doza de credibilitate. (...) Tot timpul informaţiile au fost puse sub semnul întrebării. Nu i-am adus noi un prejudiciu, povestea s-a lăumurit datorită acestei emisiuni."

Sancţiunea a fost propusă de Monica Gubernat, membru CNA, şi a primit şase voturi "pentru" (Lorand Turoş, Monica Gubernat, Viorel Vasile Buda, Laura Georgescu, Cristina Trepcea şi Răsvan Popescu), minimum necesar pentru a putea fi aplicată.

Articolele care au stat la baza aplicării sancţiunii:

  • Codul audiovizualului, Art. 30. Furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului, viaţa privată, onoarea şi reputaţia, precum şi dreptul la propria imagine.
  • Art. 33 cu 3 din Codul audiovizualului. (3) Este interzisă difuzarea de ştiri, dezbateri, anchete sau de reportaje audiovizuale care constituie imixtiuni în viaţa privată şi de familie a persoanei, fără acordul acesteia.
  • Art. 40 cu 2 din Codul audiovizualului. (2) Moderatorii programelor au obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare sau să indice, cel puţin, probele care le susţin, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acuzaţiile.
Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • mama mama
    Baietii astia, Morar si Buzdugan, pe vremea mea, n-ar fi fost lasati sa faca vreo glumita, nici in bufetul satului!
  • Cosinus de unghiul alfa Cosinus de unghiul alfa
    Numai niste imbecili ar putea denigra un nume precum cel al Aurei Urziceanu... locul vostru este la groapa de gunoi a istoriei, drum bun!
  • radu radu
    In sfarsit, s-a spart gheata,badaranul Morar a fost amendat!!!;cat le-a trecut astora de la CNA,ca niste derbedei precum Morar,Buzdugan,etc,nu au ce cauta la tv;dar,asta isi doresc o mare parte a romanilor"paine si circ";bine ca v-ati trezit sa l-i aredti cu amenzi,ca prea facea pe marele realizator tv;acest piswasser ,numit Morar;continuati cu Maruta,,etc;sunt o gramada in asteptare!
  • Maestrul foto Eugen Ciocan Maestrul foto Eugen Ciocan
    Ma fratilor, ce tot comentati aiurea aici pe blog : cautati-i personal , plezniti-i , iar apoi relatati ce s-a intamplat ; va plangeti penibil , zau asa...
  • geo geo
    Astia de la A 1 sunt mici copii pe linga fratiorii de la A 3 care ar trebui sa prezinte, zilnic, zeci de puncte de vedere/replici ale lui Traian/Ioana/ Eba Basescu, PDLului...avind in vedere faptul ca A 3 nu este interesata in emisiunile de seara de problematica ce ii doare pe romani( a se citi scumpiri, scaderea nivelului de trai, criza din sanatate etc) ci de ce mai face sau ce nu mai face clanul prezidential.
  • dan Daniel dan Daniel
    eu as vrea sa moara antena stars, nu glumesc.

Trimite un comentariu

sus