Skip to main content

Charlie Chaplin a triplat audienţa TVR 2

 
Chaplin, Charlie (Rink, The) copyright Collection Lobster films
Chaplin, Charlie (Rink, The) copyright Collection Lobster films

Chaplin, Charlie (Rink, The) copyright Collection Lobster filmsFilmul Luminile oraşului în care Charlie Chaplin joacă rolul „Micului vagabond” a înregistrat valori triple ale audienţei comparativ cu săptămânile în care TVR 2 a difuzat alte programe pe acelaşi interval orar.

Publicitate

Sub titlul „Integrala Chaplin”, din 17 mai, TVR 2 a demarat difuzarea celor mai importante filme ale sale, pentru a marca împlinirea în 2014 a 100 de ani de existenţă a celebrului personaj Charlot şi împlinirea a 125 de ani de la naşterea celui care i-a dat viaţă, actorul Charlie Chaplin.

Primul film al acestei serii a fost Luminile oraşului - un film mut, alb-negru, din 1931. Pe intervalul de emisie al filmului (18.30-20.00), numărul mediu al telespectatorilor înregistraţi la nivel naţional de TVR 2 a fost de 250.000, de trei ori mai mult faţă de media aceluiaşi interval al celor patru zile de sâmbătă din luna aprilie (care a fost de 80.000).

TVR 2 a obţinut cu acest prim film, la nivel naţional, un rating mediu de 1,4% şi o cotă de piaţă medie de 3,8%. Prin comparaţie, în cele patru sâmbete din luna aprilie, când au fost difuzate alte programe, valorile medii pe intervalul 18.30 – 20.00 au fost de 0,4% rating şi 1,1% cotă medie de piaţă.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Pana la urma nu se uita chiar toata lumea la Antene. Asta-i de bine!

Trimite un comentariu