Skip to main content

CNA, sesizat pentru emisiunea Antenei 3 cu Ponta şi gimnastele din lotul naţional

 
Ponta si gimnastele la Sinteza zilei
Ponta si gimnastele la Sinteza zilei

Ponta si gimnastele la Sinteza zilei
Foto: realitatea.net

Publicitate

Consiliul National al Audiovizualului a fost sesizat, ieri, chiar de unul dintre membrii săi, Valentin Jucan, cu privire la emisiunea de luni seară de la Antena 3 în care lotul naţional de gimnastică feminină a României a fost prezent alături de câţiva candidaţi PSD la europarlamentare.

„În legătură cu acest montaj electoral, ascuns mizerabil în spatele unor copii olimpici, mă voi sesiza din oficiu şi voi cere sancţionarea postului Antena 3", a scris luni Valentin Jucan, pe pagina sa de Facebook.

Membrul CNA Valentin Jucan le-a atras atenţia colegilor săi prin această sesizare asupra faptului că momentul cu premierul Victor Ponta şi gimnaste, din emisiunea lui Mihai Gâdea, a fost difuzat fără să fie marcat conform reglementărilor în vigoare.

Jucan a mai scris pe Facebook că ediţia de luni a „Sintezei zilei" trebuia marcată drept „dezbatere electorală".

De asemenea, acesta a precizat că emisiunea lui Mihai Gâdea a încălcat "Decizia 185 din 20 martie 2014, art. 7(1): Radiodifuzorii publici si privati pot acorda acces competitorilor electorali numai prin: a) emisiuni de dezbatere electorala; b) emisiuni de dezbatere electorala; c) spoturi electorale".

În emisiunea directorului de la Antena 3 alături de gimnaste au fost invitaţi în platou şi mai mulţi candidaţi PSD la Parlamentul European.

Alături de lotul naţional de gimnastică feminina, abia întors de la Sofia cu mai multe medalii, au participat la discuţii şi Corina Creţu, Ioan Mircea Pascu şi Ecaterina Andronescu, candidaţi la alegerile de duminică pentru Parlamentul European.

Despre acest subiect a scris şi realitatea.net.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • sunt in legalitate cele doua posturi. Daca le vrei in inegalitate du-te tu pe strazi.
  • Nu te obliga nimeni sa te uiti la Antena 3 sau RTV! Uita-te la B1! Aia nu manipuleaza! (decat in directia care iti place tie)...
  • VA RUGAM FACETI CEVA CA LATRINA 3 SI RTV SA INTRE IN LEGALITATE!!!!MERGETI SOCIETATEA CIVILA PE STRAZI,SUNTEM MANIPULATI CA NISTE VITE DE PSD!!!!
  • @ Mimi. PMP e vreun simbol national? Echipa de gimnastica este! Si da, s-au sesizat Ponta si CCR. Iar problemele nu sunt comparabile. Fiind asa antibasista, Mimi, ar fi trebuit sa iti dai seama ca nu a facut un bine PMP poza cu Basescu. Dar Ponta a luat cateva voturi de la unii folosind niste fete care muncesc si care probabil au fost duse acolo, nu au avut de ales.
  • Mimi, te bagi aiurea, e vorba de CNA, ce legătură are o poză pe Facebook cu CNA-ul? Antibăsismul exagerat devine penibil. Să te folosești de echipa de gimnastică a României ca să mai primești niște voturi de la cei cu rațiunea în vacanță e tipic comunist.
  • dar cand basescu s a pozat cu udrea in tricoul pmp s a sesizat cineva?????/?
  • si eu am facut sesizare si sper sa fie sactiona pe masura gravitati
  • am facut si eu plangere, online, aici: http://www.cna.ro/Formular-de-sesizare-Radio-TV.html

Trimite un comentariu

sus