Skip to main content

Instanţa menţine amenda pentru Banciu, care a spus că Moldova „este ca ţiganul român care stă cu mâna întinsă pe Champs Elysee”

 
Radu Banciu
Radu Banciu

Radu Banciu

Publicitate

Curtea de Apel a respins solicitarea B1 TV de anulare a unei amenzi de 10.000 de lei, pe care postul a primit-o, în luna ianuarie.

Sancţiunea fusese primită pentru afirmaţiile lui Radu Banciu la adresa premierului Republicii Moldova (detalii, AICI), dar şi pentru o ediţie a emisiunii Talk, cu Nadia Ciurlin, în care invitat a fost Corneliu Vadim Tudor. Decizia Curţii de Apel nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Soluţia instanţei, pe scurt:  Respinge acţiunea ca neîntemeiată. Cu recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29 mai 2014.

În emisiunea Lumea lui Banciu, realizatorul a vorbit despre premierul Republicii Moldova, despre care a spus: „Leancă ăsta, e un terchea-berchea. Şi în general Moldova este exact ca ţiganul român care stă cu mâna întinsă pe Champs Elysee. Sau care stătea, că acum nu mai ai voie să cerşeşti, în centru, în Franţa. Asta este Moldova. Un ţăran sau un ţigan, după cum vreţi, care n-a făcut altceva decât să cerşească pe lângă România de când îi ştim noi”, a spus Banciu în emisiune. Afirmaţiile sale au fost considerate discriminatorii de către Christian Mititelu.

Din afirmaţiile lui Vadim  de la emisiunea Talk:

  • „”Pot să mă duc cu o mahalagioaică de tipul acesta în Parlamentul European? (…) dar nu se poate opri pentru că ea…Cât ai băut Angela, de ai limbariţa asta, femeia lui Dumnezeu?!
  • „Ai fost patru ani senatoarea mea şi ai fost cea mai proastă membră a Senatului! Cea mai slabă membră a Senatului!”
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Ion Ion
    Tot fara suparare (@eugenb) sunteti cumva fan A3?
  • eugenb eugenb
    Tot fara suparare (@Votantul) sunteti cumva "fan a lui Basescu" (ca cei de la B1TV stiu cu cine "voteaza")?! Una este cand iti expui parerea civilizat si alta este cand arunci cu noroi peste romanii de peste Prut! Educatia unor oameni lasa mult de dorit dupa cum se vede asa ca Justitia i-a pedepsit asa cum meritau!
  • ANDREI M ANDREI M
    exact...perfect adevarat. e o tara care "suge" si de la Ro si de la Rusia!
  • Votantul Votantul
    Fara nici o suparare ,Radu are perfecta dreptate !

Trimite un comentariu

sus