
Claudiu Brînzan, membru în CA al SRTV, şi Mihai Voicu, din CA al SRR, au fost găsiţi incompatibili de către Agenţia Naţională de Integritate (ANI), care a constatat că aceştia sunt şi administratori de firme, scrie Mediafax.
„Agenţia Naţională de Integritate a constatat existenţa stării de incompatibilitate în cazul lui Claudiu Brînzan, membru în Consiliul de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTV), precum şi în cazul lui Mihai Voicu, membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (SRR), ca urmare a deţinerii simultane de funcţii", se arată într-un comunicat.
Potrivit ANI, începând cu 29 iunie 2010, Claudiu Brînzan deţine, simultan, fucţiile de membru în CA al SRTV şi administrator al unei societăţi comerciale.
Inspectorii ANI au mai reţinut că, în perioada cuprinsă între 29 iunie 2010 şi 28 ianuarie 2014, Mihai Voicu a deţinut, simultan cu funcţia de membru în cadrul CA al SRR şi funcţiile de consilier general în cadrul Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) şi administrator al unei societăţi comerciale.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Trimite un comentariu