Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române, a declarat pentru Mediafax, că a cerut şefilor de departamente din TVR să facă propuneri pentru desfiinţarea unor posturi, acţiune pe care SPUSTV, sindicatul reprezentativ din TVR, o consideră "profund ilegală şi imorală".
"Conducerea SRTv a demarat azi o acţiune profund ilegală şi imorală, care nu este fundamentată pe niciun criteriu managerial. Conducerea SRTv a cerut conducătorilor de structuri să trimită propuneri pentru desfiinţarea a câte 5 posturi din departamentele pe care le conduc", se spune într-un comunicat de presă al Sindicatului pentru Unitatea Salariaţilor TV din TVR (SPUSTV), principalul sindicat din Societatea Română de Televiziune (SRTv).
Totodată, în acest comunicat care este semnat de preşedinte SPUSTV, Dragoş Bocanaciu, sindicatul le cere conducătorilor de departamente din TVR să nu dea curs unei astfel de solicitări şi să nu încalce Codul Muncii, Legea Dialogului Social, Contractul Colectiv de Muncă (CCM) în vigoare şi celelalte reglementări ale legislaţiei muncii.
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Eu la TVR ma uit la emisiuni informative, iar tu vrei sa desfintezi redactiile de stiri si sport?
Si-apoi TVR e cam ultimul post de televiziune cu talk-show-uri culturale, iar tu vrei sa dispara Catalin Stefanescu si Eugenia Voda?
Mai... draga... da-mi voie sa iti spun ca te urasc.
Ataci exact ce imi place din TVR, daca ai fi intr-un post de decizie ai face din TVR un post comercial plicticos... dar fara publicitate...