Skip to main content

ACL: Ponta să ceară demisia Laurei Georgescu. Guvernul să modifice Legea audiovizualului prin OUG

 
laura georgescu
laura georgescu

Sursa foto: Mediafax
Sursa foto: Mediafax

Publicitate

ACL a solicitat, astăzi, ca premierul Victor Ponta să îi ceară public demisia preşedintelui CNA, Laura Georgescu, ca urmare a prejudiciilor de imagine aduse instituţiei, iar Guvernul să modifice Legea audiovizualului prin OUG care să prevadă posibilitatea suspendării din funcţie a membrilor CNA, scrie Mediafax.

”Îi cerem în mod ferm domnului prim-ministru Victor Ponta să iasă public şi să-i ceară demisia doamnei Laura Georgescu, actual conducător al unei instituţii foarte importante în orice ţară civilizată din Europa - mă refer la CNA - şi să caute să sprijine la nivelul Guvernului intrarea activităţii CNA în normalitate”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, senatorul PNL Tudor Barbu, secretarul Comisiei de Cultură din Senat, care a arătat că acesta este punctul de vedere al ACL.

El a menţionat faptul că CNA este, azi, o instituţie care nu funcţionează, dar care aduce grave deservicii de imagine României, ca şi bunei funcţionări a mediului audiovizual în România.

Potrivit lui Barbu, ACL îi cere, totodată, premierului Victor Ponta ca Guvernul să emită o Ordonanţă de Urgenţă care să modifice legislaţia din domeniul audiovizualului, astfel încât orice membru CNA care aduce deservicii de imagine instituţiei să poată fi suspendat din funcţie.

”Azi, Legea în baza căreia funcţionează CNA spune că pot fi demişi membrii CNA doar în urma unei sentinţe penale definitive, irevocabile şi executorii, a neexercitării mandatului timp de şase luni sau în caz de incompatibilitate. Ordonanţa trebuie să spună că se poate şi în cazul aducerii de prejudicii grave instituţiei sau exercitării mandatului cu rea-credinţă. Cred că legislaţia viitoare trebuie să prevadă posibilitatea suspendării unor astfel de demnitari, care au rang de ministru şi de secretar de stat”, a spus Tudor Barbu.

El a arătat că situaţia în care este azi preşedintele CNA, Laura Georgescu, este similară cu aceea a Narcisei Iorga, membru CNA.

Întrebat dacă cere ca şi Narcisa Iorga să părăsească instituţia sau să facă obiectul Ordonanţei, Barbu a precizat: ”Dacă e vorba de acelaşi dosar, de acelaşi statut de urmărit penal pentru infracţiuni de corupţie în exercitarea mandatului de membru, vedeţi vreo diferenţă? Ce ţinută morală, ce vot pot da aceste doamne în cadrul CNA de vreme ce sunt urmărite penal pentru presupuse fapte comise în exercitarea mandatului?”.

Preşedintele CNA, Laura Georgescu, este urmărită penal de DNA în dosarul intervenţiilor pentru licenţa Giga TV, ea fiind acuzată că a intervenit la membrii CNA pentru reacordarea licenţei postului, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Preşedintele Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) a venit, în această dimineaţă, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru a i se aduce la cunoştinţă că s-a început urmărirea penală pe numele ei pentru fapte de abuz în serviciu.

Ea este acuzată că ar fi intervenit la membrii CNA pentru reacordarea licenţei Giga TV.

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • CLAUDIU NEAGOE CLAUDIU NEAGOE
    DUPA ATATEA PROBLEME CREATE INSTITUTIEI SI, IMPLICIT COLEGILOR SI DATORITA URMARIRII PENALE IN CARE SE AFLA, PRIETENUL EI VICTOR PONTA TREBUIE SA O DEMITA IMPERATIV DIN ACEASTA FUNCTIE IN CARE ARE RANG DE...MINISTRU.
    APROPO: ROMANII AU UN VECHI PROVERB CARE GLASUIESTE ASTFEL:" CORB LA CORB NU-SI SCOATE OCHII" DAR PLECAREA ACESTEIA DIN FRUNTEA INSTITUTIEI ESTE ABSOLUT NECESARA.

Trimite un comentariu

sus