Skip to main content

Realitatea Media a pierdut o licenţă de radio şi una TV, din cauza datoriilor la stat

 
Realitatea FM
Realitatea FM

Realitatea FM

Publicitate

Consiliul Naţional al Audiovizualului a refuzat să mai prelungească licenţele Realitatea FM Câmpulung şi Realitatea TV Târgu Mureş întrucât societatea Realitatea Media nu are un plan de reorganizare aprobat.

Solicitările de prelungire nu au atras niciun vot din partea celor opt membri prezenţi astăzi în şedinţă: Laura Georgescu, Lorand Turoş, Monica Gubernat, Christian Mititelu, Cristina Trepcea, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.

Realitatea Media este în insolvenţă din anul 2011, are datorii de 81 de milioane de lei la bugetul de stat şi nici nu a depus dovada eşalonării acestora.

Avocatul Realitatea Media – „La momentul de faţă, Realitatea Media are o situaţie mai specială fiind în acest proces al insolvenţei. Întrucât la momentul de faţă există mai multe hotărâri definitive şi irevocabile care au determinat ca actualmente Realitatea să fie în proces de observaţie.

Planul de reorganizare este depus în termen legal, Realitatea Media şi-a exprimat clar intenţia de reorganizare, iar la momentul de faţă din cauza multor hotărâri judecătoreşti şi a unui amalgam care s-a produs în această procedură ne aflăm iar în această perioadă de observaţie. Este o perioadă care va mai dura pentru raţionamentul pe care vi l-am spus, şi anume faptul că nu sunt soluţionate toate contestaţiile creditorilor la tabel.”

Mura Frînculescu, reprezentantul Realitatea la CNA: Ce se va întâmpla dacă aşa cum spune domnul avocat planul de reorganizare va fi aprobat într-un final, iar dumneavoastră ne ridicaţi licenţele? Cu aceste licenţe noi ne desfăşurăm activitatea şi din aceste licenţe şi din câştigurile pe care le obţinem noi ne plătim creditorii. Deci este un cerc vicios la care vă rog să reflectaţi cu atenţie.

Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
viewscnt

Trimite un comentariu

sus