
Afacerile din România ale Central European Media Enterprises (CME) s-au ridicat, în perioada iulie - septembrie 2014, la 46,8 milioane de dolari, în creştere faţă de perioada similară a lui 2013, când compania avea aproape 44 de milioane de dolari. România rămâne ţara cea mai profitabilă pentru compania-mamă a Pro TV.
Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) au ajuns la 4,8 milioane de dolari.
Veniturile nete ale CME pentru cel de-al treilea trimestru al lui 2014 s-au ridicat la 140,1 milioane de dolari, în creştere faţă de anul precedent, când compania de media a avut 131 de milioane.
Profitul operaţional înainte de depreciere şi amortizare (OIBDA) a revenit pe plus, în cel de-al treilea trimestru, ridicându-se la 2,9 milioane de dolari, în timp ce în 2013 aceasta fusese de -31,6 milioane de dolari.
Michael Del Nin, Co-Chief Executive Officer al CME: "Rezultatele financiare din cel de-al treilea trimestru continuă să reflecte revenirea puternică a rezultatelor noastre. De fapt, per total, acesta este cel mai impresionant trimestru din acest an.”
Christoph Mainusch, Co-Chief Executive Officer, added: „Performanţele obţinute de programele noastre de toamnă demonstrează puterea brandurilor noastre şi a conţinutul şi ne pune într-o situaţie foarte bună în cel de-al patrulea trimestru pe măsură ce începem negocierile pentru bugetele de publicitate din 2015.”
Veniturile Central European Media Enterprises, în cel de-al treilea trimestru al lui 2014 şi în perioada ianuarie - septembrie 2014 (milioane de dolari):
Tara | iul - sept 2014 | iul - sept 2013 | ian - sept 2014 | ian - sept 2013 |
---|---|---|---|---|
Romania | 46,8 | 43,9 | 157,5 | 136 |
Cehia | 38 | 35,9 | 136,4 | 110,7 |
Bulgaria | 17,7 | 17,9 | 60,9 | 58,5 |
Slovacia | 17,6 | 13,2 | 60 | 52,1 |
Croatia | 10,9 | 10,9 | 43,8 | 40,8 |
Slovenia | 9,5 | 10,2 | 41,4 | 43,4 |
Autor: Iulia Bunea iulia.buneapaginademedia.ro
Comentarii