Skip to main content

19 Noiembrie. Conducerea TVR a demarat procedurile pentru o nouă evaluare a angajaţilor Televiziunii Române

 
tvr
tvr

tvrEVALUARE. Consiliul de Administraţie (CA) al TVR a decis, în şedinţa de marţi, să demareze procedurile pentru evaluarea personalului de management şi a personalului de execuţie din Televiziunea Română, au declarat, pentru Mediafax, surse din instituţie.

Potrivit surselor citate, CA al TVR va decide în şedinţa următoare, care ar urma să aibă loc săptămâna viitoare, modul în care se vor face aceste evaluări şi cine va face parte din comisiile de evaluare.

Într-o primă etapă ar urma să fie evaluaţi directorii din TVR, iar într-o a doua etapă, restul angajaţilor.


Evaluările ar urma să fie realizate anual în TVR, ca urmare a procesului de restructurare de personal care s-a desfăşurat anul trecut în Televiziunea Română.
Conducerea TVR a demarat procedurile pentru evaluarea angajaţilor Televiziunii Române


REACŢIE. Directorul TVR 1, Gabriel Gherghescu, a declarat, marţi, pentru Mediafax că solicitarea publică privind demiterea sa făcută de trei membri ai CA al SRTv nu este întemeiată, precizând că emisiunea "Viaţa satului", de la TVR 1, a respectat legislaţia audiovizualului în campania electorală.
Andrei Muraru, Radu Carp şi Romina Surugiu, membri ai Consiliului de Administraţie (CA) al Societăţii Române de Televiziune (SRTv), au solicitat public, marţi, demiterea lui Gabriel Gherghescu de la conducerea TVR 1, din cauză că ar fi deturnat în scopuri electorale formatul unei emisiuni informative, "Viaţa satului".
Gabriel Gherghescu, directorul TVR 1: Solicitarea privind demiterea mea nu este întemeiată


FINANŢARE. Societăţile europene de producţie audiovizuală independente vor putea primi sprijin financiar pentru dezvoltarea producţiilor de televiziune europene (ficţiune, animaţie, documentar creativ), în cadrul unui program al cărui buget total este de 11,8 milioane de euro, relatează Mediafax.
Sprijinul financiar va fi acordat în cadrul subprogramului MEDIA, în baza Regulamentului (UE) numărului 1295/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind instituirea programului "Europa creativă" (2014-2020), potrivit unui anunţ postat pe site-ul dedicat acestui program.
Sprijin de 11,8 milioane de euro pentru dezvoltarea producţiilor de televiziune europene

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • maria maria
    Intai sa-i dea afara pe unii directori ai TVR care habar n-au cu ce se mananca televiziunea. Vorbesti limbi straine cu ei. Sunt multi incapabili. Deci, vorba lui Iohannis "pestele de la cap se-mpute". Si-apoi personalul de executie.
  • Luie Mucaks Luie Mucaks
    In evaluarea asta intra si politrucul ala de Claudiu Lucaks, seful Stirilor TVR? Nu de alta dar pentru baiatul asta, intre cele doua tururi de scrutin, nu existau mitinguri in favoarea unui vot corect in Diaspora. Si ce nu exista, nu trebuie dat la Telejurnal, nu-i asa?...
  • corina corina
    in tvr ar trebui sa lucreze maxim 600 de angajati. restul sa-si gaseasca la televiziuni private si sa intre in lumea reala, nu cea de basm creata in tvr. si sa fie platiti de ministerul finantelor, nu din banii nostri.
  • nadia nitov nadia nitov
    evaluari profesionale se fac in tvr de peste 15 ani. cu toate astea, saftoiu le-a ignorat si a dat afata oameni cu evaluari de 9 si 10 si a pastrat nulitati ingamfate care se fac singure de rahat pe fb corectand aiurea pe cei care scriu corect. cum ar fi o producatoare care a supravietuit "selectiei" si care crede ca fusei se scrie fuse-i si o si pune pe fb ca, de, prostul daca nu-i fudul, parca nu e prost destul! :) managerii tvr nu sunt manageri sunt pile politice sau de natura sexuala si o evaluare corecta i-ar arunca afara in doi timpi si trei miscari. daca s-ar si da concurs pentru angajarea altora, apoi atunci s-ar putea sa iasa soarele si pentru institutia asta care a avut o prestatie impecabila pana cand au descalecat doar nemernici pusi de partidele de la guvernare sa fure. giurgiu, lazescu, saftoiu au dat cele mai abisale gauri cu putinta tezaurului tvr! :( toti au dat branci pe scari angajatilor neinregimentati politic sau sexual si i-au intrebat unde se grabesc atata de mult! :( tanase? sper sa devina o amintire si ultimul pus politic pentru distrugerea unei institutii de stat si de interes national!
  • Livia Pila Livia Pila
    Care conducere? Stelian Tanase? Individul acesta soios ar trebui gonit imediat din TVR. Face politica partizana dupa cum ii dicteaza interesele personale, Acum se gudura pe blog pe linga Iohannis. Chiar, Tanase are vreo urma de caracter?

Trimite un comentariu

sus