Skip to main content

TVR, programare cu peripeţii a filmului „Zi că-ţi place!” după piesa lui Valentin Nicolau, fost şef al instituţiei. Filmul, scos şi reintrodus în grilă

 
Screen Shot 2014-11-01 at 11.56.42 AM
Screen Shot 2014-11-01 at 11.56.42 AM

Zi ca-ti place

Publicitate

ACTUALIZARE. Filmul "Zi că-ţi place", de Cornel Mihalache, a fost scos din grila de luni a TVR 2, după cum a declarat regizorul pentru MEDIAFAX, în timp ce preşedintele-director general al TVR, Stelian Tănase, a negat acest fapt, ulterior lungmetrajul fiind reintrodus în programul de luni al postului TV, scrie Mediafax.

Filmul „Zi că-ţi place!” după piesa omonimă a lui Valentin Nicolau, fostul preşedinte al Televiziunii Române, (regia: Cornel Mihalache) va fi difuzat luni, la TVR 2, TVR HD şi online pe TVRplus.ro.

Programarea producţiei după piesa fostului şef al TVR nu a fost lipsită de tensiuni.

Cornel Mihalache şi Valentin Nicolau, autorul piesei de teatru, au transmis, sâmbătă, printr-un comunicat de presă, scrie Mediafax, că Stelian Tănase "i-a ordonat directorului TVR 2, Răzvan Bucuroiu, să scoată din grilă filmul «Zi că-ţi place!» programat să se difuzeze luni şi căruia i s-a făcut promovare pe canalele TVR timp de o săptămână. Filmul nu a fost amânat o zi sau două, ci i s-a interzis difuzarea între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale".

"Este cenzurat un film politic ce are ca subiect portretul candidatului la preşedinţia României, prezentat metaforic ca un violator al României personificate de o femeie pusă să aleagă cine să-i intre în casă, cu cine să-şi împartă viaţa. Filmul, o docuficţiune realizată de Casa de Producţie TVR, se constituie într-un aspru rechizitoriu adus clasei politice, în special aspiranţilor la funcţia cea mai înaltă în stat. Este un manifest, un apel la indignare şi luciditate, un îndemn la a refuza «vraja» vânzătorilor de iluzii care, odată ajunşi la Cotroceni, devin «violatorii» noştri de zi cu zi" , se mai precizează în comunicatul citat.

Potrivit sursei citate, "decizia abuzivă nu intră în atribuţiile directorului general, ci este de competenţa Consiliului de Programe şi a Comitetului Director, organisme care nici măcar nu au fost consultate. Tănase şi Bucuroiu, rutinaţi în astfel de manipulări, au inventat degrabă o emisiune înlocuitoare despre turul întâi al alegerilor prezidenţiale, pregătind astfel o explicaţie pentru scoaterea filmului din grilă. Asta în contextul în care TVR 2 nu s-a implicat în campania electorală cu astfel de emisiuni, tematica dezbaterilor despre alegerile prezidenţiale fiind în sarcina TVR 1".

Contactat de Mediafax, Stelian Tănase, preşedintele-director general al Televiziunii Române, a declarat că informaţia nu este adevărată, filmul fiind în continuare în grilă şi urmând să fie difuzat luni, după cum era programat.

Pe de altă parte, Cornel Mihalache a precizat, sâmbătă, pentru Mediafax, că informaţia privind scoaterea filmului din programul de luni a apărut pe intranetul TVR. "În locul filmului va fi difuzată o ediţie specială dedicată alegerilor, ceea ce TVR 2 nu a avut până acum", a completat Mihalache.

De asemenea, ulterior comunicatului, Valentin Nicolau a declarat pentru Mediafax că a fost informat că filmul a fost reintrodus în grila de luni a TVR 2. "Am fost informat că a fost reintrodus cu ora 23.30, prima oară acesta fiind programat pentru ora 20.10", a completat acesta.

Valentin Nicolau şi Cornel Mihalache consideră că "actul de cenzură este cu atât mai reprobabil cu cât nu pare să fi fost dictat de vreun stăpân politic anume, ci vine din frica faţă de oricare dintre politicienii care s-ar putea simţi lezaţi de «Zi că-ţi place!», pentru că filmul face un portret deloc măgulitor politicianului român, dar perfect realist. ".

Despre filmul Zi că-ţi place:

Filmul, care a avut premiera tv în data de 13 ianuarie 2014, la TVR 2, TVR HD şi TVRplus.ro, îi are în distribuţie pe Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu şi Constantin Cojocaru.

  • „Zi că-ţi place” de Valentin Nicolau - adaptare pentru ecran de Cornel Mihalache
  • Cu: Meda Victor, Mircea Albulescu, Radu Amzulescu, George Ivaşcu, Marius Stănescu, Constantin Cojocaru
  • Decor şi Regie: Cornel Mihalache

Comunicatul integral al lui Valentin Nicolau şi Cornel Mihalache:

Vineri, 31.10.2014, Stelian Tănase, şeful TVR, i-a ordonat directorului TVR2, Răzvan Bucuroiu, să scoată din grilă filmul „Zi că-ţi place!” programat să se difuzeze luni 3.11.2014 şi căruia i s-a făcut promovare pe canalele TVR timp de o săptămână! Filmul nu a fost amânat o zi sau două, ci i s-a interzis difuzarea între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale!

Decizia abuzivă nu intră în atribuţiile directorului general, ci este de competenţa Consiliului de Programe şi a Comitetului Director, organisme care nici măcar nu au fost consultate.Tănase şi Bucuroiu, rutinaţi în astfel de manipulări, au inventat degrabă o emisiune înlocuitoare despre turul întâi al alegerilor prezidenţiale, pregătind astfel o explicaţie pentru scoaterea filmului din grilă. Asta în contextul în care TVR2 nu s-a implicat în campania electorală cu astfel de emisiuni, tematica dezbaterilor despre alegerile prezidenţiale fiind în sarcina TVR1.

Este cenzurat un film politic ce are ca subiect portretul candidatului la Preşedinţia României, prezentat metaforic ca un violator al României personificate de o femeie pusă să aleagă cine să-i intre în casă, cu cine să-şi împartă viaţa.
Filmul, o docu-ficţiune realizată de Casa de Producţie TVR, se constituie într-un aspru rechizitoriu adus clasei politice, în special aspiranţilor la funcţia cea mai înaltă în stat. Este un manifest, un apel la indignare şi luciditate, un îndemn la a refuza „vraja” vânzătorilor de iluzii care, odată ajunşi la Cotroceni, devin „violatorii” noştri de zi cu zi.

„Zi că-ţi place!” se dovedeşte atât de periculos în ochii servanţilor politici aflaţi la conducerea TVR, încât el a trebuit să fie oprit de la a fi văzut de alegătorii români între cele două tururi de scrutin, pentru ca nu cumva să le lumineze minţile, să le trezească conştiinţele.

Actul de cenzură este cu atât mai reprobabil, cu cât nu pare să fi fost dictat de vreun stăpân politic anume, ci vine din frica faţă de oricare dintre politicienii care s-ar putea simţi lezaţi de „Zi că-ţi place!”, pentru că filmul face un portret deloc măgulitor politicianului român, dar perfect realist.

Spaima supremă a lui lui Stelian Tănase este să nu fie dat afară, de aceea, orice politician care ar putea să-i decidă cât de puţin destinul derizoriu în TVR îi este un stăpân virtual, pentru liniştea căruia este în stare de orice.

Cei care-i apără pe „violatorii” României, fie şi interzicând un film, tot complici se numesc.

Valentin Nicolau – autorul piesei de teatru „Zi că-ţi place!”
Cornel Mihalache – regizorul filmului „Zi că-ţi place!”
1 noiembrie 2014

Autor: Carmen Maria Andronache carmenpaginademedia.ro
viewscnt

Comentarii

  • Oh, da. O fi scos o mare capodopera cinematografica cum sunt toate produse de TVR. Adica mizerii cu pretentii artistice facute pe banii prostilor platitori de abonament si pe banii CNC-ului(adica tot banii romaniilor). Un film in TVR= halci de bani impartite de mafioti ca Nicolae sau Carmazan.
  • Numai in Romania: un shef decide X, iar un subordonat califica ecizia ca "abuziva". Trebuie sa fii nesimtit ca shef, dar e ideal sa fii surd si orb pentru a fi shef in Romania.
  • Numitul TANSE STELIAN, presedinte-director general al TVR, in complicitate cu numitul BUCUROIU RAZVAN, interrzic de la difuzare ZI CA-TI PLACE. Pe cind disparitia voastra, Tanase si Bucuroiu, oameni de nimic ce sunteti?

Trimite un comentariu

sus